Extinderea Societăților Transnaționale și Impactul lor Asupra Țărilor gazdă-efecte Interne

Previzualizare curs:

Extras din curs:

3.1 Abordări teoretice privind relaţia firmă transnaţională – stat

naţional

Globalizarea afacerilor şi a producţiei face ca economiile naţionale şi

destinele comunităţilor din cadrul lor să fie din ce în ce mai interconectate. În teoria

economica tradiţională, IED pot avea, în principiu, un impact pozitiv sau negativ

asupra bunăstării naţionale, însă mulţi hiperglobalişti susţin că producţia şi

competiţia globală sporesc eficienţa economiei mondiale, deoarece STN-urile

încurajează o diviziune internaţională a muncii, astfel încât ţările devin mai

specializate în producerea bunurilor în care deţin un avantaj comparativ.

Competiţia reduce profiturile monopoliste şi intensifică presiunea pentru inovaţie.

Se spune aşadar că STN-urile îmbunătăţesc performanţa economică naţională, din

moment ce aceste firme tind să aibă o productivitate mai mare decât firmele

interne şi contribuie la răspândirea noilor tehnologii şi la ridicarea nivelului de

calificare al forţei de muncă naţionale.

Interpretări mai critice susţin că această globalizare a afacerilor implică o

divergenţă în creştere între priorităţile corporatiste şi cele ale guvernelor

naţionale şi ale cetăţenilor lor. O mare parte din perioada postbelică, această

observaţie critică era frecventă în multe ţări, în special în ţările în curs de

dezvoltare. Aici, activitatea STN-urilor era adesea privită ca distorsionând

priorităţile de dezvoltare, impietând asupra dezvoltării bazei economice interne şi

producând profituri în exces care erau repatriate în afara ţării. O critică similară a

apărut în principalele ţări investitoare, inclusiv SUA, pretinzând că STN-urile

transferă în străinătate locuri de muncă şi tehnologie şi, prin urmare, afectează

baza prosperităţii naţionale. Mai mult, capacitatea corporaţiilor de a organiza

producţia la nivel global este percepută ca oferindu-le o putere structurală uriaşă

în comparaţie cu guvernul naţional şi forţa de muncă de la nivel naţional.

Scepticii în privinţa tezei globalizării adoptă un punct de vedere mai

tradiţional, concepând STN-urile drept companii în esenţă naţionale, cu activităţi

peste hotare; în consecinţă, ele sunt expuse controlului naţional. Aceste puncte

de vedere divergente creează contextul pentru analiza efectelor decizionale,

instituţionale, distribuţionale şi structurale ale globalizării producţiei asupra

suveranităţii şi autonomiei statelor capitaliste avansate.

În literatura de specialitate, s-au conturat o serie de teorii cu privire la relaţia

dintre statul naţional şi societatea transnaţională, şi anume teoria neoclasică, teoria

instituţională şi o derivare a acesteia, teoria neoinstituţională, precum şi paradigma

eclectică, abordare ce s-a impus în ultimul timp ca preponderentă în literatura de

specialitate.

A fost o vreme în care statul era privit ca forţa economică

dominantă, capabilă să dicteze discreţionar în relaţiile cu alţi agenţi economici.

Vremea aceasta a apus. Un transfer de putere a avut loc, şi el s-a petrecut pe

trei coordonate1:

- de la state slabe la state puternice;

- de la state la pieţe şi prin acestea la corporaţiile multinaţionale;

- o parte din putere s-a evaporat, în sensul că nu o mai exercită

nimeni.

Cauzele schimbării raportului de forţe sunt identificate de S. Strange2 în

impactul inovaţiilor tehnologice3 (promovate de corporaţii) şi în costurile

noilor tehnologii (pe care doar corporaţiile şi le puteau permite), precum şi în

punerea accentului pe puterea structurală, în detrimentul puterii relaţionale4.

Puterea asupra structurilor afectează şi relaţiile din interiorul respectivelor

structuri, iar corporaţia multinaţională este un rival pe măsură al statului în

exercitarea puterii asupra structurilor – S. Strange numeşte chiar corporaţia "o

instituţie politică".

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Extinderea Societatilor Transnationale si Impactul lor Asupra Tarilor Gazda-Efecte Interne.pdf
Alte informații:
Tipuri fișiere:
pdf
Nota:
7.7/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
52 pagini
Imagini extrase:
52 imagini
Nr cuvinte:
18 649 cuvinte
Nr caractere:
102 344 caractere
Marime:
472.59KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Sus!