Definiția geografiei

DEFINIŢIA GEOGRAFIEI

Definirea unei ştiinţe se face în funcţie de obiectul de cercetare, metodologia de cercetare şi de sarcinile pe care şi le propune

Denumirea disciplinei provine de la Eratostene matematician şi filosof grec care a trait în Alexandria, între anii 275-195 Î. H. şi care a definit geografia ca pe o descriere a Pământului (Gheea = Pământ; grafein = a descrie).

Alexander von Humboldt (1769 – 1859) geograf şi naturalist german considerat întemeietorul geografiei moderne, a definit geografia ca având drept scop "studierea legilor generale şi a legăturilor interne ale fenomenelor telurice".

Paul Vidal de Blache (1845 – 1918) geograf francez şi unul din cei mai mari reprezentaţi ai geografiei de la sfârşitul secolului al XlX-lea considera că "geografia este ştiinţa locurilor" care au trăsături diferite datorită "diferenţelor sociale, asociate cu diversităţile locurilor".

Pe lângă aceste definitii, de-a lungul timpului geografii au definit geografia în mai multe moduri după cum urmează:

Karl Ritter (1779-1859), un mare istoric german, afirma că „Geografia studiază Pământul ca o casă de educaţie a geniului omenesc” sau „geografia studiază relaţia dintre om şi mediul său planetar”.

Emmanuel de Martonne (1873 - 1955) un emerit geograf francez afirma că „Geografia studiază repartiţia la suprafaţa Globului, a fenomenelor fizice, biologice şi umane, cauzele acestei repartiţii şi raporturile fizice ale acestor fenomene”. Ulterior acelaşi geograf afirma că „Geografia este ştiinţa despre Pământ sau ştiinţa care cercetează relaţia dintre masele celor patru învelişuri planetare, atât din punct de vedere static (formă, dimensiune, poziţie), cât şi din punct de vedere dinamic (direcţie, intensitate, ritm).

Geograful român Simion Mehedinţi (1869-1962) a definit geografia ca fiind „Ştiinţa care descrie relaţiile (statice şi dinamice) dintre masele celor patru învelişuri planetare”.

Vintilă Mihăileascu (1890-1978) afirma că „Geografia studiază întregul teritorial de la localitate la planetă”

Un loc aparte îl ocupă concepţiile lui I. Donisă (1977) care considera că "geografia este ştiinţa care studiază sociogeosistemul ca o formă specifică de organizare a materiei la nivelul unui singur corp cosmic", în concepţia acestui autor "sociogeosistemul desemnează sistemul complex rezultat din îmbinarea geosistemului cu sociosistemul".

Au existat numeroase alte definiţii, dar majoritatea evidenţiază faptul că obiectul de studiu al geografiei este planeta TERRA.

În concluzie, geografia studiază învelişurile planetare, relaţiile dintre acestea şi mai ales relaţiile dintre acestea şi societatea umană.

Geografia generală studiază Pământul ca întreg şi transpune la scară globală realităţile regionale şi locale.

Geografia generală are ca obiect de studiu învelişul terestru prin prisma trăsăturilor sale definitorii în vederea descoperirii, definirii şi sistematizării conceptelor, legilor şi teoriilor indispensabile înţelegerii sale sub aspect morfologic, structural, relaţional, funcţional şi dinamic.

Pentru cunoaşterea detaliată a legilor anumitor componente ale învelişului geografic, Geografia generală se poate diferenţia în: Geografia fizică generală şi Geografia umană generală.

Geografia fizică generală studiază procesele de structurare şi interacţiune a componenţilor abiotici şi biotici prin prisma legilor ce acţionează la scară planetară, urmărindu-se geneza, alcătuirea, funcţionarea, dinamica şi evoluţia lor.

Geografia umană generală studiază caracteristicile grupurilor umane şi legităţile care definesc relaţiile existente ale acestora, stabilite prin interacţiuni cu substraturile fizice ale învelişului geografic.

Evoluţia concepţiilor geografice

Dată fiind perioada îndelungată de existenţă a geografiei pot fi separate următoarele etape: etapa antichităţii, etapa medievală, etapa geografiei moderne şi etapa geografiei contemporane.

Etapa antichităţii

Apariţia unor puternice state în perioada antică a favorizat şi dezvoltarea geografiei. Dezvoltarea comerţului, aspectele militare şi dorinţa omului de a cunoaşte lumea în care trăieşte au stimulat acumularea de cunoştinţe care atunci se rezumau la descrieri de locuri, popoare, obiceiuri etc.

Orientarea materialistă a unor filosofi, cei mai cunoscuţi fiind Thales din Milet (624-543 î.Cr.), Anaximandru (610-546 î.Cr.), Hecateu (550-480 î.Cr.), Heraclit din Efes (cca 540-480 î.Cr.) etc, constă în recunoaşterea unui principiu material unic (apa, aerul, focul şi pământul) ce a permis abordarea studierii unor fenomene naturale, inclusiv geografice. Hecateu a descris ţărmurile şi uscaturile întocmind o hartă a oikumenei. Tot o hartă a oikumenei a fost elaborată de Anaximandru (citată de Strabon).

Eratostene (cca 275-192 Î.Cr.), în perioada elenistă, a scris lucrarea „Geographica hypomnemata" („Însemnări sau comentarii geografice"), unde a introdus termenul de geografie, statuând astfel individualizarea ei de filosofie. Este considerat întemeietorul geografiei ca ştiinţă. Admitea forma sferică a Pământului, calculând pentru prima dată dimensiunile planetei şi utilizând reţeaua de meridiane şi paralele.

Cei mai importanţi geografi ai perioadei romane sunt Pomponius Mela (prima jumătate a sec. I d.Cr.) şi Pliniu cel Bătrân (sau Plinius Secundus Caius, 23-79 d.Cr.).