Geografia Resurselor Metalurgice și a Industriei Metalurgice Mondiale

Geografia resurselor metalurgice şi a industriei metalurgice mondiale

§ 1. Importanţa şi structura metalurgiei ca ramură

Metalurgia este una dintre ramurile de bază ale industriei grele. Indicatorii dezvoltării acestei ramurii caracterizează nivelul de dezvoltare a întregii economii naţionale. Importanţa ramurii constă în faptul că ea constituie fundamentul dezvoltării industriei constructoare de maşini, ramură ce asigură progresul tehnic al întregii economii naţionale. Trebuie de menţionat că circa 30% din forţa de muncă antrenată în industrie se concentrează în domeniul metalurgiei [1, p. 223].

Metalurgia cuprinde 2 subramuri:

- industria siderurgică, numită şi metalurgia feroaselor, care include procesele tehnologice de obţinere din minereurile de fier a fontei şi oţelurilor şi transformarea acestora în produse de laminate (tablă, sârmă etc.);

- metalurgia neferoaselor, care cuprinde procesul de obţinere din minereuri neferoase a produselor respective semifinite şi finite în urma prelucrării acestora.

O dată cu progresul tehnico-ştiinţific din ultimele decenii în metalurgie au avut loc mari transformări de caracter tehnologic: s-a îmbunătăţit calitatea metalelor produse, se utilizează noi tehnologii în producerea metalelor feroase şi neferoase, se micşorează pierderile de producţie. Totodată au avut loc modificări şi în amplasarea ramurilor respective.

Actualmente, ritmurile de dezvoltare a ramurilor metalurgiei la scară mondială s-au redus drept consecinţă a utilizării pe larg în industria constructoare de maşini a diverselor materiale plastice, care tot mai mult înlocuiesc metalele. Totodată, aceasta este legat de îmbunătăţirea calităţii metalelor şi de micşorarea pierderilor în procesul de utilizare.

Datorită faptului că în industria constructoare de maşini se utilizează o cantitate tot mai redusă de fontă, producerea oţelului cunoaşte o creştere mult mai rapidă.

Industria siderurgică şi cea a neferoaselor au multe trăsături comune [2, p. 442]:

- procesul de producere a metalelor include mai multe stadii de producţie: extragerea minereurilor, obţinerea metalelor, înnobilarea lor şi transformarea acestora în produse laminate;

- unele procese tehnologice sunt similare (de exemplu, producerea laminatelor);

- o mare importanţă revine utilizării pe larg în procesul tehnologic a metalului uzat;

- problemele ecologice legate de extragerea materiilor prime;

În structura metalurgiei mondiale siderurgia deţine cea mai mare parte producţie. Un indicator utilizat frecvent în statisticile internaţionale pentru aprecierea gradului de dezvoltare a unei ţări este producţia de oţel calculată la un locuitor.

Metalurgia feroaselor este o ramură caracteristică statelor industrial dezvoltate, deşi există state industriale lipsite de o industrie siderurgică puternică, cum e Elveţia sau Danemarca [3, p. 80].

Metalele neferoase, datorită proprietăţilor lor fizico-chimice, au o utilizare tot mai largă în ramurile moderne ale industriei constructoare de maşini. Comparativ cu industria siderurgică, din cauza lipsei rezervelor de minereuri neferoase, în multe state dezvoltate industrial există o discordanţă mult mai accentuată între repartiţia geografică a zăcămintelor de minereuri neferoase şi zonele de prelucrare şi consum al metalelor respective (aluminiu, cupru, plumb, zinc). Din cauza rarităţii zăcămintelor mari, în această ramura se utilizează minereuri cu o concentraţie mult mai mică, în general sub 5%, cu excepţia bauxitei, care poate ajunge la 60%.

§ 2. Geografia metalurgiei feroaselor (siderurgia)

Metalurgia feroaselor se bazează pe un proces tehnologic, care include extracţia minereului de fier şi înnobilarea lui, producerea cocsului, obţinerea fontei şi oţelului, a produselor de laminate (table, sârmă, ţevi ş.a.). În procesul tehnologic al ramurii se folosesc următoarele materii prime: minereu de fier (magnetit, hematit), diverse minereuri ajutătoare (mangan, crom, nichel, wolfram), cocs metalurgic, surse de energie şi materiale fondate (calcare, dolomite). În multe cazuri, în procesul metalurgic este inclus şi fierul vechi (uzat), care constituie o sursă suplimentară de materie primă destul de importantă. Ramura în cauză necesită şi o mare cantitate de apă. Factorul principal de amplasare a industriei metalurgiei feroaselor este prezenţa surselor de materie primă.

Încă î.e.n. omul a învăţat să extragă fierul direct din minereuri, confecţionând diverse obiecte din el. În secolele XII-XV î.e.n. fierul devine principalul material folosit de om (începe epoca fierului), fapt de o importanţă majoră în dezvoltarea civilizaţiei umane.

În secolul al XIII-lea în Germania şi Marea Britanie apar primele furnale în care se obţine metal lichid (fontă) pe baza mangalului (cărbune de lemn), necesar pentru a obţine temperaturi înalte în furnale. Din secolul al XIX-lea începe producerea pe scară largă a oţelului de calitate mai înaltă pe baza cocsului metalurgic, care asigură o temperatură cu mult mai înaltă comparativ cu mangalul.

Dezvoltarea siderurgiei cunoaşte un mare avânt în secolul al XX-lea datorită sporirii necesarului de metal pentru industria constructoare de maşini. În această perioadă se construiesc cuptoare mari electrice destinate producerii oţelurilor şi a aliajelor speciale, în care se folosesc cuprul, zincul, plumbul ş. a. O dată cu progresul tehnico-ştiinţific procesele tehnologice de obţinere a metalelor devin automatizate, inclusiv are loc implementarea roboţilor industriali, tot mai mult se aplică metoda de turnare continuă a oţelului. În ultimul timp a fost elaborate tehnologii moderne, ca topirea metalului prin metoda electronică şi cea cu plasmă.