Previzualizare curs:

Extras din curs:

După moartea lui Socrate, cei mai înzestraţi dintre numeroşii săi discipoli au încercat să-şi găsească propriul drum în filosofie deschizând şcoli filosofice. Posteritatea a fost însă nedreaptă cu cei mai mulţi dintre ei, reunindu-i, prin opoziţie cu „marele socratic” – Platon, sub denumirea peiorativă de „micii socratici”. Faptul s-a datorat şi neşansei lor de a li se pierde lucrările, care, după unele mărturii contemporane şi ulterioare, erau foarte numeroase, interesante şi diverse tematic, astfel încât informaţiile despre doctrinele lor sunt aproape exclusiv indirecte. Ei au avut însă meritul indiscutabil de a fi diseminat ideile socratice în întreaga lume grecească, de a fi întreţinut viu interesul pentru problematica antropologică, îndeosebi pentru cea morală, şi de a fi prefigurat unele dintre curentele filosofice ale epocii elenistice. „Micii socratici” i-au fost fideli maestrului lor prin temele abordate, dar s-au deosebit sensibil de el prin modalităţile în care le-au soluţionat şi, îndeosebi, prin idealurile de viaţă pe care le-au propus.

Cele mai importante şcoli filosofice post-socratice au fost:

• şcoala eliacă-eritreiacă – întemeiată de Phaidon din Elis şi strămutată de Menedemos din Eritreia – cu preocupări destul de obscure de logică, dialectică şi morală;

• şcoala cinică – fondată de Antisthenes din Atena şi făcută celebră de Diogenes din Sinope – care a elaborat o etică austeră, ce a inspirat stoicismul, în care s-a şi dizolvat în epoca elenistică;

• şcoala cirenaică sau hedonistă – întemeiată de Aristippos din Cyrene – ce a cultivat o etică hedonistă, care îl anticipează pe Epicur;

• şcoala megarică – întemeiată de Euclid din Megara – care a excelat în eristică – arta discuţiei în contradictoriu.

Marele socratic a fost însă Platon, unul dintre cei mai profunzi şi mai originali gânditori ai tuturor timpurilor.

1. Repere biografice

Este surprinzător cât de puţine sunt informaţiile contemporane certe care ne-au parvenit despre viaţa lui Platon. Uimeşte îndeosebi faptul că Aristotel, cel mai strălucit discipol al său, care a stat în preajma sa aproape două decenii, nu a făcut în vasta sa operă nici măcar o referire la omul Platon, limitându-se la a-i analiza minuţios opera. Sărăcia informaţiilor contemporane certe despre viaţa lui Platon se poate explica, cel puţin în parte, printr-o convenţie literară a vremii sale conform căreia nu se obişnuia să se facă referiri biografice la autorii care erau încă în viaţă. S-ar putea adăuga şi eventualele resentimente ale lui Aristotel faţă dascălul său, căci, chiar luând în considerare convenţia invocată, „tăcerea” sa în privinţa personalităţii lui Platon este suspectă. S-ar părea că, deşi i-a fost recunoscută şi preţuită valoarea încă din timpul vieţii, Platon n-a fost prea simpatizat de contemporanii săi, probabil datorită vanităţii sale, pe care i-au reproşat-o unii dintre ei. Era firesc ca, mai ales în cazul unui gânditor de talia lui Platon, posteritatea să încerce să umple lacunele, confecţionându-i o biografie pe măsura operei sale. Cert este că în imaginea care ne-a parvenit asupra celui mai important filosof atenian, cu greu se mai poate discerne adevărul istoric de mistificările exegeţilor. Să urmărim cele mai importante repere ale biografiei sale, aşa cum le-a fixat tradiţia.

Platon s-a născut la Atena în 427 î.Hr. într-o veche şi ilustră familie aristocratică. Tatăl său, Ariston, descindea din Codros, ultimul rege al Atenei, iar mama sa, Perictioné era urmaşa lui Solon, legiuitorul care a iniţiat procesul de democratizare a Atenei şi unul din „cei 7 înţelepţi” ai grecilor. Unul dintre unchii săi a fost Critias, sofist aristofil şi conducător al regimului „celor 30 de tirani”, care în anul 404 î.Hr. a reuşit, pentru scurtă vreme, să răstoarne regimul democratic atenian restaurând dominaţia aristocraţiei. La 7 zile, viitorul filosof a fost botezat, potrivit tradiţiei aristocratice, cu numele unuia dintre bunicii săi Aristocles, Platon fiind o poreclă care îi va fi dată în gimnaziu de profesorul de gimnastică datorită straturii atletice sau probabil frunţii sale ample (gr. platus – plat, lat). La vârsta de şapte ani viitorul filosof a început şcoala, care era organizată în două cicluri. În ciclul întâi (7 – 14 ani), se formau deprinderile intelectuale fundamentale de scris, citit, socotit şi se însuşeau cunoştinţele generale despre lume. Ciclul al doilea (14 – 18 ani) era consacrat mai ales pregătirii fizice, atât datorită concepţiei greceşti despre necesitatea armoniei dintre spirit şi trup, cât şi în vederea formării calităţilor fizice necesare viitoarelor obligaţii militare ale tuturor cetăţenilor. Platon a dovedit din adolescenţă un talent literar remarcabil, scriind numeroase poeme lirice şi tragedii. La 18 ani a început să urmărească dezbaterile filosofilor şi lecţiile sofiştilor. Astfel, a cunoscut filosofia lui Heraclit din Efes prin intermediul lui Cratylos, cel mai important discipol al acestuia. S-a iniţiat în filosofia eleată prin intermediul lui Hermogenes. A cunoscut, de asemenea, temeinic filosofia pitagorică şi atomismul. La 20 de ani l-a ascultat pentru prima dată pe Socrate şi a avut o revelaţie. În noaptea zilei respective şi-a ars toate creaţiile literare anterioare, hotărând să se consacre exclusiv filosofiei. În următorii 8 ani, adică până în 399 î.Hr., anul procesului lui Socrate, a fost nedespărţit de acesta, devenind cel mai strălucit discipol al său.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Platon.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
40 pagini
Imagini extrase:
40 imagini
Nr cuvinte:
17 862 cuvinte
Nr caractere:
82 450 caractere
Marime:
60.76KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Filosofie
Predat:
la facultate
Materie:
Filosofie
Profesorului:
Romulus Chirita
Sus!