Asigurări Private în Cadrul Sistemului Economic

1 Conceptul de asigurare: aspecte si abordări

Amploarea riscurilor, de toate categoriile, care afecteză un număr din ce în ce mai mare de persoane fizice şi juridice, a impus necesutatea crearea unor sisteme de cedare a riscurilor la nivel naţional şi internaţional.

Cele mai utilizate forme de cedare a riscului sunt:

a) Autoasigurarea;

b) Asigurarea;

c) Co-asigurarea;

d) Reasigurarea;

e) Retrocesiunea (retrocedarea).

Autoasigurarea, denumită asigurarea individuală, reprezintă o formă de constituire descentralizată a fondurilor de rezervă de către unii dintre agenţii economici, potrivit căreia, asiguratul şi asigurătorul sunt una şi aceieaşi persoană.

Această modalitate de cedare a riscului se foloseşte de către unităţile agricole pentru constituirea unor fonduri de rezervă, de seminţe, de furaje, alimente, materii prime. Ca exemplu, autoasigurarea se practică în Marea Britanie de către Căile Ferate Naţionale.

Asigurarea, este o activitate specifică domeniului prestărilor de servicii. În acest domeniu de activitate se vinde o marfă care nu se vede, nu se palpează. Se vinde o promisiune: „Dacă vei avea un accident de muncă, te voi despăgubi în funcţie de gradul de invaliditate ce va fi stabilit!”, „Dacă îţi loveşti automobilul te voi despăgubi cu contravaloarea reparaţiilor” etc. Acest „dacă” are un rol crucial în asigurări, pentru că el certifică caracterul aleator, viitor şi nesigur al aperiţiei evenimentului. În asigurări, se lucrează cu nesiguranţa asupra apariţiei evenimentului.

Asigurarea este un raport juridic ce se realizează între o persoană fizică sau juridică în calitate de asigurat şi o persoană juridică în calitate de asigurător, prin care, în baza plăţii unei sume de bani numită primă de asigurare, asiguratul obţine protecţia asigurătorului şi este despăgubit în cazul apariţiei evenimentului asigurat cu o sumă de bani egală cu paguba sau cel mult egală cu suma asigurată.

Particularitatea de bază a relaţiilor de asigurare este ca paguba produsă se suportă de toţi membrii care au participat la formarea fondului de asigurare, care se numesc asiguraţi.

Definiţia asigurărilor – asigurarea reprezintă constituirea, pe principiul mutualităţii, de către un asigurător, a unui fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri şi indemnizarea celor care suferă un prejudiciu in urma producerii riscurilor asigurate.

Co-asigurarea, reprezintă o modalitate de cedare a riscului potrivit căreia, datorită valorii mari a bunurilor asigurate, riscul este subscris de mai mulţi asigurători. Asiguratul încheie contracte de co-asigurare cu cîteva companii care acceptă preluare a unei părţi din valoarea riscului. Asigurătorii, preiau o cotă de risc şi pe care o suportă independent. Participarea la decontarea daunelor se face în proporţia în care a fost preluat şi riscul.

Reasigurarea constituie un mijloc de egalizare, de divizare, a răspunderilor între mai mulţi asigurători, dispersaţi pe arii geografice cît mai întinse, de menţinerre a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate la fiecare asigurător în parte.

Această modalitate de cedare a riscului are un dublu avantaj. Pe de o parte, asiguratul este pus la adăpost de eventualele surprize, iar pe de altă parte, asigurătorul cedînd parte din risc poate mult mai uşor să facă faţă obligaţiilor din contractul de asigurare.

Reasiguratul trece asupra altuia acea parte din fiecare risc care, prin apariţia fenomenului, îi poate perturba echilibrul financiar. Astfel, reasiguratul îşi poate păstra o anumită flexibilitate în subscrierea riscurilor, fapt care îi permite să ofere clienţilor săi servicii mai bune.

Retrocesiunea (retrocedarea) este o divizare şi mai mare a riscului, potrivit căruia reasigurătorul poate şi el să cedeze o parte din riscul pe care şi la asumat prin reasigurare. Reasigurătorul se numeşte retrocedent, iar societatea care preia riscul se numeşte retrocesionar.

Retrocedarea sau retrocesiunea reprezintă „o nouă reasigurare încheiată de un reasigurător, prin care acesta transmite o parte din răspunderea preluată prin contractul de reasigurare unei alte instituţii sau societăţi de asigurări.

Prin această modalitate de dispersare a riscului se realizează o şi mai bună acoperire a evenimentelor ce se pot întîmpla, permiţînd fiecărui participant să reţină numai acea parte din riscuri pentru care acoperirea este certă.

Retrocedent, este o “parte” care în schimbul unei prime, se reasigură la rîndul său, la o altă societate de asigurări mai puternică.

Retrocesionar este „acea parte care intervine în contractul de retrocedare şi care, în schimbul primelor încasate, preia o parte din riscuri şi din sumele asigurate”. Cu cît numărul asigurătorilor, reasigurătorilor, retrocesionarilor este mai mare, şansa plăţii la timp şi la valoarea reală a daunelor ce pot să apară, creşte.

Complexitatea activităţii de asigurare, ca un domeniu de interferenţă al elementelor de drept, economie si finanţe, impun anumite tipuri de abordări.

Abordarea juridica este frecventă şi justificată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă, trebuie să îmbrace forma juridică. O asemenea formă i-o conferă “contractul”, care constituie “legea părţilor”, precum şi “legea propriu-zisă”. Contractul de asigurare şi Legea cu privire la activitatea de asigurare, în calitate de izvoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări, se completeaza reciproc.

Din definiţia contractului de asigurare se pot desprinde caracterele juridice ale acestuia: