Filosofie

Etimologic termenul filosofie provine din greaca veche din cuvintele philos - iubitor si sophia - intelepciune. Conform acestei etimologii, prin filosofie ar trebui sa intelegem deci o dragoste, o iubire de intelepciune. Desi sugestiva, aceasta etimologie este vaga si insuficienta pentru intelegerea specificului filosofiei. Se impune de aceea o abordare ceva mai analitica a obiectului si problematicii filosofiei. Studiul istoriei filosofiei nu poate incepe fara reamintirea si clarificarea prealabila a unor probleme privind trasaturile definitorii ale acestei forme a culturii.

La modul cel mai general, filosofia poate fi definita ca o conceptie generala despre lume si viata, despre locul si rolul omului in Univers. Ea raspunde nevoii omului de intelegere rationala a lumii si a propriei sale conditii, de descifrare a sensului si a perspectivelor existentei sale. Filosofia este una dintre cele mai vechi forme ale culturii, fiind anterioara constituirii stiintelor si devansata in ordine istorica doar de religie. Din aceasta caracterizare decurge ca filosofia nu este o stiinta, asa cum se afirma sau se considera de multe ori in mod eronat, ci o forma distincta si autonoma a culturii, alaturi de stiinta, arta, religie, politica, drept etc.

Conform dictionarului de filosofie Oxford, cultura reprezinta modul de viata al unui popor, care include atitudinile, valorile, credintele, artele stiintele, modurile de percepere a realitatii, obiceiurile de gandire si de actiune ale acestuia. Trasaturile culturale sau formele de viata sunt invatate, insa cel mai adesea suntem marcati de ele atat de profund, incat ne este dificil sa le sesizam din interior.

Cele mai vechi creatii filosofice care ne-au parvenit integral sau partial dateaza din mileniile III - II i.Hr. si sunt localizate in Orientul antic: Egipt, India, China, Mesopotamia etc. Asa sunt, de exemplu, Poemul lui Ghilgames, Vedele, Upanisadele etc. In ele ideile filosofice - unele dintre ele de mare profunzime - sunt intim corelate cu stravechi credinte si reprezentari mitico-religioase, ceea ce inseamna ca gandul filosofic nu este inca epurat de elementele mitice, din care s-a desprins si s-a constituit la un moment dat filosofia.

Datorita acestui fapt, numerosi istorici ai filosofiei apreciaza ca, in acceptia sa consacrata in cultura occidentala, filosofia a aparut in Grecia antica in secolul al VI-lea i. Hr., cel dintai filosof fiind considerat Thales din Milet.

Termenul filosofie a inceput sa fie intrebuintat incepand din secolul al VI-lea i.Hr., fiind introdus fie de Pythagoras fie de Heraclit din Efes.

Potrivit unei relatari a filosofului roman Cicero (106-43 i.Hr.) facuta in lucrarea sa Tusculane, aflandu-se in vizita la Phliunte (cetate greceasca din nord-vestul peninsulei Peloponez), Pythagoras l-ar fi impresionat pe Leon, conducatorul cetatii, cu intelepciunea sa. La intrebarea lui Leon care este indeletnicirea sa, Pythagoras i-ar fi raspuns ca el nu poseda nicio stiinta anume, dar ca este filosof. Surprins de noutatea termenului, Leon i-ar fi cerut detalii. Pythagoras i-a spus ca filosofii pun contemplarea dezinteresata a lumii si cercetarea naturii mai presus de orice activitate. Ei nu se considera intelepti, caci intelept nu poate fi decat Zeul; omul nu poate fi decat, cel mult, iubitor de intelepciune, adica filosof. Din relatarea lui Cicero despre conceptia lui Pythagoras asupra filosofiei decurg doua trasaturi ale acesteia, ce vor caracteriza indeosebi modul in care au conceput-o grecii:

a. filosofia este o activitate dezinteresata, gratuita, adica ea nu are nicio utilitate practica;

b. filosofia se ocupa cu cercetarea naturii, trasatura caracteristica indeosebi etapei presocratice a filosofiei antice grecesti, careia i-a apartinut Pythagoras.

La randul sau, Heraclit din Efes vorbeste in fragmentele care ne-au parvenit din lucrarea sa Despre natura despre barbatii iubitori de intelepciune - filosofoi andres - care trebuie sa se informeze asupra unei sumedenii de lucruri, adaugand insa ca multimea cunostintelor - polymatia - nu te invata sa ai minte. Filosofia nu se identifica deci cu eruditia, caci intelepciunea autentica inseamna ca in vorba si in fapta sa te conformezi adevarului, dand ascultare naturii lucrurilor.

Desi termenul filosofie a fost creat, cum am aratat mai sus, inca din secolul al VI-lea i.Hr., el a intrat in uzul curent abia in secolul al IV-lea i.Hr., fiind consacrat de Platon si Aristotel. Filosofia mai este numita uneori si metafizica, dupa titlul lucrarii fundamentale de filosofie a lui Aristotel, desi, in mod riguros, metafizica este numai teoria principiilor generale ale existentei si ale cunoasterii.

La inceputuri filosofia includea totalitatea cunostintelor omului despre lume, atat pe cele cu caracter general (care vor ramane apanajul ei), cat si pe cele cu caracter particular (care vor trece in competenta stiintelor). Procesul de desprindere a stiintelor din filosofie si de constituire a lor ca discipline teoretice autonome a inceput in secolul al IV-lea i.Hr. si este legat indeosebi de numele lui Aristotel. Acesta a fost, cum vom vedea cand ii vom examina conceptia, nu numai unul dintre cei mai importanti filosofi ai tuturor timpurilor, ci si un mare savant, fiind considerat fondatorul majoritatii stiintelor fundamentale. Este semnificativ, in acest context, si faptul ca el distingea o filosofie prima, care ar studia fiinta ca fiinta si trasaturile sale generale, si o filosofie secunda, care ar studia aspectele particulare ale existentei. Este evident faptul ca filosofia prima corespunde filosofiei propriu-zise, in timp ce filosofia secunda, stiintelor.

Obiectul filosofiei este deci lumea ca totalitate, existenta in ansamblul sau, dar nu abordata din perspectiva aspectelor sale particulare, ci a celor generale. In centrul interesului sau se afla, explicit sau implicit, problematica omului, caci studiul tuturor celorlalte probleme nu are relevanta decat din perspectiva intereselor, aspiratiilor si idealurilor sale. Se spune de aceea ca filosofia propune o viziune antropocentica asupra existentei, adica plaseaza omul si problemele sale in centrul interesului sau.

Daca pana in epoca moderna filosofia a existat si a evoluat ca o disciplina unitara, in ultimele secole a inceput un proces de specializare in cadrul sau, care a condus la constituirea unui mare numar de discipline filosofice relativ autonome. Cele mai importante dintre ele sunt:

1 Ontologia (din gr. on, ontos - existenta si logos - cuvant, teorie) sau teoria existentei este disciplina filosofica ce studiaza problematica generala a existentei: natura si esenta existentei, domeniile si formele sale, atributele fundamentale ale existentei (spatiul, timpul, miscarea etc.), sensul devenirii existentei etc.

2 Gnoseologia (din gr. gnosis - cunoastere si logos - cuvant, teorie) sau teoria cunoasterii este disciplina filosofica ce studiaza problematica generala a cunoasterii: natura si structura procesului cunoasterii, dinamica sa, problematica adevarului, criteriile adevarului etc.

3 Epistemologia (din gr. episteme - cunoastere riguroasa, precisa si logos - cuvant, teorie) sau teoria cunoasterii stiintifice este disciplina filosofica ce studiaza problematica filosofica a cunoasterii stiintifice: natura, structura si dinamica cunoasterii stiintifice, teoria stiintifica si problematica sa etc. In ultimul secol in cadrul epistemologiei s-au constituit o serie de discipline inalt specializate care studiaza particularitatile procesului cognitiv in diferite domenii ale cunoasterii stiintifice: epistemologia matematicii, a fizicii, a biologiei