Fiscalitate

Delimitări și structuri privind fiscalitatea

Impozitele și rolul lor în economia de piață

Pentru a-și îndeplini rolul și funcțiile sale statul trebuie să mobilizeze resurse și să facă cheltuieli bănești procedând la repartizarea sarcinilor publice între membrii societății persoane fizice și juridice.

Instrumentul financiar și juridic prin care se înfăptuiește această repartiție îl constituie obligația fiscală sub forma impozitelor, taxelor și altor sarcini fiscale specifice fiecărei țări și fiecărei etape istorice.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face cu titlu nerambursabil, obligatoriu și fără contraprestație din partea statului.

Fiscalitatea se delimitează ca un sistem de percepere și încasare a impozitelor și taxelor precum și ca un ansamblu coerent de surse de drept care reglementează impunerea contribuabililor și fundamentează juridic impozitele și taxele.

Aria de cuprindere a întregii activități fiscale este dată de sistemul fiscal definit ca totalitatea impozitelor și taxelor percepute de stat în baza surselor legale.

Principalele caracteristici ale impozitelor și taxelor sunt:

- îmbracă numai formă bănească, element ce le diferențiază de orice altă obligație neexprimată în bani

- au o natură de plată generală care rezultă din obligația ce se referă la categorii de contribuabili și nu la persoane fizice sau juridice individual determinate

- au un caracter definitiv deoarece statul nu are nici o obligație de a restitui direct către contribuabil suma percepută

- au caracter unilateral în sensul că unicul beneficiar este statul

- noțiunea de impozit cuprinde și elemente de stabilire a obligației fiscale

Rolul impozitelor și taxelor

1) Pe plan financiar impozitele și taxele au un rol important deoarece ele constituie mijlocul principal pentru formarea veniturilor bugetare. La introducerea unui impozit se cere ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic. Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul lui rămâne constant de-a lungul unui circuit economic.

Randamentul unui impozit nu trebuie să sporească obligatoriu în același timp în toate domeniile de activitate. Pentru acest motiv se consideră că impozitele se caracterizează prin elasticitate deoarece ele se pot adapta în permanență necesităților de venituri ale statului. Astfel, dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitele să poată fi majorate corespunzător și invers.

2) Pe plan economic rolul impozitelor și taxelor s-a accentuat în ultimii ani. Acest rol se concretizează în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenție în activitatea economică.

În funcție de intenția legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de frânare a unei activități de creștere sau de descreștere a producției sau consumului unui anumit produs de impulsionare sau de îngrădire a comerțului exterior.

3) Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părți importante din PIB între clase sociale, între persoane fizice și juridice.

4) În ceea ce privește rolul impozitelor pe plan politic se poate afirma că prin politica fiscală promovată de unele state se urmărește realizarea unor obiective de ordin social – politic.

Concluzie: Analizând rolul multiplu al impozitelor și taxelor putem desprinde concluzia că ele pot fi folisite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situației economiei.

Concepte, principii și definiții fiscale

Într-o economie de piață fiscalitatea îmbracă un dublu rol pentru agenții economici. Pe de o parte, ea se concretizează în prelevări obligatorii către stat cu influență asupra trezoreriei întreprinderii. Acest aspect dă conținut noțiunii de sarcină fiscală. Pe de altă parte, întreprinderea poate folosi în interesul ei principiile și metodele fiscale. Astfel, în activitățile de exploatare financiară sau de investiții ale întreprinderii se pot folosi metode și tehnici a căror incidență fiscală oferă avantaje concretizate într-o situație de trezorerie favorabilă.

Sistemul fiscal este structurat pe 3 componente interdependente:

a) impozitele și taxele reprezintă veniturile bugetului de stat; după colectarea lor sunt utilizate în vederea efectuării cheltuielilor publice

b) mecanismul fiscal reprezintă ansamblul de metode și tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului, precum și instrumentele impunerii

c) aparatul fiscal decurge din legile care reglementează impozitele și taxele

În afara noțiunii de fiscalitate se mai utilizează și noțiunea de fisc definit ca administrație în sarcina căreia revine calculul, perceperea și urmărirea plății impozitelor și taxelor.

CURS 2 6.03.2012

Funcțiile sistemului fiscal

1) Finanțarea cheltuielilor publice urmărindu-se obiectivul de randament bugetar. Nivelul prelevărilor obligatorii este în funcție de mărimea cheltuielilor publice. Se pot distinge:

- sisteme fiscale intervenționiste în care statul își propune să finanțeze mai multe activități și are nevoie de resurse mai mari

- sisteme fiscale de tip liberal în care sarcina fiscală suportată de contribuabili este mai redusă și implicit intervenția statului prin cheltuieli publice este mai redusă

2) Redistribuirea venitului conform principiului echității – această funcție poate fi interpretată în sensul că, pe de o parte, cheltuiala cu impozitul trebuie repartizată cât mai echitabil între contribuabili și, pe de altă parte, impozitul trebuie să corecteze repartiția veniturilor primare. Rezultă de aici tehnici precum impozitarea progresivă.

3) Stabilizarea activității economice sau corectarea dezechilibrelor pentru a crește eficiența economică – se poate spune că acestă funcție se bazează într-o anumită măsură pe ipoteza potrivit căreia funcționarea spontană a pieței nu permite realizarea optimului colectiv, dar fiscalitatea poate corecta unele dezechilibre ale pieței.

Principiile sistemului fiscal

1) Principiul randamentului – se urmărește un randament bugetar cât mai bun. Obiectivul ar fi maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului gestiunii sale pentru un randament dat.

2) Principiul simplicității sau al lipsei de arbitru – un impozit trebuie să fie ușor de administrat, ușor de înțeles de către contribuabili, să fie stabilit după reguli simple, clare care să nu lase loc de interpretări.

3) Principiul flexibilității – impozitul flexibil se adaptează rapid la necesitățile politicii conjuncturale. În acest context, flexibilitatea poate fi apreciată ca sensibilitatea bazei de impozitare la evoluția activității economice și se apreciază că tehnica stopajului la sursă permite o adaptare mai rapidă a veniturilor fiscale ale statului la o anumită conjunctură economică.

4) Principiul stabilității – modificările frecvente ale legislației fiscale sunt sursă de ineficacitate și în plus un impozit vechi este mai ușor de acceptat de către contribuabili. Chiar dacă acest principiu este aparent în contradicție cu principiul flexibilității, întotdeauna este de dorit o anumită stabilitate a sistemului fiscal pentru a le menține contribuabililor încrederea în sistem și pentru a le permite ca deciziile lor să fie luate în condiții de certitudine.

5) Principiul echivalenței – acest principiu este mai mult un deziderat. Potrivit principiului echivalenței sarcina fiscală suportată de contribuabili trebuie să fie corelată cu avantajele pe care i le procură cheltuielile publice prin accestul la bunurile și serviciile publice.

În teoria fiscală se apreciază că modelul teoretic al echivalenței suferă numeroase limitări care îi reduc aplicabilitatea practică.