Geografia economică a mediului

I. GEOGRAFIA AGRICULTURII Şl SILVICULTURII

Teritoriul României are condiţii naturale favorabile pentru dezvoltarea unei agriculturi complexe şi intensive. Aşezarea geografică, relieful, condiţiile litologice, clima, reţeaua hidrografică, solurile, toate prezintă însuşiri care au permis să se dea o largă utilizare agricolă teritoriului. Situată la jumătatea emisferei boreale, România se află pe aceeaşi latitudine cu marile grânare ale lumii şi dispune, ca şi acestea, de o diversitate de factori pedo-climatici care permit să realizeze o mare varietate producţia agriculturii sale.

1.1. CONDIŢIONĂRI GEOGRAFICE ALE DEZVOLTĂRII AGRICULTURII

Pământul constituie spaţiul pe care omul îşi dezvoltă întreaga activitate. Solul, subsolul, pădurile şi apele formează baza naturală a oricărui proces de producţie. Rolul pământului şi însuşirile lui sunt mereu de mare actualitate. Aşa se explică faptul că întreaga lume este confruntată cu probleme de gospodărire raţională a tuturor resurselor naturale, de amplificare a funcţiilor de nesubstituit ale pământului, limitat ca întindere şi recuperabil doar în anumite condiţii şi cu un însemnat efort material. Pământul este direct supus degradării prin eroziune, salinizare, extinderea platformelor industriale, a aşezărilor umane, căilor de comunicaţie, extracţiilor miniere, petroliere etc.

Pământul are semnificaţii pentru toate ramurile activităţii materiale ale societăţii dar, în primul rând, pentru satisfacerea cerinţelor de hrană ale populaţiei.

Dezvoltarea agriculturii româneşti este condiţionată de numeroşi factori, dintre care, pe primele locuri se înscriu cei economici şi sociali, fără a-i subestima pe cei naturali. Condiţiile naturale şi economico-sociale impun variaţia teritorială a sistemelor de producţie, iar realizarea unui echilibru între potenţialul ecologic şi sistemele de exploatare necesită o anumită structurare a spaţiului funciar.

1.1.1. Factorii naturali

Relieful, constituit din munţi, dealuri şi câmpii (circa o treime fiecare), a permis dezvoltarea unei economii agrare diferenţiate, respectiv una de tip montan - de proporţii reduse în ceea ce priveşte cultura plantelor (sfecla de zahăr, cartofi, cânepă pentru fuior, legume etc. - în depresiunile intramontane Maramureş, Giurgeu, Ciuc, Braşov, Brad, Haţeg, Beiuş) dar cu o zootehnie dominantă, dezvoltată în principal pe baza păşunilor şi fâneţelor, alta specifică dealurilor - în care sunt îmbinate mai ales zootehnia cu viticultura şi pomicultura, sau specifică câmpiilor - cu dominarea culturii cerealelor, plantelor tehnice şi furajere.

Aşezarea geografică pe continentul european a determinat pe teritoriul ţării o împletire a influenţelor climatice estice cu cele atlantice, resimţindu-se într-o măsură redusă şi influenţele mediteraneene. Climatul temperat-continental moderat, nuanţat de influenţele

2

menţionate, asigură practicarea unei agriculturi variate, din câmpie şi până în zonele montane

înalte.

Situarea ţării într-o arie de interferenţă a trei mari zone bioclimatice vestică, sudică şi

est-europeană, la care se adaugă efectul zonalităţii verticale, introdus de relief, determină

varietatea şi complexitatea învelişului de sol. Se contată că România are valoroase şi variate

resurse de soluri. Aproximativ 25% din suprafaţa ţării (5,7 mii. ha) este acoperită cu

molisoluri, larg folosite în agricultură, mai ales ca terenuri arabile; circa 26% este reprezentată

prin argiluvisoluri şi soluri brune eu-mezobazice, utilizate în cultura plantelor agricole,

pomicultură şi viticultură, precum şi ocupate de păduri şi pajişti; circa 21% îl formează

solurile de munte, ocupate de păduri şi pajişti, 25% este reprezentată prin soluri cu utilizare

variată, iar circa 0,6 mii. ha reprezintă "alte suprafeţe", în care sunt incluse şi întinderile

ocupate de ape, ce constituie importante resurse pentru piscicultura, energie hidraulică sau

irigaţii.

Eroziunea solului, în diferite grade de intensitate, rezultat al dezvoltării agriculturii pe

pante, uneori iraţional practicată, constituie un aspect negativ pentru o bună parte din teritoriul

agricol al ţării. Secetele din Europa răsăriteană şi excesul de umiditate al Europei apusene şi

centrale se resimt, uneori în proporţii mai reduse, necesitând efectuarea unor lucrări cu

caracter ameliorativ.