Origini și Obiective Specifice Politicii de Concurență Europene

Previzualizare curs:

Extras din curs:

ORIGINI SI OBIECTIVE SPECIFICE

POLITICII DE CONCURENŢĂ EUROPENE

Origini şi influenţe ale politicii de concurenţă europene

Motivele pentru introducerea regulilor privind concurenţa au variat, atât între jurisdicţii, cât şi de-a lungul timpului. Deşi este posibil de întocmit un arbore genealogic pentru legislaţia de concurenţă plecând de la legea romană, primul set de reguli privind concurenţa, care este înrudit cu cel european, este conţinut în Sherman Act (1890). Acesta a fost adoptat ca rezultat al preocupării la nivel înalt care a apărut în Statele Unite cu privire la „trusturile” din domeniul căilor ferate, benzinei şi finanţelor, concentrări economice de putere care au ameninţat sistemul economic american, chiar şi cel politic. Ne asumăm riscul de a afirma că politica antitrust americană este modelul ce stă la baza tuturor politicilor ulterioare. Este important de amintit că politica privind concurenţa este modelată atât de consideraţii interne, precum tradiţiile istorice care şi-au pus amprenta asupra rolului statului şi atitudinea culturală faţă de anumite industrii, cât şi de „împrumuturi” din politicile altor ţări. Compararea modelului american cu diferite modele europene demonstrează aserţiunea de mai sus.

Tradiţia pro-concurenţă a fost mai slabă în Europa decât în SUA, unde exista aproape jumătate de secol de experienţă în aplicarea legislaţiei antitrust şi, ca urmare, economiştii şi avocaţii americani au criticat practicile anticoncurenţiale europene. Ca parte din încercările de după război de remodelare a regulilor naţionale, regionale şi multilaterale, oficialii americani au insistat în faţa guvernelor europene să accepte concurenţa ca un principiu fundamental al acţiunii pieţei şi politica de concurenţă ca şi garantul său.

Statele membre fondatoare ale Comunităţii Europene, atunci când au creat Tratatul de la Roma, au stabilit un cadru legal puternic în care se regăsesc prevederile referitoare la concurenţă, adică într-un document de rang cvasi-constituţional pentru Comunitate. Regulile concurenţei regăsite în Tratat nu numai că interzic acordurile şi practicile anticoncurenţiale ale firmelor, dar obligă însăşi statele membre să respecte regulile privind monopolurile de stat, serviciile de interes economic general şi subvenţiile. În ansamblu, statele membre au luat un angajament ferm în favoarea disciplinei concurenţiale referitoare la întreprinderi, dar chiar şi la state. Aceasta este o realizare esenţială şi unică a ordinii legale comunitare.

Politica europeană a concurenţei a fost şi este încă bazată pe Art. 3 al Tratatului CE, care urmăreşte ca existenţa „concurenţei în cadrul Pieţei Comune să nu fie distorsionată”. O modalitate de implementare a acestui principiu constă în aplicarea „regulilor concurenţei”, care se regăsesc în partea a 7-a, capitolul 1 al Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene TFUE (intrat în vigoare din decembrie 2009), în articolele 101 - 109, (fostele articole 81-89 din Tratatul CE) şi care prevăd controlul de către Comisie a acordurilor restrictive (sau a cartelurilor); reglementarea comportamentului anticoncurenţial de monopol şi a întreprinderilor din sectorul public, precum şi supravegherea subvenţiilor de stat acordate de către autorităţile naţionale. Aceste componente ale iniţialei politici a concurenţei din CEE constituie şi la începutul noului mileniu pilonii centrali, fiind detaliate după cum urmează:

- politica privind combaterea practicilor restrictive, guvernată de art. 101 TFUE (fost 81 TCE), care interzice acordurile sau practicile concertate ale firmelor care pot (sau sunt susceptibile) de a împiedica, distorsiona sau restricţiona comerţul în cadrul Comunităţii. Acesta este un sistem care vizează efectele, adică un acord va fi interzis dacă poate afecta comerţul interstatal. Dacă este improbabil ca un acord să aibă un asemenea efect, firmele pot solicita o „atestare negativă” . Art. 101 menţionează şi excepţiile de la această regulă generală.

- Politica antitrust este guvernată de art. 102 TFUE (fost 82 TCE). Această prevedere reglementează monopolurile în cazurile în care comportamentul lor poate afecta (sau este susceptibil de a afecta) comerţul dintre statele membre, interzicând „abuzul de poziţie dominantă” pe o piaţă. Investigaţiile Comisiei pun accentul pe noţiunea de „abuz”, adică pe comportamentul firmei.

- Art. 106 TFUE (fost 86 TCE) se referă la cazul special al firmelor din sectorul public cărora statele membre le-au acordat drepturi speciale. Astfel, Tratatul recunoaşte faptul că acestor firme li se pot încredinţa sarcini deosebite care să justifice anumite restricţii ale concurenţei, deşi natura controversată a acestui articol a împiedicat aplicarea sa până la începutul anilor ’90. De atunci, Comisia a încercat să aplice integral regulile concurenţei.

- Politica privind ajutoarele de stat este guvernată de art. 102-104 TFUE (foste 87-89 TCE). Acest element al politicii europene a concurenţei este foarte diferit de controlul exercitat în mod direct asupra firmelor. Prevederile interzic subvenţiile acordate de autorităţile naţionale sau locale, dacă acestea sunt susceptibile de a distorsiona concurenţa dintre statele membre. Excepţiile de la regulă sunt esenţiale, deoarece ele implică o dimensiune pozitivă a politicii (socială, regională sau favorabilă concurenţei), care în practică s-a dovedit extrem de controversată.

Controlul fuziunilor a devenit un obiectiv prioritar al politicii de concurenţă către sfârşitul anilor ’80. Două au fost principalele motive ale acestui nou imbold de creare a unei politici eficiente în domeniul fuziunilor: pe de o parte, din punct de vedere politic şi economic, piaţa unică a oferit un motiv solid de introducere a controlului la nivel european. Creşterea numărului fuziunilor transfrontaliere a readus în prim plan problema barierelor legale şi administrative în calea a ceea ce era considerat un elementul esenţial al programului privind crearea pieţei comune. Dezbaterile de pe parcursul elaborării a ceea ce avea să devină Regulamentul privind Controlul Fuziunilor (adoptat în 1989) au fost extrem de aprinse, dar este important de remarcat faptul că disputele au vizat modalitatea de control şi nu necesitatea directivei. De loc surprinzător, rezultatul a reprezentat un compromis politic. Cu toate acestea, acordul semnat la sfârşitul anului 1989 a fost considerat drept un succes răsunător de către susţinătorii unei politici europene a concurenţei puternice.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Origini si Obiective Specifice Politicii de Concurenta Europene.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
55 pagini
Imagini extrase:
55 imagini
Nr cuvinte:
35 998 cuvinte
Nr caractere:
187 405 caractere
Marime:
114.85KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Sus!