Geografie fizică generală

Previzualizare curs:

Extras din curs:

OBIECTUL, ISTORICUL, METODELE ŞI LEGILE GEOGRAFIEI, SISTEME DE UNITĂŢI GEOGRAFICE

1. DENUMIRE. DEFINŢIE. PRIMELE DIVIZĂRI

Orice ştiinţă este definită de cel puţin patru cerinţe: o denumire, să aibă obiectul său de studiu, să se bazeze pe legi proprii şi să dispună de metode proprii de investigaţie. Până la definirea clară a unei ştiinţe trece un timp îndelungat, perioadă în care se acumulează un volum mare de informaţie, se introduc noţiuni, se stabilesc corelaţii cu domenii apropiate. De multe ori, chiar sensul iniţial al denumirii ştiinţei respective se modifică mult. Această situaţie este valabilă şi pentru Geografie.

1.1. ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU – EPOCI DE PLĂMĂDIRE A GEOGRAFIEI

- În Antichitatea Greacă s-au manifestat două direcţii: una axată pe descrierea unor regiuni, numită chorografie, iar alta, bazată pe relaţii matematice, fizice şi astronomice, avea ca obiect de studiu Pământul luat ca întreg şi analizat, în principal, ca formă, dimensiuni, alcătuire etc şi căreia Eratostene i-a zis Geografie. Între marile opere ale antichităţii se impun „Geografiile” lui Strabon (63 î.H. – 19 d.Hr.) şi Ptolemeu (cca 168 – 90 î. Hr.). Acesta realizează cele mai bune hărţi ale Perioadei Antice, el aducând primele contribuţii de cartografie şi geografie generală.

- Descrieri geografice având mai mult sau mai puţin caracter practic sunt specifice, de asemenea, Antichităţii Romane,iar în perioada timpurie a Evului Mediu (sec. IX – XII), oamenilor de cultură arabi. Cei mai cunocuţi călători arabi au fost Ibn Vaheb (care a descris elemente ale biosferei realizând o corelaţie cu tipul de climă şi a sesizat frecvenţa ciclonilor la schimbarea musonului); Ibn Kordabeh (care menţionează existenţa principalelor drumuri comerciale); Ibn Fozlan, Ibn Hauc, Mas’sudi, Idrisi (realizează o serie de hărţi şi descrie ţinuturi noi, fiind numit „Ptolemeu arab”), Ibn Batutah (a descris o serie de ţinuturi noi, mai ales în lungul Nilului dar şi în Dobrogea).

Până la epoca marilor descoperiri geografice (secolele XV – XVII), accentul se punea pe cunoaşterea Pământului, în special, pe regiunile locuite. Sunt descrieri în care, pe lângă elementele cadrului natural, apar observaţii privind popoarele ce locuiau diferite teritorii, denumiri de ţară, date cu conţinut economic (resurse, schimburi comerciale). Termenul de „Geografie” nu a fost utilizat în acestă perioadă, cu toate că au existat numeroase lucrări cu astfel de subiect, mai ales în ceea ce numim astăzi Geografia regională.

Sebastian Münster (german, sec. 16) a strâns şi a coordonat material cartografic pentru identificarea popoarelor pe hartă. A fost profesor de geografie la Basel şi a lăsat posterităţii două lucrări importante Cosmografia şi Geografia universală(1542). El poate fi considerat întemeietorul geografiei descriptiv – sistemice.

Mercator (german, sec. 16) s-a specializat în domeniul astronomiei, cartografiei şi cosmografiei. În 1578 publică primul atlas de hărţi geografice, ediţia ulterioară fiind în 1594, când întrebuinţează un sistem modern de coordonate geografice şi de reprezentări pe baza unei proiecţii noi, cilindrice. El poate fi considerat creator de şcoală cartografică.

- Epoca marilor descoperiri geografice a însemnat începutul Renaşterii Geografiei, a acumulării unui fond imens de date, epocă ce a pregătit schimbări esenţiale în gândirea geografică şi în definirea obiectului Geografiei, ce vor fi introduse în secolele XVIII – XIX. S-au realizat explorări şi descrieri ale unor regiuni necunoscute, explicaţii pentru diferite procese naturale ceea ce a dus, pe de o parte, la stabilirea de corelaţii între elementele cadrului natural, om şi activităţile sale, iar pe de altă parte, la formularea unor legi naturale ce le determină. Se realizează hărţi care constituiau grafii ale feţei Pământului, adică descrieri ale naturii prin semne şi areale.

1.2. STATORNICIREA DENUMIRII, REALIZAREA UNEI DEFINIŢII ŞI PRIMELE SUBDIVIZIUNI ALE GEOGRAFIEI

În secolele XVIII – XIX s-a putut ajunge la studii geografice şi la îmbogăţirea vocabularului prin introducerea şi explicarea de noţiuni geografice.

Un loc aparte pentru dezvoltarea Geografiei ca ştiinţă l-au avut câteva personalităţi: B. Varenius, Al. von Humboldt, Karl Ritter, Friedrich Ratzel, F. von Richtofen, Paul Vidal de la Blache.

1.2.1. Denumire şi definiţie

• Halley în 1686 este primul care desenează o hartă a vânturilor pe Glob şi care explică formarea alizeelor.

• Varenius (1622 – 1650) în Geographia generalis (1650) pune bazele Geografiei fizice, menţionând că hidrosfera este un înveliş terestru. Anterior, Aristotel exprimase aceaşi idee privind atmosfera.Varenius a intuit de existenţa litosferei, când admitea că Pământul prezintă o serie de excavaţii, unele umplute cu foc şi altele cu apă. Deşi biosfera este ignorată în lucrarea sa, totuşi vegetaţiei îi dedică o pagină.

• Alexander von Humboldt (1769 – 1859), naturalist şi mare călător, fondator al geografiei ca ştiinţă. La bază au stat cercetări realizate în America de Sud (1799 – 1804) concretizate în lucrarea "Călătorie în regiunile echinocţiale ale Noului Continent" care însumează 30 de volume, apoi în Rusia (Altai, Ural, Siberia). În lucrarea „Cosmos”, extrapola Geografia la unWeltkunde, la o ştiinţă a lumii, a Universului, în care Pământul este doar o componentă; este o ştiinţă fizică, care studiază legăturile dintre fenomenele de pe faţa Pământului, dezvoltarea interdependentă şi repartiţia lor pe Terra. Pentru prima dată sunt diferenţiate etajele de vegetaţie şi introduce noţiunea de izotermă. Humboldt arată că “un scop al geografiei este cunoaşterea unităţii în pluritate (se prefigurează astfel noțiunea de sistem), studierea legilor generale şi a legăturilor interne ale fenomenelor telurice”. De asemenea, a relevat rolul observaţiei ca metodă în cercetarea geografică şi a elaborat câteva principii din care două sunt esenţiale: cauzalitatea (orice fenomen nu poate fi înţeles în sine dacă nu-i sunt căutate cauzele care l-a generat şi consecinţele producerii sale), al geografiei comparate (orice fenomen trebuie privit şi în comparaţie cu fenomene similare din alte regiuni); principiul evoluţionist (natura este în continuă transformare, dezvoltare, astfel că "prezentul nu poate fi separat de trecut, ele interferându-se în imaginea naturii telurice").

•F. von Richtofen (1833 – 1905) a fost profesor la Universitatea din Berlin, a realizat multe expediţii geografice (Persia, Asia de Est, California, China etc.). În cursul de Geografie din 1883, dă o definiţie mult mai completă: “Geografia este ştiinţa despre faţa Pământului şi despre lucrurile şi fenomenele care stau în legătură cauzală cu ea”. După el, Geografia trebuie să studieze "suprafaţa terestră solidă în legătură cu hidrosfera şi atmosfera, să analizeze învelişul vegetal şi fauna după relaţiile lor cu suprafaţa terestră, să cerceteze omul şi cultura sa materială şi spirituală după aceleaşi puncte de vedere", adică în raport cu natura înconjurătoare.

F. von Richtofen este printre primii oameni de ştiinţă care dă răspunsuri la cerinţele formulate la începutul cursului nostru:

- Geografia este o ştiinţă

- obiectul de studiu al G. este faţa Pământului cu ceea ce există pe ea;

- studiază cauzal relaţiile complexe dintre suprafaţa terestră solidă, atmosferă, hidrosferă, înveliş vegetal, faună, relaţiile omului cu natura înconjurătoare.

Pentru a face o distincţie faţă de Geologie, F.von. Richtofen arată că aceasta din urmă analizează suprafaţa terestră ca rezultat al unor procese din trecut, pe când Geografia o analizează ca sistem actual.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Geografie Fizica Generala.docx
  • Subiecte examen.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
2 fisiere
Pagini (total):
66 pagini
Imagini extrase:
66 imagini
Nr cuvinte:
38 483 cuvinte
Nr caractere:
202 285 caractere
Marime:
202.85KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Profesorului:
Sandulache
Sus!