Depistarea și Combaterea Falsurilor în Industria Alimentară

Depistarea şi combaterea falsurilor în industria alimentară

1. Ce reprezintă operaţia de falsificare : scop, factori.

Falsificarea alimentelor este o practică ce datează încă din Roma antică, fiind interzisă falsificarea vinurilor cu arome şi coloranţi.

Trecerea la economia de piaţă, intensificarea schimburilor comerciale (pe pieţele interne şi internaţionale), creşterea numărului de agenţi comerciali şi economici implicaţi în producerea şi comercializarea produselor alimentare, legislaţia deficitară în domeniu, au favorizat dezvoltarea manoperelor frauduloase.

Pe măsura evoluţiei tehnologiilor de producţie şi a metodelor de analiză, au evoluat şi practicile frauduloase şi au devenit tot mai greu de descoperit şi dovedit.

Problema depistării falsificărilor este considerată mijlocul principal de protecţie a consumatorilor astfel încât constatarea unor falsuri duce, de regulă, la oprirea imediată a producţiei şi ridicarea licenţei de fabricaţie sau aplicarea unor amenzi civile, ajungându-se până la amendă penală sau închisoare.

Falsificarea produselor alimentare, inclusiv a băuturilor, reprezintă totalitatea operaţiilor ilicite care au drept scop:

• substituirea totală sau parţială a unuia sau a mai multor componente ale materiei prime;

• adaosul de substanţe naturale sau sintetice care determină modificarea compoziţiei chimice şi a însuşirilor senzoriale cu scopul înlocuirii unor componente valoroase cu unele mai ieftine, astfel obţinându-se beneficii nemeritate;

• adaosul de substanţe naturale sau sintetice în vederea mascării unor defecte sau conferirii unor proprietăţi nejustificate privind compoziţia materiilor prime;

• utilizarea unor ingrediente şi aditivi neadmişi sau în doze mai mari decât cele recomandate;

• comercializarea unui produs de imitaţie (surogat) în locul produsului original;

• falsificarea completă a unui produs prin asocierea unor componenţi chimici care ar fi trebuit să fie naturali;

• recondiţionarea unor produse alimentare degradate cu scopul ascunderii defectelor care ar putea pune în evidenţă deficienţele.

Pe scurt, se poate spune că falsificarea constă într-o etichetare frauduloasă sau reprezintă contrafacerea produselor cu scopul de a vinde un produs ieftin drept unul scump cu obţinerea unor venituri necuvenite.

Factorii care induc sau favorizează falsificările :

• facilităţi tehnice care permit executarea unui fals foarte greu de observat;

• posibilitatea unui câştig ilicit;

• lacune existente în documentaţia tehnologică de realizare a produsului;

• dificultăţi tehnice de punere in evidenţă sau de măsurare a falsului;

• lipsa unui organ de control în unităţile de producţie.

Primii doi factori au rol determinant deoarece fără o tehnică a falsificării şi fără un profit necuvenit falsificarea nu prezintă interes pentru contravenient. Ceilalţi factori pot fi eliminaţi prin măsuri legislative adecvate.

2. Ce reprezintă autentificarea produselor alimentare – criterii, etape

Conceptul de autentic, cu sintagme din acelaşi domeniu semantic: original, veritabil, neîndoielnic etc., aplicat la produsele alimentare, atestă că acestea sunt de origine indubitabilă în concordanţă cu standardele şi normele în vigoare şi cu înscrisurile de pe eticheta de prezentare.

Autenticitatea ca parte componenta a calităţi, trebuie să fie certă şi certificată, de aceea, fiecare produs trebuie să aibă o denumire însoţită de un set legal de caracteristici pentru a evita orice fel de confuzie pe piaţa de desfacere. În mod normal aspectele autenticităţii alimentare nu ridica probleme de inocuitate.

Criteriile care definesc autenticitatea unui produs alimentar sunt numeroase şi variabile de la un produs la altul, cele mai importante fiind:

• originea geografică;

• originea botanică sau specia (rasa) din care provine materia primă;

• tehnologia de procesare şi conservare;

• categoria, funcţie de natura materiei prime agricole: convenţionale, organice sau rnodificate genetic (AMG, GMF ,,geneticaly modified foods');

• anul de fabricaţie.