Finanțele instituțiilor publice

Previzualizare curs:

Cuprins curs:

1. Piata eurovalutelor -geneza-
2. Factorii care au determinat aparitia eurovalutelor
3. Caracteristicile pietei eurovalutare
4. Participantii pe piata eurovalutara
5. Principalele operatiuni de pe piata eurovalutara
6. Eurocreditele
7. Euro-obligaţiunile
8. Concluzii
9. Bibliografie

Extras din curs:

1. Piata eurovalutelor

Dezvoltarea economica a statelor a determinat inca din secolul al XIX-lea aparitia si formarea pietelor monetare nationale. La nivelul unor banci din cadrul unei tari au aparut disponibilitati temporare de fonduri, in conditiile in care, la nivelul aceleiasi tari, alte banci erau in cautare de fonduri. Primele au inceput sa le imprumute pe celelalte. In marile centre financiare care s-au dezvoltat la inceputul secolului al XX-lea - Londra, Paris, Berlin, Zürich, New York etc - numarul bancilor dispuse sa ofere fonduri sau in cautare de fonduri a crescut atat datorita cresterii numarului lor, cat si volumului operatiunilor. In aceste conditii devenea din ce in ce mai dificil sa se contacteze doua institutii interesate: una care sa ofere fonduri si alta care sa aiba nevoie de fonduri. Astfel, au aparut firme sau persoane specializate cu rolul de intermediari intre cei ce erau in cautare de fonduri si cei ce ofereau fonduri. Asa s-au format pietele monetare nationale in diferite tari.

Desi aparitia si dezvoltarea pietei monetare a fost determinata, printre altele, de existenta simultana a unor disponibilitati si nevoi temporare de fonduri, aceasta piata este delimitata, in primul rand, de intervalul de timp pentru care sunt date si luate cu imprumut fondurile.

Piata monetara cuprinde relatiile care se formeaza in domeniul atragerii si plasarii pe termen scurt pana la un an. La baza dezvoltarii acestor relatii pot sta anumite reglementari, mai mult sau mai putin restrictive, sau cutume. Indiferent de modalitatea de reglementare a operatiunilor pe piata monetara, desfasurarea activitatilor este, de regula, sever urmarita de bancile centrale, constituind o componenta a politicii monetare si financiare din tara respectiva.

Pietele monetare nationale au un rol deosebit in finantarea pe termen scurt a intregii activitati economice dintr-un stat, inclusiv a schimburilor cu strainatatea ale firmelor de pe teritoriul sau. In esenta, institutiile sau persoanele specializate - banci, brokeri - atrag , sub forma depunerilor, fondurile disponibile pe termen scurt si, in paralel, acorda credite pe termene, de regula, pana la un an. Tot in cadrul acestei piete, sunt efectuate operatiuni cu active financiare cu scadente scurte (titluri de credit- cambii, bilete la ordin, bonuri de tezaur, certificate de depozit si alte efecte). In cadrul acestei piete sunt incluse operatiunile de scontare si rescontare a titlurilor de credit si asigurarea, in acest mod, a unor fonduri lichide inainte de scadenta firmelor participante la schimburile internationale.

Organizarea si functionarea pietelor monetare nationale, desi bazate pe aceleasi principii, difera de la tara la tara.

Pe structurile nationale s-a dezvoltat piata monetara internationala, ca piata ce functioneaza in paralel cu pietele monetare nationale. Din acest punct de vedere, firmele amplasate in tari in care s-au constituit centre financiare apartinand pietei monetare internationale pot dezvolta, in paralel, operatiuni, atat pe piata monetara nationala, in conditii de dobanda si obtinere de fonduri potrivit reglementarilor nationale, cat si pe piata monetara internationala unde functioneaza alte reguli si exista alte niveluri ale dobanzilor. Pentru firmele straine, accesul, de regula, este limitat la piata monetara internationala din aceste centre sau din altele.

Piata monetara internationala, ca notiune generica, reprezinta ansamblul institutiilor, reglementarilor (scrise sau nu) si a relatiilor care iau nastere in procesul atragerii si plasarii fondurilor disponibile si necesare la nivel international (intre tari) pe termen scurt ( pana la un an). Piata monetara internationala inglobeaza, asadar, toate pietele monetare nationale, pe care sunt permise astfel de operatiuni, in interdependenta lor. In ultimii treizeci de ani, notiunea de piata monetara internationala este tot mai frecvent inlocuita cu piata eurovalutelor. Aceasta denumire isi are originea in faptul ca in cadrul pietei monetare internationale au aparut, s-au dezvoltat si apoi au devenit dominante operatiunile cu eurovalute. In etapa actuala, operatiunile de atragere si plasare a fondurilor pe termen scurt se desfasoara atat in sens clasic, cand o tara initiaza astfel de operatiuni cu o alta tara in moneda uneia dintre ele, cat mai ales in eurovalute, aceste operatiuni fiind specifice pietei eurovalutelor, socotita una dintre cele mai mari piete monetare din lume.

2. Factorii care au determinat aparitia eurovalutelor

Factorii care au determinat aparitia eurovalutelor si a pietei acestora sunt, deopotriva, de origine politica, economica si monetara.

Primul moment poate fi legat, dupa unii autori, de razboiul din Coreea cand U.R.S.S., de teama unui embargo asupra dolarilor pe care ii avea depozitati in cont la bancile americane, a decis mutarea acestor disponibilitati in Europa la o banca din Paris. Dupa alti autori acest fenomen s-ar datora faptului ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, disponibilitatile in dolari ale U.R.S.S. la bancile americane fiind blocate temporar de catre Oficiul Bunurilor Straine, Uniunea Sovietica a procedat, dupa razboi, la adoptarea unei formule prin care sa apere acesti dolari de controlul S.U.A. Formula gasita a fost depozitarea dolarilor la o banca din Paris. Se apreciaza ca acestia au fost primii eurodolari.

Odata cu criza Suezului (1956), Anglia a instituit o serie de reglementari severe prin care limita utilizarea creditelor in lire sterline in operatiunile de import-export la care ea nu era parte contractanta. Drept urmare, a aparut o supracerere de lire sterline care nu se aflau sub controlul guvernului britanic. Aceasta situatie a determinat tot mai multe tari sau firme sa-si depoziteze lirele sterline la alte banci, in Europa continentala. In felul acesta au aparut eurolirele sterline sau eurosterlinele.

Observații:

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Finantele Institutiilor Publice.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
19 pagini
Imagini extrase:
19 imagini
Nr cuvinte:
6 994 cuvinte
Nr caractere:
39 923 caractere
Marime:
37.63KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Sus!