Riscuri geomorfologice induse de activitățile antropice - hidrotehnice

Amenajãrile hidrotehnice sunt lucrãri care se executã fie pentru folosirea apelor în diferite scopuri, fie în controlul sau evitarea unor efecte destructive ale acestora.

alimentarea cu apã potabilã şi industrialã;

producerea de energie electricã;

irigaţii;

atenuarea viiturilor;

lucrãri de apãrare şi drenare;

transportul pe apã, pisciculturã, sporturi nautice;

ameliorarea microclimatului şi a mediului înconjurător.

Realizarea construcţiilor hidrotehnice necesitã lucrãri ample cu implicaţii directe în morfogenezã şi anume: excavaţii şi umpluturi, betoane de suprafaţã şi în subteran pentru reducerea permeabilitãţii naturale a rocilor sau devierea apelor curgãtoare, aducţiuni prin tunele pe zeci şi sute de km.

Orice proiectare şi amenajare hidrotehnicã de tip baraj necesitã o evaluare cât mai corectã a condiţiilor geomorfologice, iar în raport cu amploarea evaluãrii şi scopului în funcţie mai ales la faza de referinţã, proiect sau exploatare a amenajãrii se disting patru categorii de studii şi cercetãri şi anume :

cercetări pentru alegerea strategiei de amenajare;

cercetãri de amplasament sau de prognozã;

cercetãri de supraveghere a exploatãrii amenajãrii şi impactului asupra reliefului;

cercetãri speciale sau punctuale (pe cazuri-studiu ) sau probleme distincte generate de amenajare.

1. Cercetãri pentru alegerea strategiei de amenajare

cercetãrile de evaluare geomorfologicã trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

rata colmatãrii lacurilor de baraj care se exprimã în procente din capacitatea iniţalã a lacurilor proiectate.;

t50 de colmatare, respectiv timpul necesar pentru colmatarea a 50% din capacitatea unui lac de acumulare. Timpul de colmatare în ani este dat de raportul dintre volumul total al lacului şi volumul anual de aluviuni care intrã în lac;

coeficientul de acumulare a apei în lac, dat de raportul între volumul mediu anual de apã al scurgerii râului şi volumul total al lacului;

rata transportului specific de aluviuni (t/km2/an).

Atunci când parametrii amintiţi nu au fost evaluaţi corect, lacurile au fost scoase din funcţiune foarte repede:

Lacul Cirirkutsk (Daghestan) cu Vt - 100 mil. mc s-a colmatat 90% în primii 5 ani;

lacul Uciguran de pe Narin (Noua Anglie) cu Vt - 50 mil.mc s-a colmatat dupã 7 ani 60%;

lacul Farhad (pe Sîr Darea) cu Vt - 265 mil.mc, care dupã 5 ani s-a redus la 10 mil.mc;

la noi, lacul Piteşti - 4,8 mil.mc, colmatat 85% în 4 ani ş.a.

Un studiu întreprins de Ichim et al. (1995) asupra a 138 lacuri de pe întregului teritoriu al ţãrii noastre, în care a luat în consideraţie cei doi parametri (rata colmatãrii, t50 raportat la producţia specificã de aluviuni şi la volumul iniţial) a scos în evidenţă urmaătoarele concluzii:

80% din lacuri sunt amplasate în regiuni cu o ratã mare a transportului specific de debit solid - 100t/km2/an

14% dintre lacuri în zone cu rate foarte mari, de până la 500 t/km2/an;

existã o evoluţie strânsã (coeficient de corelaţie de 0.93 - 0,92) între t50 şi rata specificã de transport, excepţie fãcând lacurile în cascade pe marile râuri.

S-au separat astfel :

regiunile montane, cu ratã micã de colmatare;

dealurile şi podişurile, cu o rată moderată;

Subcarpaţii cu o rată foarte mare, la care se adaugă şi lacurile în cascadã.