Geografia Populației

• GEOGRAFIA POPULAŢIEI

• Note de curs pentru studenţii anului II (specializările Geografie, Geografia Turismului şi Planificare Teritorială)

• Capitolul I

Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice

I.1.Domeniul de studiu

• Geografia populaţiei poate fi concepută în două moduri :

a)într-o manieră extinsă, raportând-o la toate relaţiile dintre societate şi mediu;

b)într-o manieră restrânsă, privind-o drept o modalitate de spaţializare a demografiei

• Cauza acestei situaţii o constituie extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei şi multiplele

nuanţe ale noţiunii de populaţie.

• Există un consens în privinţa existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei :

- distribuţia spaţială a populaţiei

- dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală)

- structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice

- mobilitatea populaţiei.

• I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar

• Problematica populaţiilor umane interesează mai multe discipline ştiinţifice dintre care, o poziţie centrală pare să o deţină

demografia, disciplină cu un net caracter interdisciplinar. Aceasta interferează în câmpul ştiinţific cu:

-statistica, generând demografia statistică, urmărind variaţiile fenomenelor şi proceselor cuantificabile legate de populaţie;

-sociologia, generând demografia socială, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social;

-istoria,generând demografia istorică, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în timpul istoric;

-politologia, generând demografia politică care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;

-economia, generând demografia economică, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic;

-geografia, generând geo-demografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora.

• Particularităţile geografiei în acest context interdisciplinar sunt:

-modul de abordare diferă prin obiectul de studiu: raporturile

dintre suportul natural (fizico-geografic) şi particularităţile

dinamice sau structurale ale populaţiilor umane (“geografia pleacă de la sol, nu de la societate”, Le Febvre,1938);

-geografia posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale

geosistemului, suport care indică sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene specifice;

-geografia abordează studiul populaţiei dintr-o dublă perspectivă: studiul colectivităţilor umane; studiul raporturilor dintre acestea

şi mediu. Această dublă dimensiune - socială şi teritorială-, favorizează geografia în contextul globalizării;

• -originalitatea geografiei constă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care celelalte discipline

le examinează pe verticală. Geografia conciliază astfel observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice şi sistemice

•

I.3.Evoluţia curentelor de gândire în studiul populaţiei

1. Cel mai vechi curent este cel malthusian, deschis de Thomas Malthus în lucrarea „Eseu asupra principiului populaţiei”. Acesta susţinea că, populaţia creşte conform unei progresii geometrice (dublare la fiecare 25 de ani) în timp ce posibilităţile de subzistenţă (hrană) sporesc conform unei progresii aritmetice. Se impune astfel o alegere între limitarea creşterii sau reglarea acesteia de către conflicte sau epidemii. A generat teoria stării staţionare a economistului David Ricardo (sec.XVIII). După 1950 a fost reluat sub forma neomalthusianismului care a inclus şi problematica ecologică (Clubul de la Roma, Congresul mondial al populaţiei de la Bucureşti, 1974). Efectul său principal a constat în promovarea mijloacelor anticoncepţionale care a accelerat scăderea natalităţii în statele dezvoltate.

2.Curentul populaţionist, are tradiţii vechi, dezvoltat de mercantiliştii inspiraţi de ideile lui Jacques Bodin („nu există bogăţie mai mare decît oamenii”, sec. XVI). Creşterea populaţiei are o influenţă pozitivă prin : sporirea cererii de produse care incită la sporirea producţiei de bunuri şi la crearea de locuri de muncă; obligarea societăţii în a-şi organiza eficient procesul de producţie şi a mări productivitatea; o populaţie mai numeroasă permite prelevarea de fonduri pentru interesele generale ale societăţii. Reprezentant de marcă al curentului a fost demograful francez Alfred Sauvy, care sublinia: „de fiecare dată când se produce o diferenţiere între două mărimi care ar fi trebuit să fie la acelaşi nivel, există două moduri total opuse de a stabili echilibrul : o aliniere la un nivel superior sau la un nivel inferior. Postulând că una din mărimi este excedentară, optica malthusiană sugerează instinctiv o aliniere la un nivel inferior” (Théorie générale de la population , 1952 -1954).

3. Curentul optimumului demografic, le conciliază pe cele precedente. Porneşte de la necesitatea realizării unei maxime eficienţe a muncii exprimată prin nivelul productivităţii.

Nivelul optim al populaţiei unui teritoriu anumit ar fi definit de : gradul de echipare tehnologică, volumul resurselor utilizabile, nivelul comerţului exterior etc.

Alte elemente definesc structura optimă a populaţiei : raportul dintre vârstele extreme, raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă, raportul dintre consumatori şi producători, structura profesională a populaţiei şi repartiţia geografică a acesteia etc.

Alte elemente definesc dinamica optimă : ritmul de creştere al populaţiei, ritmul progresului tehnic, rata creşterii venitului naţional sau al produsului intern brut etc.