Organizarea Constructivă și Clasificarea Tunelelor Aerodinamice

1º INTRODUCERE

Cercetările experimentale de aerodinamică sunt strâns legată de experimentele realizate în tunele aerodinamice, numite şi suflerii. În camerele de experienţe ale acestora se reproduc condiţiile de mediu în care structurile aeromecanice testate evoluează în mod curent.

2º CLASIFICAREA TUNELELOR AERODINAMICE

Există o diversitate mare de astfel de instalaţii, principalele criterii după care acestea se pot clasifica fiind următoarele:

- după arhitectura acestora, se disting tunele aerodinamice cu circuit deschis (vezi figura 1), tip Eiffel, sau cu circuit închis (vezi figura 2), tip Prandtl;

- după tipul camerei de experienţe, se disting tunele aerodinamice cu cameră de experienţe deschisă (prezintă avantajul unor interferenţe reduse între modelul studiat şi pereţii camerei de testare, dar sunt mari consumatoare de energie), sau cu cameră de experienţe închisă, (prezintă avantajul unui consum de energie mai mic);

Fig. 1 - Schema de principiu al unui tunel cu circuit deschis şi

cameră de testare închisă

Fig. 2 - Schema de principiu al unui tunel cu circuit închis şi

cameră de testare deschisă

- după valoarea vitezei maxime de referinţă (din camera de experienţe), se pot clasifica în tunele aerodinamice subsonice incompresibile, subsonice compresibile şi supersonice;

- după valoarea presiunii din camera de experienţe, pot fi tunele aerodinamice atmosferice sau presurizate, de densitate variabilă.

Pe lângă tunelele aerodinamice descrise anterior s-au mai construit şi unele cu destinaţie specială cum ar fi cele de vizualizare a curgerii, aeroacustice etc.

3º. ORGANIZARE CONSTRUCTIVĂ

Legat de principalele componente constructive ale tunelelor aerodinamice menţionate anterior se prezenta pe scurt câteva detalii în cele ce urmează:

- Camera de experienţe (testare): este zona unde se plasează modelul de studiat şi în care se reproduc condiţiile atmosferice în care acesta evoluează în mod obişnuit. În secţiunea transversală camera de testare poate avea diferite forme, cele mai utilizate fiind (în funcţie de destinaţia tunelului) cele dreptunghiulare, circulare, mai rar octogonale sau eliptice etc. Lungimea recomandată pentru camera de experienţe este ( este diametrul hidraulic al secţiunii camerei de testare). În cazul unor lungimi mai mari, grosimea stratului limită poate influenţa negativ precizia măsurătorilor. În figura 3 sunt prezentate principalele caracteristici geometrice ale unei camere de experienţe de secţiune rectangulară.

Fig. 3 Principalele caracteristici geometrice ale unei

camere de experienţe rectangulare

aria secţiunii camerei de testare;

lungimea camerei de testare;

viteza curentului de aer în camera de experienţe (viteza de referinţă, luată în calculele referitoare la experiment).