Obiectivul central al activitatii de autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a bancilor il constituie realizarea stabilitatii si viabilitatii intregului sistem bancar prin stabilirea unor norme si indicatori de prudenta bancara si urmarirea respectarii cu strictete a acestora, precum si prin asigurarea eleiminarii din sistem a bancilor neviabile. Prin urmare, rolul supravegherii prudentiale a bancilor este acela de a preveni riscul sistemic, avandu-se insa in vedere respectarea autonomiei fiecarei banci in organizarea si desfasurarea activitatii sale pe baze concurentiale.
Problemele fundamentale ce stau in atentia sectorului bancar privesc atat dezvoltarea si cresterea eficientei acestuia cat si restructurarea si solutionarea portofoliului de credite neperformante, care continua sa inregistreze niveluri ridicate. Aceasta presupune din partea BNR o abordare strategica a problemelor sistemului bancar care s-a concretizat, pana in prezent, in consolidarea sistemului printr-o politica prudenta de autorizare de noi banci, in asistenta acordata la privatizarea a doua banci cu capital de stat(BRD,Banc Post), participarea la restructurarea altor doua (Banca Agricola, Bancorex), instituirea unui regim sever de supraveghere sau retragerea autorizatiilor de functionare unor banci aflate in incapacitate de plata(Credit Bank, Banca Dacia Felix).
TEMA 1 REGLEMENTARE ŞI SUPRAVEGHERE BANCARĂ
1.1. Reglementare şi supraveghere bancară – concept, conţinut şi rol
În timp ce reglementarea bancară se defineşte prin ansamblul de
legi şi norme aplicabile băncilor în activitatea lor, cea de supraveghere se
referă la activitatea de monitorizare a situaţiei financiare a instituţiilor
bancare şi la verificarea modului cum sunt respectate şi aplicate
reglementările bancare.
În mod tradiţional, sistemul bancar a fost supus unui grad înalt de
reglementare şi supraveghere. Deşi în numeroase ţări se observă o tendinţă
de dereglementare a sistemului bancar, activitatea bancară continuă să
rămână, pe plan mondial, una din activităţile economice cele mai normate.
În funcţie de motivele care stau la baza aplicării lor, se pot deosebi
trei clase de reglementări bancare:
a) reglementarea economică
b) reglementarea prudenţială
c) reglementarea monetară.
Prima clasă este reglementarea economică ce are drept scop să se
obţină asigurarea că băncile mobilizează resurse şi acordă credite în
condiţii de eficienţă economică.
Cea de-a doua clasă de reglementări este cea prevenită sau
prudenţială. Reglementarea prudenţială are menirea să garanteze alocarea
eficientă a resurselor, să minimizeze riscurile pe care şi le asumă băncile
şi să asigure stabilitatea şi sănătatea financiară a fiecărei bănci şi a
sistemului bancar în ansamblu. Altfel spus, scopul reglementării
prudenţiale şi reducerea reglementării economice (dereglementarea
economică).
A treia clasă este reglementarea monetară al cărei scop este
menţinerea stabilităţii valorii externe şi interne a monedei naţionale, prin
controlul exercitat asupra lichidităţii totale a sistemului bancar.
În timp ce analiza macro-prudenţială se regăseşte, într-un fel sau
altul, printre activităţile oricărei bănci centrale, protecţia investitorilor, în
special pe piaţa de capital, este foarte rar inclusă în mandatul acesteia. În
opoziţie, agenţiile de supraveghere au ca obiectiv principal protecţia
consumatorilor. În alegerea unui cadru instituţional eficient, o problemă o
reprezintă rezultatele supravegherii micro-prudenţiale, pe care Băncile
Centrale le consideră strict legate de sistem, iar agenţiile de supraveghere
le consideră angrenate protecţiei deponenţilor şi investitorilor.
1.2. Sisteme de supraveghere
Definirea unui sistem de supraveghere financiară presupune
alegerea unui model de supraveghere şi stabilirea instituţiei ce va
monitoriza operaţiunile intermediarilor financiari. În acest sens, se impune
şi clasificarea rolului pe care îl are banca centrală în activitatea de
supraveghere.
Inovarea financiară şi progresele tehnologice au determinat
erodarea continuă a frontierelor tradiţionale dintre segmentele sectorului
financiar (sistem bancar, pieţe de capital, instituţii de asigurări) şi
creşterea competiţiei între diferite tipuri de intermediari financiari ce oferă
produse similare. Aceste tendinţe ridică numeroase probleme privind
alegerea unui model de supraveghere financiară optim, şi în cadrul
acestuia, a autorităţii căreia trebuie să i se încredinţeze supravegherea.
Funcţiile reglementării şi supravegherii determină o serie de
sarcini care pot fi grupate astfel:
1. activităţi de protecţie a investitorilor, care se bazează pe asigurarea
unui sistem bancar competitiv şi pe contractarea riscului moral
indus de existenţa sistemului de asigurare a depozitelor prin
crearea regulilor de bună practică şi pe distribuirea informaţiei;
2. supravegherea la nivel micro, care se axează în primul rând pe
protejarea deponenţilor;
3. analiza macro-prudenţială, care grupează activităţile ce au scop
monitorizarea expunerii la riscul sistemic şi identificarea
potenţialelor „ameninţări” la nivel macroeconomic ca urmare a
dezvoltării pieţelor financiare.
1.2.1. Modele de supraveghere
În practica internaţională, sunt întâlnite, în general, următoarele
două tipuri de modele de supraveghere: 1) supravegherea instituţională, şi
2) supravegherea integrată.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
