Tehnica plaților și finanțării internaționale

Tema 1

Abordări conceptuale privind plăţile şi finanţarea internaţională

Internaţionalizarea economiei este o trăsătură definitorie a lumii contemporane. În prezent, se manifestă un interes şi o conlucrare bi şi multilaterală a statelor, organizaţiilor internaţionale sau a diverselor grupuri de lucru în diferite domenii de activitate, cum sunt: comerţul, cooperarea în producţie, sănătatea, securitate, asistenţă umanitară, asigurarea echilibrului ecologic, artă şi cultură, sport, finanţe şi asigurări, învăţământ, cercetare ştiinţifică, etc.

Relaţiile economice internaţionale pot fi structurate în două categorii importante, respectiv:

- comerţul exterior;

- operaţii financiare ce constituie obiectul schimburilor de capital.

În prima categorie sunt incluse:

1. Operaţiunile comerciale internaţionale

- comerţul internaţional cu mărfuri (exportul şi importul de mărfuri);

- comerţul internaţional cu servicii comerciale, numit şi comerţ invizibil, care cuprinde serviciile conexe operaţiunilor de export-import (transporturile, asigurările, licenţele), turismul internaţional;

- operaţiunile comerciale combinate, respectiv reexportul, compensaţiile, switch-ul, prelucrarea în lohn, operaţiunile de perfecţionare etc., adică tehnicile utilizate pentru facilitarea schimburilor şi valorificarea oportunităţilor de profit comercial.

2. Alianţele şi cooperările internaţionale reprezintă o formă dezvoltată a legăturilor economice dintre state în vederea realizării unei strategii comune, durabile, în domenii diferite de activitate.

Principalele forme de alianţe şi cooperări internaţionale sunt:

-cooperările pe baze contractuale, în care pot fi incluse contractele de licenţă, francizarea, subcontractarea etc., toate constituind forme de transfer internaţional de tehnologie de producţie (licenţierea, subcontractarea) sau de comercializare (francizarea);

-alianţe strategice sub formă de asociaţii, consorţii etc. pentru construirea de obiective în comun, livrări la cheie, consulting engineering etc.;

-cooperarea instituţionalizată, reprezentată de societăţile mixte.

Relatiile economice internationale, precum şi alte legaturi între state nasc obligatii reciproce de plată. Desfăşurarea schimburilor internaţionale implică existenţa unui moment important ce presupune încasarea contravalorii mărfurilor exportate sau a serviciilor prestate. Această operaţie se realizează prin intermediul unei modalităţi de plată sau de decontare stabilită între parteneri sau/şi stipulată în contractul comercial internaţional.

In identificarea diferitelor modalităţi de plată internaţională, utilizatorii fac deosebirea între mijloacele de plată, instrumentele de plată şi modalităţile de efectuare a plăţilor.

Mijloacele de plată reprezintă totalitatea valorilor materiale şi băneşti prin care se poate lichida un angajament financiar (devizele, aurul, valuta, drepturile speciale de tragere, unitatea monetara europeană şi moneda naţională).

Instrumentele de plată şi de credit sunt înscrisuri sau efecte comerciale în valută care înlocuiesc mijloacele tradiţionale de plată, cu ajutorul cărora se reglementează lichidarea unor angajamente internaţionale, cum sunt: trata, biletul la ordin şi cecul.

Modalităţile de plată exprimă tehnicile bancare prin intermediul cărora se asigura operaţiile de încasări şi plăţi internaţionale (acreditivul documentar, incasso-ul documentar, ordinul de plată, ş.a). Modalităţile de plată utilizate în comerţul internaţional au cunoscut o diversificare continuă, datorită cerinţelor generate de dezvoltarea economiei mondiale dar şi a perfecţionării modalităţilor de transmitere a mesajelor. Cele mai uzuale modalităţi de plată sunt: plăţile documentare, plata prin intermediul titlurilor de credit, compensaţiile ş.a.

O problemă importantă este şi cea a asigurării resurselor necesare derulării schimburilor economice internaţionale, respectiv a celor care permit stingerea obligaţiilor generate de acestea.

Finanţarea poate fi definită ca ansamblul mecanismelor, tehnicilor şi a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea unor activităţi economico-sociale, respectiv a afacerilor.

Ea se poate realiza din surse interne sau din surse externe. La rândul ei, finanţarea externă poate să aibă la bază surse publice sau surse private. Dacă se apelează la resurse externe, publice sau private, se înregistrează un proces de finanţare internaţională.

Trăsăturile finanţării internaţionale sunt:

-Implică utilizarea a două sau mai multe monede, fapt ce impune luarea în considerare a riscului valutar;

-Se realizează prin intermediul unor instituţii şi mecanisme ce au particularităţi proprii fiecărei ţări;

-Tehnicile de finanţare internatională sunt specifice diferitelor forme de concretizare a tranzacţiilor internaţionale: exporturi, importuri, proiecte de cooperare internaţională, investiţii internaţionale. De regulă, în cazul operaţiunilor de export şi import sunt predominante tehnicile de finanţare pe termen scurt sau mediu, în timp ce pentru investiţiile internaţionale şi acţiunile de cooperare industrială sunt specifice finanţările pe termen mediu-lung.

În finanţarea importurilor şi exporturilor se utilizează mai multe tipuri de tehnici de creditare şi categorii de credite. Acestea se pot clasifica din mai multe puncte de vedere, respectiv:

• După obiectul creditării:

– credite comerciale, respectiv credite-furnizor, acordate pentru finanţarea exportului de mărfuri, maşini, utilaje etc.;

– credite bancare sau financiare, care sunt de regulă acordate pentru efectuarea unor importuri.

• În raport de participanţii la operaţia de finanţare:

– credite guvernamentale practicate între state (prin intermediul băncilor);

– credite bancare la care participă numai banca şi clientul ei;

– credite acordate de instituţii financiare internaţionale (Banca Mondială, BIRD etc.);

– eurocreditele, acordate în eurovalute de consorţii bancare la clienţi publici sau privaţi.

• Din punct de vedere al perioadei de creditare:

– credite pe termen scurt: 0-2 ani;

– credite pe termen mediu: 2-5 ani;

– credite pe termen lung: 5-10 ani sau mai mult.

• În raport de modalitatea de acordare a creditelor:

– credite în cont curent, acordate de băncile comerciale clienţilor (se completează prin credite ramburs);

– credite de scont, rezultate prin scontarea tratelor ce apar în tranzacţii internaţionale.

• În funcţie de garanţia rambursării:

– credite garantate;

– credite negarantate.

• Din punct de vedere al costului perceput:

– credite cu dobândă fixă;

– credite cu dobândă variabilă.

Perioada de creditare în comerţul exterior cuprinde intervalul dintre momentul acordării creditului şi cel al rambursării lui integrale, şi este formată din:

• perioada de utilizare a creditului;

• perioada de graţie;

• perioada de rambursare.

Durata de acordare a creditului depinde de obiectul creditului, de situaţia cererii şi ofertei pe piaţa creditului internaţional, de poziţia firmei de export-import, de situaţia politică din ţara beneficiarului etc.

Costul creditului în comerţul exterior este determinat de dobânda percepută de creditor, de primele de asigurare şi de diverse speze bancare. Dobânda plătită de debitor se exprimă ca procent la suma creditului pe timp de un an de zile, iar nivelul ei depinde de mărimea taxei de scont de pe piaţa creditorului şi de alţi factori. La creditele acordate pe termen lung, de regulă dobânda este mai mare decât la creditele pe termen scurt. La creditele în eurovalute, nivelul dobânzii ţine seama de rata dobânzii interbancare la depozitele la termen de pe piaţa Londrei, cunoscută sub numele de LIBOR. Rata dobânzii negociate, este mai mare cu 1-2% decât valoarea LIBOR.

Creditul este indispensabil comerţului internaţional, pentru că termenii şi condiţiile de plată sunt elemente importante pentru obţinerea de contracte; uneori, modalităţile de finanţare determină operaţiunile de export, în aceeaşi măsură ca şi calitatea produselor exportate.

Dar, relațiile economice internaționale nu se bazează doar pe resurse procurate prin intermediul creditului ci și prin modalități neconvenționale de finanțare. În ultimii ani, se constată aplicarea unor tehnici de finanţare a exporturilor (şi de investiţii în străinătate) din ce în ce mai perfecţionate, mai ales pentru contracte complexe (bunuri şi echipamente, construcţii de uzine “la cheie” etc.).