Relief în Carpați

Relief in Carpaţi

A. Date morfografice şi morfometrice

C. reprezintă un sistem montan alcătuit din masive, munţi, culmi cu altitudine mică şi mijlocie (sub 1500 m); doar în masivele cristaline şi în câteva din zona flişului acestea depăşesc 2000m.

Marea majoritate a munţilor este formată din ansambluri de culmi cu înfăţişare rotunjită (profile largi, convexe). În lungul lor se remarcă sute de vârfuri rotunjite (pe roci dure), separate de şei (pe roci mai moi sau uşor de dislocat). La acestea se adaugă interfluviile plate, axate pe suprafeţe de nivelare extinse (M. Godeanu), platouri calcaroase (Padiş) sau suprafeţe structurale (M. Bucegi, M. Ceahlău). Există şi interfluvii sub formă de creste ascuţite create de modelarea glaciară şi periglaciară pleistocenă (M. Făgăraş, M. Retezat) sau cu influenţă structurală (M. Piatra Craiului).

Sistemul de văi prezintă morfologii variate în funcţie de litologie, structură, influenţe neotectonice, etc.

- văile principale îşi au obârşia la altitudini mari, unde sunt relativ înguste. Pe măsura creşterii debitului devin mai largi şi mai adânci, dar prezintă în lungul lor sectoare de bazinete ce alternează cu îngustări (chei sau defilee).

- Celelalte generaţii prezintă în totalitate sau parţial caractere similare, dar la scară mai redusă în funcţie de locul pe care îl au în sistem (înguste pe roci dure, largi pe roci moi sau uşor de dislocat).

Versanţii au formă simplă la obârşii şi sectoare cu o influenţă mai mare petrografică şi structurală. Pot avea configuraţie complexă în care segmentele impuse de evoluţie (ex. nivelele de eroziune) se imbină cu influenţe litologice (alternanţe de strate cu roci ce opun rezistenţă diferită la eroziune), structurale sau cu unele procese ce determina deplasari masive de teren (alunecări, prăbuşiri în masă).

Influneţa alcătuirii şi structurii geologice ocupă un loc însemnat pentru configuraţia de ansamblu a sistemului orografic carpatic.

- în unitatea cristalino-mezozoică (M. Marmureş, Rodnei, Suhard, M. Făgăraş, M. Lotru, Parâng, Suhard, Retezat, Semenic, Bihor) se remarcă masivitatea culmilor, înălţimile cele mai mari din Carpaţi şi văi înguste; versanţi drepţi sau convecşi şi pante accentuate pe talvegurile râurilor;

- în unităţile flişului (Cretacic şi Paleogen – Obcinele Feredeu, Ob. Mare, M. Stânişoarei, Goşmanu, Ciuc, Nemira, Vrancea, Baraolt, Bodoc etc.) – interfluviile sunt fragmentate cu o mulţime de vârfuri şi şei între ele, sectoarele de bazinet alternează cu îngustări (chei), versanţi au profil complex, cu rupturi de pantă;

- în aria sedimentaro-vulcanică (M. Gutâi, Lăpuş, Bârgău) interfluviile au vârfuri întale pe calcare şi roci vulcanice, măguri şi culmi netede pe fliş marno-grezos şi şei adânci prin care trec drumuri (Năsăud-Borşa)

- în unităţile vulcanitelor neogene (Călimani, Gurghiu, Harghita) – platouri largi şi netede dominate de resturile aparatelor vulcanice, versanţi cu pante variabile şi văi înguste

- în depresiunile tectonice cu dimensiuni mari (Giurgeu, Ciuc, Braşov) sunt caracteristice şesurile întinse iar la contactul cu munţii apar glacisuri extinse

- există aliniamente tectonice majore sau linii de flexură ce marchează delimitări între unităţi de relief de rang superior (P. Tihuţa-Depr. Dornelor-P. Mestecănş şi culoarul depresionar al Moldovei).

Din punct de vedere hipsometric:

- suprafaţa totală a Carpaţilor 66720 kmp (28% din teritoriul României)

- sub 1000 m altitudine sunt 40 320 kmp (60% din spaţiul carpatic şi 17 % din teritoriul României)

- între 100 şi 1500 m altitudine sunt 19 000 kmp (28% din spaţiul carpatic şi 8% din teritoriul României)

- între 1500 şi 2000 m sunt culmi, platouri, versanţi ce însumează 7125 kmp (10% din Carpaţi şi 3.5% din teritoriul României)

- vârfurile şi crestele alpine aflate la peste 2000 m reprezintă 2375 kmp (1% din teritoriul României şi 2% din Carpaţi)

- sunt 11 vârfuri de peste 2500 m concentrate în Carpaţii Meridionali

- altitudinea medie a Carpaţilor 850 m diferenţiată în cele trei unităţi regionale (950 m altitudine medie în Orientali, 1136 m altitudine medie în Meridionali şi 650 m altitudine medie în Occidentali)

- altitudinea maximă vf. Moldoveanu 2544 m şi minimă în defileul Dunării de aproximativ 100 m

- 336 de depresiuni (161 în Orientali, 76 în Meridionali şi 99 în Occidentali). Depresiunea Oaş cea mai coborâtă – 200 – 250 m.

- Pasurile constituie ariile cele mai coborâte la nivelul interfluviilor; există 24 de pasuri la peste 1000 m altitudine (Tihuta, Prislop, Şicaş, Bucin, Bicaz, Giuvala, Predeal etc.); prin 29 dintre pasurile carpatice trec căi de comunicaţii însemnate;

Energia de relief (diferenţa dintre altitudinile maxime şi minime la nivel local) prezintă valori mari determinate de:

- adâncirea puternică a principalelor râuri

- contactelor bruşte de natură structurală şi petrografică (ex. abruptul prahovean al M. Bucegi, nordul M. Rodnei) ce dau valori de 400 – 800 m. Apar şi valori de 200 – 300 m în bazinetele depresionare de obârşie sau pe văile secundare şi chiar de 100 m în lungul văilor de generaţie mai recentă.

Densitatea fragmentării reliefului (lungimea râurilor raportată la un kilometru pătrat) este strâns legată de modul de grupare al văilor. Valorile sunt legate pe de-o parte de sectorul de obârşie al văilor principale - unde exisă o concentrare de văi secundare îndeosebi pe crestele şi culmile despădurite, iar pe de altă parte de ariile principale de convergenţă, mai ales în spaţiile depresionare importante. Aici fragmentarea depăşeşte 3 km/kmp iar dacă se ţine cont şi de văiugile torenţiale se ajunge la 3,5 – 4 kmp/kmp (mai ales în circurile glaciare şi pe crestele alpine). Cele mai reduse valori (1 km/kmp) sunt în marile depresiuni tectonice (Depresiunea Braşov) sau pe platourile carstice (Padeş în Apuseni), pe suprafeţele de nivelare întinse (Platforma Borăscu în M. Godeanu).