Mecanismul Cursului Valutar

Previzualizare curs:

Extras din curs:

1.Modelul actual al etalonului monetar.

În lunga istorie a monedei, componentele sale, componenta-etalon şi cea semn, au evoluat, modificându-şi atât forma, cât şi substanţa din care au fost confecţionate.

La începuturile monedei, etalonul era asimilat cu un obiect sau animal; apoi, pe măsura evoluţiei societăţii, etalonul a fost „confecţionat” din metale preţioase (aur, argint) În aceste cazuri, valoarea paritară cuprinsă în etalon era uşor măsurabilă şi se putea realiza cu aceeaşi uşurinţă compararea între monede, având în vedere unităţile de măsură folosite (bucăţi, grame) şi uniformitatea însuşirilor calitative ale substanţei din care erau formate etaloanele monetare naţionale.

Creşterea complexităţii economiei, dar şi a gradului de cunoaştere a mecanismelor de obţinere şi dimensionare a valorii a permis trecerea la o nouă formă a etalonului monetar, etalonul putere de cumpărare. Acest etalon este „mai aproape” de situaţia reală din economie (seamănă cu structura PIB), dar este mult mai greu de urmărit, măsurat şi de comparat.

Încă din anul 1976, ţările membre ale FMI au acceptat demonetizarea aurului, acesta fiind desprins de mecanismul determinării etalonului monetar atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional. Moneda îşi va exercita funcţiile prin raportarea directă la valoare paritară a puterii de cumpărare.

Figura 4. 1 Formarea şi utilizarea PIB

Pe plan naţional, puterea de cumpărare – etalon este realizată prin contribuţia

tuturor ramurilor economiei naţionale, precum şi a activităţilor de export/import în proporţia contribuţiei lor la P.I.B. (vezi fig. 4.1)

De fapt puterea de cumpărare ca ban marfă etalon ca şi toate produsele din economie concentrează valoarea etalon în toate cele trei dimensiuni: dimensiunea cantitativă q, dimensiunea calitativă k şi dimensiunea timp t, conform figurii 4.2

Figura 4.2. Dimensiunile etalonului putere-cumpărare

Această formă de prezentare permite să sesizăm factorii care influenţează puterea de cumpărare, mişcarea în timp a valorii etalon şi direcţiile de acţiune pentru stabilizarea sau creşterea banului marfă etalon.

2.Cursul valutar: concept, ,clasificare, funcţii.

Def. Cursul valutar sau rata de schimb reprezintă rezultatul raportului dintre valoarea - etalon a unei monede, naţionale sau internaţionale, şi valoarea – etalon al altei monede, cu care se compară în cadrul mecanismului cursului valutar.

(4.1)

unde:

- cursul valutar sau rata de schimb;

- etalonul naţional al unei terţe ţări;

- etalon internaţional;

- etalon naţional al ţării care face comparaţia.

Cursul valutar influenţează extrem de mult asupra economiei mondiale şi în special asupra comerţului extern şi a investiţiilor. Totodată cursul valutar ocupă un rol important şi în politica monetară a ţării.

Observații:

Mecanismul cursului valutar. Curs RVFI

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Mecanismul Cursului Valutar.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
16 pagini
Imagini extrase:
16 imagini
Nr cuvinte:
5 933 cuvinte
Nr caractere:
32 440 caractere
Marime:
52.53KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Profesorului:
Belobrov Angela
Sus!