Conceptul de Control Financiar

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

1.1. Contextul general al controlului în economia de piaţă

Societatea românească parcurge o perioadă de profunde prefaceri, generate de trecerea de la un sistem centralizat la un sistem democratic care preocupă, atât economiştii, oamenii de acţiune - guvernanţi şi politicieni - cât şi oamenii de ştiinţă, ceea ce pune în centrul întrebărilor şi implicit al răspunsurilor, problematica economică.

Trecerea României la o economie de piaţă, al cărui funda¬ment îl constituie proprietatea privată şi al cărui mecanism presupune coroborarea şi îmbinarea organică a legilor pieţei cu acţiunea statului, se dovedeşte a fi un proces complex şi cu largi implicaţii, un proces dificil şi de durată. Această economie nu este lipsită de inechităţi şi abuzuri, iar unele dintre acestea sunt grave, dar, în acelaşi timp, este clar faptul că întreprinderea particulară, modernă şi spiritul întreprinzător, cuplat cu democraţia politică, oferă cea mai bună perspectivă de păstrare a libertăţii şi oferă cele mai accesibile căi de dezvoltare economică şi prosperitate generală. Premiza libertăţii, a riscului şi a şansei este factorul care leagă economiile de piaţă moderne cu democraţia politică.

Autonomia agenţilor economici poate fi înţeleasă numai într-un sistem de interacţiuni şi interdependenţe în care fiecare, indiferent de domeniul şi de forma de organizare a activităţii sale, are nevoie de ceilalţi, conduşi ei înşişi de propriile lor interese. Într-o economie de piaţă, în care activităţile economice se concretizează în obţinerea profitului şi a satisfacţiilor, această libertate a agenţilor economici trebuie înţeleasă ca o răspundere, ca o imensă responsabilitate pe care aceştia o au faţă de sine, faţă de ceilalţi, faţă de societate.

În societatea contemporană, economia de piaţă, ca formă de organizare a vieţii economice, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în organizarea producţiei şi realizarea bunurilor, are ca „actor” principal agentul economic-firma. În condiţiile unor restricţii obiective ca cele materiale, umane, financiare, sociale, informaţionale, legislative etc., precum şi ca urmare a unei intervenţii mai mult sau mai puţin ample a autorităţilor publice, agentul eco¬nomic are libertatea de decizie şi de mişcare, hotărând autonom ce, cum, cât şi chiar pentru cine să producă, să consume, să investească, să economisească, urmărindu-şi propriile interese de a obţine profit sau cel mult de a supravieţui.

Economia de piaţa, în esenţa sa este o economie mixtă, mai mult sau mai puţin liberă, guvernată de legi specifice acesteia, între care cele ale pieţei sunt determinante - jocul preţurilor; profitul; presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului etc. Într-un asemenea context, agentul economic - firma, este obligat să le cunoască şi să le respecte întrucât el este un element component care se mişcă într-un mecanism economic, concurenţial, căruia trebuie să i se integreze pentru a-şi asigura funcţionarea.

Semnificativ în acest sens este că într-o economie de piaţă responsabilitatea socială a firmei, aceea de a-şi folosi resursele şi de a se lansa în activităţi desemnate să-i crească profitul, funcţionează atâta timp, însă, cât respectă regulile jocului presupunând o competiţie deschisă, dură, dar liberă şi corectă. În acelaşi timp este responsabilitatea celorlalţi dintre noi de a stabili un cadru legal, astfel încât, „un individ, urmărindu-şi propriul interes să fie condus de o mână invizibilă”, aşa cum nota Adam Smith, „spre un scop public sau un bine social care a fost în intenţia sa”. Dar această responsabilitate socială, agentul economic, nu şi-o asumă întotdeauna automat şi di¬rect, deoarece ea nu constituie, în totalitate, un obiectiv esenţial al preocupărilor sale.

Abordarea globală a firmei ca agent economic, ne obligă să relevăm faptul că, pe fondul unei responsabilităţi sociale - mai mult sau mai puţin conştientizate, firma urmăreşte, aşa cum am mai precizat, obiective multiple, şi este supusă în acelaşi timp unor restricţii (constrângeri) economice şi sociale. Altfel spus, activitatea şi responsabilitatea firmei nu poate fi explicată şi stăpânită într-o economie de piaţă numai printr-o optică pur economică. Pe de o parte, problematica teoretică şi practică în domeniu relevă că întreprinderea privată urmăreşte trei scopuri principale - supravieţuirea, profitul şi dezvoltarea. Pe de altă parte, agentul economic este supus diferitelor presiuni din partea statului, sindicatelor, asociaţilor de consumatorii care îl obligă să-şi asume obiectivele sociale, etice şi ecologice, adesea în concurenţă cu obiectivul lui pur economic.

Obiectivele firmei vizează, în esenţă, obţinerea de profit dar în acelaşi timp supravieţuirea, dezvoltarea şi chiar perenitatea firmei, care la rândul lor decurg din scopurile financiare - echilibru, rentabilitate şi creştere. Toate aceste activităţi ale firmei se desfăşoară într-un mediu social specific constituit din: salariaţi, furnizori, creditori, clienţi, sistemul bancar, instituţiile financiare ş.a., care la rândul lor există în mediul general social al economiei de piaţă ce cuprinde: cadrul economic, cadrul juridic, influenţele guvernamentale, influenţele internaţionale, factorii social-culturali, factorii demografici etc.

Plecând de la faptul că scopul primar al oricărui agent eco¬nomic este de a obţine un profit corespunzător în raport cu resursele utilizate, în acest cadru, aspectul primar al managementului este administrarea resurselor, gestiunea economică şi în speţă, gestiunea financiară. În literatura economică managementul este frecvent asimilat „dirijării judicioase a resurselor umane, materiale şi financiare” în scopul funcţionării echilibrate a fiecărei subdiviziunii structurale şi a unităţii în ansamblu.

Anexa. 1. Localizarea firmei în sistemul economiei de piaţă.

În economia de piaţă orice agent economic doreşte să realizeze profit. Agenţii economici sunt supuşi examenului riguros, exigent; dar drept al pieţei, având la bază raportul cerere-ofertă, care operează după criteriul eficienţei, al concordanţei activităţilor economice cu nevoile reale ale consumatorilor. În aceste condiţii pentru a produce profit, agenţii economici trebuie să aibă o înaltă capacitate de adaptare la cerinţele şi legităţile pieţei, ale concurenţei loiale. Pe lângă iniţiativa liberă şi aportul material, financiar, uman-fizic şi de inteligenţă - o condiţie esenţială a obţinerii profitului este informaţia operativă şi reală cu privire la patrimoniu, activitatea economică şi comercială desfăşurată şi rezultatele acesteia - profit sau pierdere.

Cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare, în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se derulează activitatea agenţilor economici, previne situaţiile de încetare a plăţilor şi de faliment, asigură profitul. Cunoaşterea situaţiei patrimoniului, a capacităţii acestuia de a genera profit, a solventei comerciale ori de faliment în care se pot afla agenţii economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilităţii reale, operative şi ştiinţific organizate, cât şi al controlului financiar, organizat şi exercitat în mod exigent şi compe¬tent.