Drept Financiar

1. Concepţii conturate în literatura de specialitate privind finanţele publice

Sub aspect istorie, noţiunea de finanţe publice a evoluat suportând, de-a lungul timpului, schimbări profunde şi multiple.

În cercetarea ştiinţifică juridică a noţiunii de finanţe publice s-au conturat două concepţii: noţiunea clasică şi noţiunea modernă de finanţe publice.

1.1. Noţiunea clasică de finanţe publice

Această concepţie este legată de liberalismul politic, fiind specifică perioadei de dezvoltare economico- socială de la sf. secolului al XIX lea şi începutul secolului XX.

Conform acestei concepţii, statul liberal era preocupat mai puţin de activităţile private, limitându-şi intervenţia la funcţiile sale tradiţionale şi anume: apărare naţională, diplomaţie, ordine publică şi justiţie. Activitatea economică este considerată a fi apanajul întreprinderilor private, orice participare a statului la activitatea economică fiind contraindicată.

Veniturile, constând din impozite, taxe şi alte modalităţi de procurare a resurselor financiare ale statului, trebuiau limitate la necesarul asigurării funcţionării instituţiilor publice.

Ca atare, în concepţia clasică se considera că statul are un rol neintervenţionist.

1.2. Finanţele publice moderne

În perioada de după primul război mondial, locul statului neintervenţionist a fost luat de statul intervenţionist. Se remarcă rolul activ al statului în influenţarea proceselor economice. Astfel, finanţele publice devin un mijloc de intervenţie în activitatea social-economică, de exercitare a unei influenţe pozitive pentru organizarea întregii activităţi.

El intervine în viaţa socială pentru a stimula producţia în perioada de criză, pentru a împiedica creşterea preţurilor şi a menţine puterea de cumpărare a monedei, în perioada inflaţiei pentru a asigura, în tot timpul, o cât mai bună utilizare a bogăţiilor ţării şi repartizarea venitului naţional.

2. Funcţiile finanţelor publice

Pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii este necesară constituirea unor importante fonduri băneşti la dispoziţia autorităţilor publice. Aceste fonduri se formează pe seama unei părţi din produsul intern brut şi sunt utilizate pentru finanţarea nevoilor sociale atât de interes naţional, cât şi local.

Mijloacele prin care finanţele publice îşi îndeplinesc acest rol, sunt funcţiile acestora, respectiv funcţia de repartiţie şi funcţia de control.

2.1. Funcţia de repartiţie

Funcţia de repartiţie se realizează în procesul de formare şi repartizare a mijloacelor băneşti, şi presupune două momente:

a). Constituirea fondurilor din impozite, taxe, împrumuturi la care participă regiile autonome, societăţile comerciale care au capital de stat, mixt sau privat, instituţiile publice, persoanele fizice şi juridice rezidente sau străine, populaţia.

Resursele care alimentează fondurile publice îşi au izvorul în produsul intern brut şi într-o mai mică măsură în transferuri primite din străinătate.

b). Distribuirea fondurilor financiare pe beneficiari: persoane fizice sau juridice, respectiv pentru învăţământ, sănătate, cultură, asigurări sociale şi protecţie socială, gospodărie comunală şi locuinţe, apărare naţională, ordine publică, administraţie publică, acţiuni economice etc.

Distribuirea este dată în competenţa autorităţilor publice şi se face în raport cu resursele financiare disponibile şi cererea de resurse financiare.

Cheltuielile publice sunt destinate fie dezvoltării, fie consumului, pentru instituţiile publice sau agenţii economici ori persoanele fizice beneficiare.

2.2. Funcţia de control

Funcţia de control are ca scop asigurarea respectării legii şi creşterea eficienţei economice printr-o mai bună administrare a banului public, astfel încât prin control se contribuie la realizarea echilibrului monetar, valutar şi financiar în economie.

În ţara noastră, controlul financiar se exercită de puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească, direct sau prin organe de specialitate, cum sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor Publice, bănci şi alte instituţii financiare; organe specializate ale ministerelor, unităţilor administrative teritoriale şi unităţile economice.

Într-o nouă opinie, faţă de doctrină, la care nu ne raliem, se remarcă existenţa a celei de-a treia funcţie a finanţelor publice, respectiv funcţia de reglare, care are ca scop contracararea unor fenomene (recesiunea, criză, şomajul) care perturbă procesele economice şi sociale.

3.Izvoarele dreptului financiar

a. Constituţia

Prevederile constituţionale stabilesc competenţele organelor puterii legislative şi celor ale puterii executive, centrale şi locale, în elaborarea, adoptarea, executarea şi încheierea bugetelor publice. De asemenea, prin norme constituţionale sunt stabilite competenţele statului privind gestionarea banului public, controlul execuţiei bugetare, politica valutară, politica fiscală etc.

b. Legile

Celelalte legi, altele decât Constituţia, adică legile ordinare, cuprind:

-Legea privind finanţele publice

-Ordonanţa de Urgenţă privind finanţele publice locale

-Legea privind activitatea bancară (Legea nr.58/1998- Legea bancară);

-Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României (Legea nr.101/1998);

-Legea privind taxele de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti; -Codul vamal; -taxele consulare;

-Codul fiscal si norme metodologice de aplicare al acestuia;

-Codul de procedura fiscala.

c.Hotărârile consiliilor locale.

Bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, care are personalitate juridică (comună, oraş, municipiu, judeţ), se aprobă anual prin hotărâri ale consiliilor acestor unităţi.