Mărfuri alimentare

1.1. Noţiunea de marfă. Mărfuri alimentare

Marfa este un produs al muncii omeneşti care satisface o necesitate socială şi este destinat

schimbului prin intermediul vânzării – cumpărării (Mâciu et al., 1986). Pe scurt, marfa este un

bun care se vinde şi se cumpără. În teoria economică, marfa reprezintă elementul de bază al

producţiei şi al schimbului (Popa et al., 2001).

Caracteristicile esenţiale ale mărfii sunt (Rotaru şi Stanciu, 2005 a):

– marfa este rezultatul muncii omului;

– marfa satisface o anumită necesitate având o finalitate preconizată;

– marfa este destinată schimbului, ca atare este gândită şi realizată exclusiv pentru consumul

de către alţi utilizatori decât producătorul;

– schimbul mărfurilor se realizează prin vânzare – cumpărare, adică prin activităţi

comerciale.

Noţiunea de marfă are caracter dinamic, ea schimbându-se în timp ca urmare a dezvoltării

ştiinţifice şi tehnice, modificării şi amplificării necesităţilor umane şi sociale, creşterii

exigenţelor şi gusturilor consumatorilor.

Pentru ca o marfă să fie definită trebuie să fie cunoscute:

– denumirea, originea şi provenienţa mărfii;

– materiile prime şi materialele auxiliare utilizate;

– modalitatea de obţinere (cultivare, creştere, extracţie, recoltare, fabricare etc.);

– destinaţia mărfii şi modul de utilizare;

– influenţa mărfii asupra mediului înconjurător;

– calitatea mărfii (determinarea, atestarea şi garantarea calităţii mărfii);

– varietatea şi sortimentele în care este produsă marfa;

– defectele mărfii;

– falsificările care pot fi efectuate asupra mărfii;

– ambalarea mărfii;

– etichetarea şi marcarea mărfii;

– transportul, depozitarea şi manipularea mărfii pe traseul de la producător la unitatea de

desfacere şi la consumator;

– standardizarea mărfii;

– clasificarea şi codificarea mărfii;

– contractarea şi desfacerea mărfii;

– diversificarea şi înnoirea mărfii;

– cadrul normativ în domeniu.

Mărfurile alimentare, spre deosebire de alte bunuri de larg consum, nu sunt doar simple valori

de întrebuinţare ce constituie obiectul comerţului, ci şi produse cu însuşiri specifice destinate

metabolismului uman. Ele au caracteristici structurale, calitative şi cantitative de care trebuie

să se ţină seama pentru că, fiind produse ingerabile, participă nemijlocit în procesele

metabolice din organismul uman, atât material cât şi energetic şi contribuie la starea de

sănătate a populaţiei.

Prin urmare, produsele alimentare trebuie nu numai să fie obţinute din materii prime

corespunzătoare, sănătoase, prelucrate în spaţii speciale, salubre, ci şi să răspundă unor

condiţii bine stabilite de inocuitate şi igienă.

1.2. Standardizarea mărfurilor alimentare

Standardul este o normă, un document prin care se stabilesc elemente privitoare la calitatea,

dimensiunile, precum şi la alte elemente ce definesc un produs, aplicat cu scopul

reglementării unitare a producţiei şi consumului produselor (Mâciu et al., 1986).

Standardizarea este acţiunea complexă şi specifică prin care se elaborează standardele, acţiune

în care sunt antrenaţi specialişti din toate domeniile de activitate: producţie industrială,

agricultură, construcţii, transporturi, comerţ, comunicaţii, învăţământ, cultură, sănătate,

armată, cercetare etc.

Activitatea de standardizare a început, de fapt, cu mult înainte de a fi definită, pentru diferite

aspecte ale sale fiind folosiţi termeni precum: reglementare, unificare, tipizare, normalizare

etc. care o defineau într-o măsură mai mare sau mai mică şi aveau efecte tehnico-economice

limitate.

1.2.1. Obiectivele standardizării

Obiectivele standardizării sunt următoarele:

- Raţionalizarea economică realizată prin:

– tipizare – stabilirea unor game de tipuri şi dimensiuni ale produselor;

– unificare – acţiune strâns legată de tipizare pentru a asigura compatibilitatea şi

interschimbabilitatea produselor;

– modulare – folosirea de componente unificate constructiv (module) care pot fi

combinate în mai multe variante, rezultând produse adecvate unor cerinţe cât mai

diverse.

Dacă modularea este frecvent întâlnită la mărfuri nealimentare precum mobilă, produse

electronice, materiale de construcţii etc., în cazul mărfurilor alimentare raţionalizarea

economică se manifestă în special prin tipizare şi unificare.

Efectul raţionalizării în constituie creşterea eficienţei economice.

- Asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor în corelaţie cu protecţia

consumatorului şi a mediului. În standarde sunt precizate:

– nivelul minim/optim al caracteristicilor de calitate;

– metode de analiză;

– modalităţi de efectuare a recepţiei calitative a loturilor;

– condiţii de ambalare, transport, depozitare etc. prin a căror respectare se asigură

premisele realizării obiectivului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii produselor şi

serviciilor.

Protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător este asigurată dacă în standarde este

limitată strict nocivitatea unor produse sau procese, de exemplu concentraţia de pesticide din

alimente, de noxe emanate în atmosferă, de poluanţi în apele reziduale etc.