Filosofie și Filosofie Socială

1.Ce este filosofia?

a. Filosofia și simțul comun

b. Înțelesul antic al filosofiei – definițiile lui David Armeanul

c. Filosofia ca teorie a existenței

d. Filosofia ca pregătire pentru moarte

Unul din paradoxurile cele mai mari întâlnite în filosofie, constă în aceea că, cea mai importantă şi mai complexă problemă filosofică de-a lungul întregii sale istorii, este definirea filosofiei însăşi

Aşadar, ce este filosofia? Trebuie să arătăm, mai întâi, că termenul „filosofie” provine din limba greacă şi este rezultatul îmbinării cuvintelor phileo – ”a iubi, a avea prieteni pentru” şi sophia – ”înţelepciune”, însemnând deci, „dragoste de înţelepciune”. El a desemnat, la început, orice efort al spiritului omenesc de a dobândi cunoştinţe noi, râvna de a căuta înţelepciunea şi a trăi prin ea. Acesta este sensul etimologic al termenului „filosofie” pe nedrept repudiat azi de unii.

Se foloseşte, deseori, expresia: ”Ce atâta filosofie?” în cazul în care, într-un discurs, vorbitorul, se îndepărtează prea mult de tema în discuţie - de obicei o temă clar definită - sau apelează la prea multe argumente pentru a demonstra ceva care ar putea fi demonstrat la fel de convingător şi cu argumente mai puţine. În acest caz, cuvântul „filosofie" are un sens puţin onorabil, cel de redundanţă lingvistică, de vorbărie goală, de cuvinte inutile, în plus, faţă de scopul propus.

Dar atributul de „filosof" se acordă, uneori, şi celui care „desparte firul în patru (sau în şase )". Aici, sensul cuvântului filosofic este mai nobil, mai aproape de accepţiunea sa autentică, întrucât a despica firul în patru (sau în şase etc.) înseamnă a merge cu analiza şi îndoiala mai adânc, dincolo de aparenţă şi vizibil, sau - cum se mai spune - până la capăt. Dar care capăt, şi unde se află capătul? Sigur că lucrurile se complică, dar rămâne cert faptul că în acest caz, cuvântul „filosofie" are o conotaţie pozitivă, mai apropiată de sensul său adevărat.

Apoi se mai spune - când apar dificultăţi de comunicare cu cineva - că acela „are filosofia lui”, sau se generalizează şi se afirmă că „fiecare are filosofia lui”. Aici avem, evident, un alt sens al termenului în discuţie aici, „filosofie" înseamnă în mod specific, cu totul particular, al unui individ de a înţelege lumea şi de a se raporta la ea. Dar nu este vorba de lumea în ansamblul ei, sau de ceea ce numim în mod obişnuit „univers”, ci de lumea care-1 înconjoară mai mult sau mai puţin nemijlocit pe respectivul individ, adică oamenii, instituţiile, structurile sociale cu care vine el în contact, iar raportarea lui specifică la această lume înseamnă comportamentul lui particular faţă de oamenii şi relaţiile sociale în care este angrenat direct. Nu este vorba, aşadar, de o filosofie propriu-zisă, ci de o înţelegere mai aparte a realităţii sociale imediate şi de comportamentul, de asemenea specific, în raport cu ea.

În aceeași ordine de idei, e un lucru bine cunoscut faptul că fiecare filosof și-a creat propriul sistem, diferit de cel al predecesorilor, dar, totodată, revendicându-se de la aceștia.

În urma unor consideraţii de tip scolastic, referitoare la regulile logice ale definiţiei şi diviziunii, David Armeanul ajunge la concluzia că, până la el, s-au dat şase definiţii filosofiei, suficiente pentru a înţelege ce este aceasta. Ele sunt formulate astfel:

1.Filosofia este cunoaşterea celor ce sunt ca fiind cele ce sunt (philosophia esti gnosis ton onton hé onta esti).

2.Filosofia este cunoaşterea lucrurilor divine şi omeneşti (gnosis teion te kai antropinon pragmaton).

3.Filosofia este pregătire pentru moarte (meléthe thanátou).

4.Filosofia este asemănarea cu divinitatea pe cât îi stă omului în putinţă (omoiosis teos kata to dinaton antrópós).

5.Filosofia este artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor (tehné tehnon kai epistemé epistemon).

6.Filosofia este dragoste de înţelepciune (philía sophías).