Geografia Transporturilor

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Geografia transporturilor

§1. Constituirea geografiei transporturilor ca ramură, importanţa şi structura ramurii

Geografia transporturilor este una dintre cele mai vechi ramuri ale geografiei economice şi sociale, care a apărut ca disciplină în Germania la mijlocul secolului al XIX-lea. Fondatorul ei, este considerat pe drept cuvânt, geograful şi călătorul german Iohan Kol, care a studiat de dezvoltarea şi repartizarea transporturilor în Germania, Marea Britanie, Franţa, Rusia, Olanda, Austro-Ungaria, S.U.A., Canada şi alte state. În baza cercetărilor efectuate el a publicat în 1841 lucrarea fundamentală “Transportul şi aşezarea cu trai a oamenilor în funcţie de forma suprafeţei.

În această lucrare Iohan Kol acordă o importanţă deosebită particularităţilor transporturilor, influenţei factorilor fizico-geografici (relieful, conturul teritoriului) asupra posibilităţii comunicaţiilor, a configuraţiei căilor de transport, precum şi influenţei factorului politic, economic, cultural asupra concentrării populaţiei şi dezvoltării legăturilor de transport. După părerea lui Iohan Kol, fiecărei forme de suprafaţă îi corespunde o anumită configuraţie a căilor de transport, o anumită viteză medie de deplasare, precum şi un anumit tip de accesibilitate pentru sistemul de transport. Pentru prima dată în geografia transporturilor el a folosit scheme teoretice generalizate cu privire la organizarea transportului în teritorii, ceea ce a dat posibilitate să se considere sistemul de transport ca o unitate integră.

La dezvoltarea geografiei transporturilor au contribuit în mod deosebit lucrările inginerului francez Leon Lalant. În urma studierii dezvoltării reţelei de căi ferate într-o serie de ţări din Europa, precum şi în America de Nord, el ajunge la următoarele concluzii:

- o dată cu creşterea liniilor de transport, reţeaua de transport tinde să capete o configuraţie triunghiulară;

- capitalele concentrează până la 12 raze şi linii de transport se conturează perimetrul marilor centre.

Lucrările lui I. Kol şi L. Lalant au pus baza teoretică şi ştiinţifică a geografiei transporturilor. Noţiunea “geografia transporturilor” a fost introdusă în literatura de specialitate în anul 1888 de către, Ghets, care defineşte această disciplină ca ştiinţa ce se ocupă cu studierea distanţelor pe suprafaţa globului. Astfel se formează prima şcoală germană de geografia transporturilor, unul dintre fondatorii căreia se consideră Al. Gettner [1, p. 7]. Geografia transporturilor, după părerea lui, cuprinde studierea geografiei repartizării ramurilor transporturilor şi ale diferenţierii lor teritoriale, adică obiectele principale de cercetare sunt căile de transport şi traficul fluxurilor de mărfuri şi pasajeri.

În prima jumătate a secolului al XX-lea geografia transporturilor cunoaşte o dezvoltare amplă în Franţa, însă geografii francezi în studiile lor acordau atenţie îndeosebi descrierii detaliate a magistralelor de cale ferată cu sectoare minunate de peisaje naturale şi antropice, precum şi descrierii minuţioase a dispozitivelor de semnalizare şi de încălzire a drumurilor.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Geografia Transporturilor.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
75 pagini
Imagini extrase:
75 imagini
Nr cuvinte:
15 340 cuvinte
Nr caractere:
89 365 caractere
Marime:
79.92KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Profesorului:
Matei C.
Sus!