I SERVICIUL DIPLOMATIC
Notiuni principale: diplomatia, serviciul diplomatic ministerul de externe,
relatiile diplomatice, misiunea diplomaticã
Termenul diplomatie este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemã
delicatã, cu tact, cu politete. Prin diplomatie se întelege însã si duplicitate. Sunt doctrinari
care, conform perceptiei comune, admit sinonimia dintre politica externã si diplomatie. Prin
diplomatie, se întelege activitatea reprezentantilor statelor, legatã de raporturile dintre state.
Activitatea diplomaticã este activitatea reprezentantilor desemnati de state. Diplomatia
statului este activitatea diplomaticã desfãsuratã de reprezentantii lui. Statele interactioneazã în
domeniul relatiilor diplomatice prin diplomatii lor.
Diplomatia este profesia reprezentãrii statului în relatiile cu alte state, asadar profesia
diplomatului, a celui care se pricepe sã reglementeze, altfel decât cu forta, diferendele dintre
state. Diplomatul detine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor, aplicând
regulile, traditiile si uzantele legate de relatiile dintre state.
Diplomatul este functionar public, având statut propriu, asa cum au statute proprii
profesorii, militarii si politistii.
Diplomatia este si denumirea corpului agentilor diplomatici ai statului. Se recurge la
acest termen si pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Când se vorbeste, nu doar în
presã, dar si în doctrinã, despre "diplomatia româneascã", ca si despre "diplomatia francezã",
"diplomatia rusã", notiunea semnificã serviciul public national pentru diplomatie (serviciul
diplomatic). Fiecare din aceste servicii nationale au ca misiune definitorie aplicarea politicii
de înfãptuire si de apãrare a intereselor statului national pe care îl reprezintã.
Serviciul diplomatic, component al administratiei statului, reprezintã permanent statul,
în primul rând în relatiile politice cu alte state, negociazã cu alte state, transmite si primeste
mesaje.
Activitatea diplomaticã constã, în primul rând, din comunicarea dintre sefii de state,
dar si din comunicarea dintre alti reprezentanti ai statelor, care participã la misiuni
diplomatice, în cadrul unor delegatii la forurile internationale, în cadrul unor misiuni ad-hoc
sau în cadrul ambasadelor. Serviciul diplomatic este necesar în primul rând pentru realizarea
misiunilor diplomatice ad hoc la nivel înalt si ale celorlalti demnitari. Pe treapta supremã a
ierarhiei diplomatice se aflã seful statului.
Dacã misiunile diplomatice ad-hoc au îndeosebi obiective legate de substanta politicii
externe, serviciului diplomatic îi revine administrarea relatiilor externe ale statului. Acest
serviciu se ocupã nemijlocit de atingerea obiectivelor politicii externe, ca instrument de
organizare, a elaborãrii ei, de aplicare si de consiliere.
Serviciul diplomatic se aflã sub autoritatea ministrului de externe.
Cele douã ramuri ale serviciului diplomatic, internã si externã, cuprind institutii
precum ministerul de externe, sectiuni ale altor ministere, compartimente specializate ale
serviciilor parlamentare si ale administratiei prezidentiale, ambasadele, consulatele, filialele
unor institutii de propagandã (institute culturale).
Elemente specifice ale ramurii interne a serviciului diplomatic intrã si în componenta
altor ministere si institutii ale autoritãtilor statului, prin a cãror activitate se realizeazã politica
externã. Aceste ministere si institutii participã si la misiunile diplomatice în strãinãtate cu
personal (reprezentanti ai statului, functionari cu sarcini diplomatice si rang diplomatic).
Ministerul de externe asigurã realizarea politicii externe a statului, conform
reglementãrilor constitutionale si programului de guvernare. Ministerul de externe reprezintã
statul în relatiile internationale si are capacitatea de a angaja statul în ansamblul acestor relatii.
Celelalte ministere reprezintã statul pe plan extern fiecare numai în privinta domeniului lor de
activitate si pot angaja statul în relatiile externe numai cu împuternicire specialã.
4
Prin rolul pe care dreptul diplomatic i l-a acordat, ministerul de externe este
inconturnabil în relatiile diplomatice, întrucât, în dreptul diplomatic, s-a stabilit cã toate
problemele oficiale încredintate misiunii diplomatice se trateazã, în primul rând, cu ministerul
de externe al statului pe teritoriul cãruia misiunea functioneazã. Aceastã regulã clasicã îi
rezervã exclusiv ministerului de externe atributia de a realiza comunicarea cu strãinãtatea.
Astfel acest minister apare, din reglementãri, ca institutie nodalã în relatiile internationale.
Totusi, în perioada de dupã introducerea în codul de drept diplomatic a acestei prevederi, a
devenit evidentã tendinta ca si alte ministere sã abordeze, fiecare în domeniul sãu, aspecte ale
relatiilor interstatale.
Ministerul de externe este institutia principalã care coordoneazã interactiunea statului
cu celelalte subiecte de drept international si prin care se realizeazã comunicarea coerentã
dintre stat si celelalte subiecte de drept international, ministerul fiind receptorul mesajelor si
emitãtorul lor, ca principal purtãtor de cuvânt.
În România, ministerul de externe este institutie a administratiei publice centrale, cu
personalitate juridicã, în subordinea Guvernului.
În domeniul propriu de activitate, ministerul de externe exercitã câteva functii
generale: reprezentare, reglementare, control, organizare, administrare.
Ministerul de externe reprezintã autoritãtile statului în relatiile cu strãinãtatea. În
cadrul ministerului de externe se elaboreazã si se si transmit strãinãtãtii comunicãri în numele
statului, ca de la subiect de drept international cãtre alt subiect / alte subiecte de drept
international, sub imperiul principiului egalitãtii suverane a statelor. Ministerul de externe
coordoneazã reprezentarea statului prin realizarea functiei de reprezentare proprie misiunilor
diplomatice. Ministerul de externe coordoneazã si participã direct la aplicarea programului de
guvernare în domeniul politicii externe. În vederea realizãrii acestor scopuri, elaboreazã
cadrul normativ si institutional pentru realizarea obiectivelor de politicã externã din program.
Ministerul de externe controleazã modul în care se respectã si se aplicã reglementãrile legale
în domeniul politicii externe. Are în vedere îndeosebi aplicarea prevederilor tratatelor si ale
altor întelegeri internationale la care statul este parte. Ministerului de externe îi revine
organizarea institutiilor din subordine: ambasade si posturi consulare.
UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.