MODULUL I
MONEDA ŞI SISTEMELE MONETARE
REZUMAT: Moneda este un etalon al valorii, un instrument de plată şi, totodată, un mijloc de tezaurizare, de rezervă de valoare. Ca etalon al valorii, moneda face posibilă, compararea preţurilor mărfurilor şi serviciilor celor mai diferite, stabilirea raporturilor de echivalenţă dintre ele. Ca instrument de plată, moneda este mijloc de reglare imediată a obligaţiilor pecuniare dintre parteneri, iar ca mijloc de tezaurizare, moneda serveşte ca rezervă de valoare “lichidă”, adică, preschimbabilă în orice bunuri şi servicii.
CAPITOLUL 1. MONEDA
1.1. Concept şi funcţii
Moneda este cel mai lichid activ, care poate fi schimbat direct şi imediat cu altul, este un bun indirect, care reprezintă un drept de creanţă, bun cu proprietăţi formale şi substanţiale recunoscute prin uzanţă (tradiţii de piaţă sau lege). Apariţia monedei este rezultatul producţiei şi schimbului, care au evoluat permanent în paralel.
Aflându-se în centrul vieţii economice şi sociale, moneda, sub toate formele sale, reprezintă un instrument de utilitate permanentă pentru toţi agenţii economici. Unii cercetători atribuie monedei două însuşiri esenţiale, şi anume de a reprezenta şi de a măsura orice valoare, şi au tras concluzia că orice marfă poate fi monedă. Alţi cercetători neagă calitatea de marfă a mo- nedei, atribuindu-i numai însuşiri subiective, definind-o ca o convenţie socială, artificială. A treia categorie de cercetători prezintă moneda într-o dublă accepţiune: atât ca marfă (cu însuşiri intrinsece deosebite şi având o existenţă obiectivă) cât şi ca o creanţă asupra emitentului sau a economiei, un semn al monedei marfă, o expresie a voinţei oamenilor.
Rezultă că moneda este o creanţă fără scadenţă, instrument care transformă schimbul direct (trocul) în schimb indirect. Cu cât activitatea economică, afacerile comerciale şi financiare sunt mai intense, cu atât moneda este mai solicitată. Însă, cantitatea de monedă tranzacţionată de fiecare individ este proporţională cu veniturile sale.
Mai mult decât prin aspectele sale extrem de diverse, moneda se defineşte prin funcţiile sale. Indiferent, însă, de accepţiunea dată monedei, monedă-marfă sau monedă-semn, există o apreciere generală potrivit căreia ea îndeplineşte mai multe funcţii, accentul fiind pus potrivit epocilor şi şcolilor dominante, pe una dintre ele.
Dintre aceste funcţii atribuite monedei, cele mai importante sunt:
a) moneda — instrument unic al tranzacţiilor;
b) moneda — etalon al valorii;
c) moneda — rezervă a valorii.
Funcţiile monedei
a) Moneda - instrument unic al tranzacţiilor
Într-o economie de schimb, moneda serveşte drept contrapartidă între oferta şi cererea tuturor bunurilor şi serviciilor pe toate pieţele. O tranzacţie poate avea loc şi fără monedă (troc), dar existenţa monedei uşurează schimbul. Trocul se mai practică în momente de incertitudine (preţurile cresc vertiginos) sau în cazuri de forţă majoră (război, zone izolate), dar prezintă trei mari dificultăţi: întâlnirea dintre doi agenţi economici care doresc în acelaşi moment să se
lipsească de un bun este greoaie, posibilitatea de comparaţie între două elemente este anevoioasă, bunurile schimbate se divid dificil.
Rezultă că moneda are următoarele proprietăţi sau roluri:
- moneda duce la o disociere a trocului: troc, care este flux real contra flux real în flux real şi flux monetar;
- moneda are rol finanţator. Existenţa prealabilă a încasării în monedă este condiţia unor tranzacţii reale.
Primul rol al monedei se găseşte la originea specializării muncii. Într-adevăr, pentru a putea obţine bunuri sau servicii pe care şi le doresc, agenţii economici nu mai trebuie să producă bunuri sau să presteze servicii pe care le consideră ca având cea mai mare probabilitate de a fi cerute în contrapartidă. Ei cedează fructul oarecare al muncii lor şi primesc în schimb moneda, numitorul comun acceptat de către toţi şi care le permite să cumpere orice bun sau servicii ori să se elibereze de orice datorie.
În legătură cu al doilea aspect, cel referitor la rolul finanţator al monedei, considerăm că existenţa prealabilă a unor încasări în monedă este condiţia tuturor tranzacţiilor reale. Fiecare agent economic care vrea să intre pe piaţă trebuie să dispună de o încasare egală sau, în raport de termenul de plată, de capacitatea de a procura această încasare. Acest fapt este valabil atât pentru consum, cât şi pentru investiţii, oricare ar fi condiţiile echilibrului macroeconomic.
b) Moneda - etalon al valorii
Moneda măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor tranzacţionate; este un numitor comun pentru bunuri eterogene care se grupează valoric pe baza acestui etalon. Ca orice etalon, moneda este invariabilă, singură puterea ei de cumpărare fluctuează: scade la creşterea preţurilor şi invers. În evoluţia monedei, funcţia de etalon a fost îndeplinită iniţial de bunuri obişnuite, apoi de metale preţioase, de valute; astăzi funcţionează un nou tip de etalon, bazat pe puterea de cumpărare. Moneda acţionează şi ca etalon prin care pot fi exprimate plăţile viitoare.
În economia trocului nu poate fi vorba de excedent de ofertă în raport cu cererea de bunuri. În schimb, într-o economie monetară, oferta excedentară de bunuri este posibilă, determinând o cerere excedentară de monedă (mai ales în stări de dezechilibru).
c) Moneda - instrument de rezervă a valorii
Între două operaţii care intervin în două momente diferite, moneda serveşte ca rezervă a puterii de cumpărare, fiind un instrument de tezaurizare a valorii; moneda face parte din patrimoniul fiecărui agent economic, alături de alte active (cvasimonetare: depozite la termen; financiare: acţiuni şi obligaţiuni, reale: bunuri materiale);
Moneda existentă în economie poate fi definită ca suma activelor care servesc ca rezervă a valorii agenţilor economici (rezervă a puterii de cumpărare). Nesincronizarea între încasări şi plăţi şi incertitudinea viitorului sunt cauzele esenţiale ale constituirii rezervei monetare. Însă, anumite bunuri (valorile imobiliare) conservă puterea de cumpărare pe termen lung mai bine decât moneda, dar moneda are avantajul că este imediat disponibilă, fără cost de transformare şi fără risc. Lichiditatea este proprietatea care diferenţiază moneda de alte etaloane de rezervă. În general, lichiditatea unui activ depinde de uşurinţa şi costul cu care poate fi cumpărat sau vândut, previzibilitatea şi stabilitatea preţurilor. Rezultă că moneda este activul cu o lichiditate perfectă.
Lichiditatea nu este singura superioritate a monedei în raport cu alte active sau bunuri a căror valoare imediată se stabileşte pe piaţă prin jocul cererii şi ofertei. Moneda, a cărei valoare se stabileşte în afara pieţei, conservă puterea de cumpărare pe termen scurt mai bine decât un bun sau titlu care poate în orice moment să piardă din valoarea sa. Deci, se poate spune că moneda constituie cel mai bun instrument de conservare a bogăţiilor pe termen scurt, calitate care face să fie considerată un activ fără riscuri.
UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică Departamentul ID
Specializarea : Administrarea Afacerilor , Anul II, Sem I
Curs pentru învăţământ la distanţă
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
