respectiv Banca centrala si bancile de rang secundar, denumite si banci de sistem. Rolul
bancii centrale rezulta din monopolul asUpra emisiunii monetare si din functia de autoritate
monetara pe care a preluat-o treptat si pe masura ce s-a implicat in afacerile statului si, in mod
special, in politica economica. In acest context, este necesara precizarea faptului ca in momentul
initial al formarii sistemelor bancare, nu exista o delimitare intre operatiunile realizate de bancile
comerciale si cele centrale (sau de emisiune). In perioada convertibilitatii monetare, activitatea
de emisiune nu constituia un privilegiu al bancilor centrale. Identificarea celor doua tipuri de
banci s-a infaptuit, in timp, prin concentrarea emisiunii de moneda la nivelul unei singure banci,
banca centrala, care incepe, astfel, sa obtina monopolul asupra operatiunii de emisiune.
Acest proces poate fi situat, in timp, la momente diferite, in functie de gradul de evolutie
economica si sociala a tarilor. Astfel, in Anglia, Banca centrala se infiinteaza in anul 1694, sub
forma de societate privata pe actiuni; in anul 1800 se organizeaza Banca Frantei, iar in anul
1863, bancile nationale din SUA. Instituirea monopolului asupra emisiunii, prin reglementari ale
statului s-a realizat mai tarziu printr-o serie de legi, care au marcat evolutia sistemelor monetare.
Pot fi enumerate cateva momente: in 1844 in Anglia se stabileste sistemul de emisiune (prin
legea lui Robert Peel); in 1848, in Franta se elimina dreptul de emisiune monetara al bancilor
departamentale; in 1913, in SUA se creeaza Sistemul Federal de Rezerve, constituit din 12 banci
federale de rezerve.
Desi in perioada actuala bancile centrale ale tuturor tarilor, cu exceptia celor 12 banci de
rezerva din SUA sunt banci cu capital de stat, de-a lungul evolutiei lor in timp, s-au identificat mai
multe categorii de banci, in functie de provenienta capitalului. Astfel, in Anglia, banca de emisiune
a fost cu capital privat; in Suedia, Finlanda, Austria, Bulgaria, bancile s-au constituit prin
participarea capitalului de stat, iar in tari precum Romania si Belgia, capitalul bancilor a fost mixt.
Activitatea bancilor centrale, gestionarea si executia politicii monetare, este coordonata
de anumite organisme, in a caror componenta se afla membri numiti dupa diverse criterii. Astfel,
in functie de masura in care alegerea guvernatorului si a membrilor Consiliului de Administratie
depind de raportul dintre puterea politica si banca de emisiune, se poate stabili gradul de
independenta al bancii centrale. Structurile bancilor centrale sunt, in mare parte, legate de
factorii politici ai tarilor respective si de traditia acestora. In tarile centralizate exista o unica
institutie, ca banca centrala, care detine sucursale sau agentii in regiuni sau departamente, in timp
ce in tarile federale, structura federala se regaseste si la nivelul bancii centrale, in grade diferite.
Astfel, in Germania, in anii '40, aliatii favorabili federalizarii puternice a acestei tari, au impus
11 banci centrale ale landurilor, pentru inlocuirea bancii Reischbank. Ulterior, in anul 1948 s-a
creat un institut central de emisiune, considerat o filiala a bancilor centrale din cele 11 landuri.
In 1957, dupa recuperarea suveranitatii Germaniei, aceasta institutie a fost inlocuita cu Deutsche
Bundesbank, iar in structurile de conducere au fost inclusi toti presedintii bancilor federale.
In SUA, Sistemul Federal de Rezerve mentine o forma mai descentralizata, in sensul ca
teritoriul este divizat in districte la nivelul carora exista o banca federala de rezerve, si al carei
capital este detinut de bancile comerciale, membre ale sistemului. Pentru fiecare banca afiliata,
cota de subscriere este de 6% din fondurile proprii, bancile comerciale avand obligativitatea
respectarii cotei rezervei minime obligatorii, ceea ce le confera dreptul de a realiza operatiuni de
rescontare. Bancile federale de rezerva au, in aparenta, toate atributele bancii centrale, atat din
punct de vedere al emisiunii cat si al refinantarii bancilor din sistem. Pentru realizarea emisiunii
monetare, din punct de vedere tehnic, se apeleaza la Tezaur, iar pentru aplicarea politicii
monetare sunt necesare deciziile Consiliului Guvernatorilor (compus din 7 membri numiti de
catre Presedintele SUA pentru o perioada de 14 ani). Pentru realizarea politicii de open-market
(operatiuni cu titluri), bancile federale se afla sub tutela unui comitet federal de piata, format din
5 presedinti ai bancilor de rezerve si din 7 membri ai Consiliului Guvernatorilor
J. Bourget,
Y. Zenou
Monnaies et systemes monetaire dans le monde au 20e siecle, Ed. 90,
Paris, 1993.
Jean Matouk Systemes financiers francais et etrangers, Banques instruments,
institutions et qestion bancaires, Ed. Ec, Paris, 1993.
Dominique Plihau Nouveaux enjeux, nouvelles strategies, Ed. La documentation francaise,
Paris, 1998;.
Jacques Darmar Strategies bancaires et gestion de bilan, Ed. Economico, Paris, 1998.
Sophie Brana,
Michel Cazals,
Pascal Kauffmann
Economie monetaire et financiere, Ed. Dunod, 1999.
Marc Mossni,
Alain Beltane
Monnaie, theories et politiques, Ed. snthese, Banque de France, 1998.
Nigel M. Healy,
Zenon Wisniewski
Central banking in transition economics, Town, 1999.
Philippe Garsuault,
Stephane Priami
La banque - Fonctionnement et Strategies, Ed. Tehnique bancaire,
Paris, 1997.
Cezar Basno,
Nicolae Dardac
Integrarea monetar bancara europeana, EDP, 1999.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
