Monografie Bucegi Turism - Alpinism

O noua carte despre munti. Scrisa de doi pasionati iubitori ai muntilor, N. Dimitriu si Em. Cristea. Ea se inscrie ca o alta demonstratie pe linia succeselor pe care le-a cunoscut in anii regimului democrat-popular activitatea sporturilor legate de munte. In anii acestia, ai nostri, activitatea turistica alaturi de celelalte mijloace ale culturii fizice si sportului a antrenat mase impresionante de oameni ai muncii. Asha cum scrie chiar intr-o Hotarire a Consiliului de Ministri, privind organizarea activitatii turistice: "Practicarea cu regularitate a turismului contribuie la intarirea sanatatii oamenilor muncii, pregatindu-i pentru o munca de inalta productivitate si apararea cuceririlor revolutionare ale poporului nostru. Prin cunoasterea frumusetilor patriei, a monumentelor istorice din trecutul glorios de lupta al poporului nostru, a realizarilor regimului democrat-popular, masele de oameni ai muncii sint educate in spiritul dragostei netarmurite fata de patrie, iar avintul lor in munca de construire a socialismului capata un nou si puternic impuls". "Tineretul nostru", dupa cum arata tovarasul Gheorghe Gheorghiu-Dej, in cuvintarea sa la Congresul Invatatorilor din R.P.R.: "...trebuie invatat sa cunoasca si sa iubeasca minunatele frumuseti si bogatii ale tarii noastre".

Si eu am fost in munti - Et in Arcadia ego. Si pasiunea aceasta totala pentru munti poate invinge si pe un profesor sau cercetator literar, pentru ca ea se inscrie in istoria literaturii lumii, de la Francesco Petrarea, prim alpinist pe muntele Ventoux si primul scriitor care a notat cu o rara sensibilitate profundele impresii date de inaltimi, la Dante Alighieri, catarator ilustru pe cel mai inalt munte din lume, nu Everestul sau K2, ci Purgatoriul, ridicat de inalta lui fantezie artistica; scriitorii alpinisti Emilio Comici, Guido Rey, reprezentanti vestiti ai celui mai aerian alpinism.

Despre munti au scris si clasici ai literaturii noastre. De la paginile lui Dimitrie Cantemir pina la simfonia grava a lui Calistrat Hogas, trecind prin cununa montana a Romainiei Pitoresti a lui Alexandru Vlahuta, scriitorii au invitat pe oameni in tinutul grandios al muntilor, au vorbit despre flotele violete ale inaltimilor implintate in azur, au invitat la indelunga navigare, printre cele mai luminoase stele. Iar astazi mai mult ca oricind aceste chemari si-au gasit implinirea. Cei care au fost "rapiti" de munte, nu vor putea uita niciodata viziunea prima, intr-adevar celestiala, ce li se va infatisa totdeauna, vie si fascinanta, la prima vedere a acestor inalte prelungiri spre soare ale pamintului, care sint muntii. Oricare vor fi fiind lungile si inflacaratele naratiuni despre munte, oricit de arzator ar lucra inalta noastra fantezie si imaginatie, realitatea, vederea proprie, este nesfirsit superioara tuturor descrierilor, tuturor visurilor, si intr-adevar muntele poate fi un Zauberberg - munte magic, pe care insa il poate atinge si cuceri oricine doreste s-o faca.

Excelsior a fost de totdeauna deviza omului care a aspirat spre inaltimi si cunoashtere. Si muntele este acea parte a planetei noastre, ,,acoperisul lumii", care se invecineaza cel mai mult cu cerul. Pe creste ne simtim parte integranta din univers, de acolo, fara sa mai avem limita vederii, salutam spatiile siderale. Muntele este urcat de oameni care nu sint extraordinari si deosebiti, care se numesc turisti ori alpinisti, nu numai pentru mindria inalta si intima de a arata plenitudinea puterilor noastre, de a ne cali forta fizica in mereu mai aspre incercari, din acea voluptate de nespus de a ne inalta mereu mai sus si de a fi dominatori constienti ai golului prapastiilor ametitoare, atrasi fiind de indrazneala si frumusetea victoriei. Muntele este urcat de acesti oa.meni, care nu sint extraordinari si deosebiti, care se numesc turisti si alpinisti, mai cu seama pentru deplinatatea bucuriei de a trai, de a se simti mai aproape de acea puritate si luminozitate a cerului, pe care numai marile creste le dau.

Niciodata in trecut n-au fost batute potecile vailor inflorite de atitia pasi: pasi marunti si grabiti ai pionierilor si scolarilor, pashi usori si siguri ai tinerilor, pasi prudenti, calculati ai celor mai in virsta. Niciodata in trecut n-au primit peretii stincosi asaltul spre creasta din partea atitor temerari, pusi pe fapte mari aci ca si in munca. Numarul indragostitilor de munte a crescut nemasurat de mult si cresterea aceasta reflecta, odata in plus, conditiile de trai crescute, bucuria vietii noastre noi din ce in ce mai plina si mai luminoasa.

Muntele a putut sa fie cintat de atitia artisti ai cuvintului, ai muzicii sau ai paletei si sa primeasca atitea atribute. Intr-adevar, muntele farmeca total si marea lui putere fascineaza, atragind in cele mai neverosimile ascensiuni pe aceia care l-au vazut si l-au iubit. Nimeni nu va putea uita vreodata lupta aspra si indrazneata care se da si cu puterile trupului, dar si cu fortele sufletului, pe verticala peretilor, deasupra abisului ametitor, in fisuri suspendate sau albastre, in trecerea acrobatica si spectaculoasa a surplombelor si teraselor. Poate ca nici o alta pagina a vietii noastre nu va fi rasfoita mai des si mai recitita decit aceea a unei ascensiuni, a carei traire ne-a umplut sufletul de o inalta si barbateasca mindrie.

Este nevoie insa de o pregatire pentru a te apropia de munte, pe calea cea mai eleganta de ajuns la creste si care este verticala. Se cere mai cu seama ca alpinistul sa fie inflacarat de o mistuitoare pasiune, de o imensa bucurie, pe care i-o da apropierea de munte, un suflet vibrant, multicord, pentru a simti mai din plin infinitul farmec si armonia inaltimilor.

Este nevoie de o pregatire morala, dar si de una fizica si tehnica, pentru a nu da inapoi in fata incercarilor, pentru a infrunta muntele pe acele trasee ce par imposibile, pentru a avea imensa satisfactie, satisfactie de explorator intr-un sens, de a fi fost primul muritor care a atins planeta, pe acele puncte pe care le ofera verticala unei premiere alpine. Iar de aci oamenii se intorc oteliti, pentru a-si relua cu mai mult avint munca creatoare a epocii noastre socialiste.

Probabil ca multi dintre cititorii cartilor despre munti, chiar in aceste zile ale cueeririi primelor inaltimi ale Cosmosului, se infioara auzind cuvintele catarare, verticala, surplomba, abis si cred ca toti cei care merg in munti sint sau nebuni sau candidati la sinucidere. Nu, muntele nu inseamna moarte sub avalanse sau in furtuni, prin desprinderea prizelor sau smulgerea pitonului solicitat. Si turistul sau alpinistul nu merge nebuneste in munti pentru a se sinucide, ci dimpotriva pentru a se bucura in mijlocul luminii, al celor mai radiante culori, al spatiului nesfirsit, pentru a asculta apele care cad, marile freamate ale padurilor de brad in acorduri de orga. Oamenii merg in munti pentru a cunoashte frumusetile patriei, pentru a-si odihni mintea si sufletul, pentru a si le inalta, pentru a-si fortifica trupul, intr-unul din cele mai sanatoase si mai inteligente exercitii sportive ale carui foloase sint de necontestat pentru fiecare om al muncii.

Alpinistul va trebui sa tina seama totdeauna insa, de necesitatea cunoasterii muntelui si a limitelor propriilor sale fortze. Numai astfel va putea ajunge ca la 64 de ani, ca profesorul italian Cardena, sa cucereasea in premiera, o creasta din Alpii Dolomiti, la 60 sa ,,faca" 7 premiere alpine intr-un singur an (ca faimosul Titus Piaz) sau sa lase un document de viata ca acela pe care multi dintre noi l-am citit in mica sufragerie a celei mai inalte cabane din tara, la Omul: "...am urcat astazi pentru a o suta cincizecea oara la Omul in acest an pentru a cincea oara...

Era in anul in care acest indragostit al muntilor implinise 70 de ani. "Las aceste rinduri amintire prietenilor mei drumeti cu gindul ca poate, de data aceasta, am fost pentru ultima oara la Omul (21 septembrie 1954). Dar cel care a scris aceste rinduri a continuat, atras de farmecul extraordinar al muntelui cu nume atit de simbolic, sa revina la Omul. Cunoscindu-i modestia nu-i dam numele; ii dorim insa ca cei 80 de ani sa-i sarbatoreasca pe inaltimi si sa depaseasca 200 de ascensiuni.

Dar stiinta noastra mai cunoashte un alt reprezentant indragostit total de munte. Este vorba de unul din cei mai iubiti profesori ai nostri, savantul de mare reputatie in arta lingvistica, academicianul Al. Rosetii. Am ratacit odata alaturi de el, mai mult de 16 ore in zapezi, si mi-am dat seama de multe ori ca muntele este intr-adevar o piatra de incercare severa a prieteniei, a lealitatii si a curajului. Lui i se datoresc unele din cele mai realizate rinduri despre munti, despre concordanta dintre gindirea creatoare si ascensiune. Citez din adevaratul poem in proza al ilustrului savant fonetician, scris nu de mult si intitulat atit de sugestiv "Ritmuri necesare":

"... In zarea indepartata se iveste, albastra, fiintza muntilor nostri ,

Un Eldorado fictiv, o tara de basm.

Trenul sufla din greu.

Vegetatia, aci, e mai bogata si s-au ivit brazii. Pereti de stinca. Vai de-a curmezisul, prapastioase. Ape spumate isi desfac trimbele de cristal, la picioarele noastre, cu zeci de fanfare, in mii de curcubee.

Un joc fermecat de culori, de zvonuri misterioase, de apeluri de abia formulate pe aripa vinturilor. Vorbeste muntele, din cuprinsul poienilor luminate, a cailor adinci si prapastioase, din intinsul clinurilor culcate peste dealuri.

Un domeniu atit de necunoscut, in care calatorul patrunde cu inima indoita, urcind cu rabdare pantele repezi si coborind cu grija caile umbroase. Pasul, masura putintei noastre de mii de ori repetate, se acorda cu ritmul gindirii.. el o provoaca, o ajuta sa se formuleze, o sustine. Proiectul iese din adincuri, firul gindirii se materializeaza. Imagini. Realizari certe. Uneori apar solutii neasteptate, cu iuteala fulgerului, ca fluturii iviti intr-o clipa si disparuti in clipa urmatoare. Mina dibuie creionul, un petec de hirtie, pentru a statornici parerea calatoare.

Gindirii ii sint necesare, pasul calatorului, zvonul apelor, miresmele muntelui, ozonul tariilor albastre, bolta brazilor... verdeata perena e ca un simbol al longevitatii, la care rivneste fiinta noastra plapinda..."

Cartea despre Bucegi scrisa de Em. Cristea si N. Dimitriu scoate din nou in evidenta farmecul turismului. In acelasi timp ea va intari ca alpinismul nu este tehnicitate pura, ci arta de multe ori ca omul indragostit de munte urca si se catara, nu ca un automat, ci ca o fiinta complexa, bine echilibrata, cu simtzuri ascutzite si nervi tari. Asemenea oameni sint astazi foarte multi. Am avut prilejul sa cunosc pe unii dintre ei. Cine l-a vazut vreodata pe Aurel Irimia alaturi de celalalt maestru al sportului Emilian Cristea (coautorul cartii de fata), invingind unul din cele mai dificile trasee alpine din tara noastra, Fisura Albastra sau in traversarea Peretelui Vaii Albe, in plina ascen-siune pe munte, nu-l va putea uita. Eleganta si elasticitatea ii sint caracteristice ca si un simt, o intuitie eare uneori poate fi numita extraordinara, in alegerea cea mai sigura a traseului.

I-am ascultat de multe ori pe alpinisti, povestind despre visele lor realizate in premiere alpine. Modestia lor caracteristica nu-i putea impiedica in relatarea exacta a faptelor. Vorbirea lor simpla sublinia cu atit mai contrastant realitatea realizarilor lor in munti, realizari care