Prelegeri de Istoria Filosofiei Antice Grecești

PARTEA I

FILOSOFIA ÎN GRECIA ANTICĂ

CAPITOLUL 1

1. GENEZA CIVILIZAŢIEI GRECEŞTI

1.1. MIRACOLUL GRECESC

Hegel începe secţiunea consacrată filosofiei antice greceşti din Prelegerile de istoria filosofiei cu observaţia că toţi oamenii cultivaţi din Europa „se simt în largul lor“ când este vorba despre Grecia. Ar exista deci o consonanţă spirituală ancestrală care-i face pe occidentali „să se simtă la ei acasă“ ori de câte ori aud vorbindu-se despre Grecia.

Gândul filosofului german sugerează că matca spiritului occidental este vechea Eladă. În favoarea acestei teze pledează convingător faptul că ştiinţa, arta şi filosofia occidentală îşi au, toate, nu numai izvoarele, ci şi matricea configuratoare fundamentală în Grecia antică. Datorăm grecilor atât spiritul teoretic, cât şi pe cel practic. Căci nu numai rigoarea gândului, ci şi conştiinţa faptei tot la ei a prins, pentru prima oară, consistenţă.

Tot grecii au descoperit demnitatea individului şi valoarea libertăţii, au gândit primii în termeni teoretici raporturile dintre individ şi colectivitate, au „cântărit“ binefacerile şi exigenţele traiului oamenilor în comun, punând bazele ştiinţei politice şi pe ale moralei şi „inventând“ cea mai rezonabilă formă de organizare politică a societăţii din câte a cunoscut istoria – democraţia. Au creat alfabetul, pe care-l va prelua aproape întregul Occident, au făurit tiparele logice definitive în care va gândi umanitatea, au întemeiat un număr impresionant de ştiinţe, au fixat pentru milenii canoanele artei occidentale, au preţuit frumuseţea corpului şi virtuţile spiritului uman, au stimulat competiţia liberă a valorilor şi au cinstit spiritul sportiv...

Cine sunt, de fapt, grecii, acest admirabil popor, care a marcat atât de profund nu doar destinul Occidentului, ci şi pe al întregii umanităţi?

Să precizăm, mai întâi, că grecii nu s-au numit niciodată pe ei înşişi greci (vor fi „botezaţi“ graeci mult mai târziu de către romani); în epoca miceniană ei erau cunoscuţi, mai ales sub numele de aheeni, fapt atestat şi de poemele homerice, cele mai timpurii creaţii literare greceşti care ne-au parvenit. La sfârşitul epocii obscure (secolul VIII î.Hr.) toţi termenii anteriori care-i denumeau fuseseră deja înlocuiţi de hellen, iar Hellas devenise denominativul care desemna arealul pe care-l ocupau. În întreaga antichitate Hellas n-a denumit însă o ţară, căci grecii nu vor fi niciodată uniţi din punct de vedere teritorial sau politic, ci, mai degrabă, o abstracţie, cum va fi, de exemplu, creştinătatea pentru Evul Mediu ori lumea arabă pentru epoca noastră. Datorită răspândirii grecilor în întregul bazin mediteranean şi al Mării Negre, ca urmare, mai ales, a colonizărilor timpurii masive, Hellas nu s-a limitat în antichitate la Grecia continentală şi la insulele din Marea Egee, ci a cuprins o arie teritorială imensă, de forma unei elipse aplatizate (căci în afara Greciei propriu-zise civilizaţia greacă n-a depăşit decât în puţine cazuri zonele litorale), incluzând şi litoralul Mării Negre, coastele vestice ale Asiei Mici, sudul Italiei şi cea mai mare parte a Siciliei, continuând spre vest pe ambele maluri ale Mediteranei, până la Cirene şi Libia, pe malul african şi până la Marsilia şi sudul Spaniei, pe cel european. În pofida acestei ample dispersii, a fărâmiţării politice şi a numeroaselor războaie pe care le-au purtat între ei, grecii s-au caracterizat în întreaga antichitate printr-o remarcabilă unitate lingvistică şi culturală şi au avut conştiinţa unităţii lor etnice fundamentale, a cărei expresie şi simbol au devenit, începând din anul 776 î.Hr., Jocurile olimpice. Herodot scria, în acest sens, că toţi grecii, indiferent unde locuiau, se considerau „de-un neam şi de-o limbă, cu sanctuare ale zeilor şi ritualuri comune, cu obiceiuri asemănătoare”. Ei îi numeau pe toţi cei care nu aveau ca limbă maternă greaca barbari (deoarece considerau că vorbirea lor era aspră şi de neînţeles, părând a repeta la nesfârşit o singură silabă „bar-bar-bar...) şi îi socoteau a fi nu numai diferiţi de ei, ci şi, cel mai adesea, inferiori de la natură, fie că era vorba de indivizi aparţinând unor civilizaţii evoluate, ca egiptenii ori perşii, fie mai puţin evoluate, ca sciţii sau tracii.

Grecia a fost dintotdeauna un ţinut muntos, sterp, sărac, neprielnic atât pentru agricultură, cât şi pentru păstorit. Această ariditate a mediului natural a făcut ca populaţiile migratoare, care s-au revărsat în întreaga antichitate dinspre Asia, să ocolească Grecia continentală, preferându-i câmpiile mănoase din centrul Europei. Grecii au avut astfel răgazul să-şi împlinească destinul, spre deosebire de alte popoare ale antichităţii, al căror debut istoric promiţător a fost curmat de invazii străine devastatoare. Zgârcenia naturii i-a făcut pe greci inventivi şi cumpătaţi, i-a determinat să facă comerţ şi să întemeieze colonii. Căci nu spiritul de aventură i-a împins să-şi părăsească meleagurile natale şi să cutreiere lumea, ci sărăcia. Prosperitatea grecilor, atâta câtă a existat în antichitate, nu a fost un dar al naturii, ca pentru alte popoare (Herodot spunea inspirat că Egiptul este un dar al Nilului), ci a fost cucerită pas cu pas, printr-o permanentă încleştare cu natura şi cu propriile lor limite. Paradoxal, sărăcia (cele mai importante „bogăţii“ naturale ale Greciei antice erau: măslinul, viţa de vie şi... caprele, la care se poate adăuga... lutul, cu calităţi într-adevăr excepţionale, din care au dezvoltat o veritabilă industrie ceramică, care furniza o mare parte a articolelor lor de export), a reprezentat pentru greci o binefacere! Relieful accidentat al Greciei explică, cel puţin în parte, şi faptul că, în pofida conştiinţei timpurii a unităţii etnice, locuitorii ei n-au reuşit în întreaga antichitate să formeze un stat unitar, după model oriental, rămânând divizaţi într-o puzderie de oraşe-stat. Acest relief este alcătuit, în cea mai mare parte, din munţi înalţi, puţin accesibili, separaţi de văi înguste, în care s-au concentrat aşezările umane. Posibilităţile de comunicaţie terestră limitate au izolat comunităţile umane şi le-au obligat să dezvolte navigaţia. Acest izolaţionism a determinat, pe fondul unităţii etnice fundamentale, o mare diversitate de tradiţii, credinţe, obiceiuri etc. locale, iar diversitatea culturală constituie, se ştie, cel mai puternic ferment al creativităţii.

1.2. PREISTORIA GRECIEI

Actualul teritoriu al Greciei a fost locuit neîntrerupt de la sfârşitul paleoliticului.

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT ŞI SOCIOLOGIE

CATEDRA DE SOCIOLOGIE ŞI FILOSOFIE