Definita genealogic, româna este latina vorbita neîntrerupt în spatiul Carpatilor si al Dunarii de Jos ; este o limba vorbita cu constiinta continuitatii în timp, de la colonizarea romana pâna astazi , o limba care se situeaza, în toate fazele evolutiei ei, în opozitie cu celelalte limbi din sud-estul Europei.
Este un lucru stiut ca în epoca de geneza a unei limbi se produc cele mai multe transformari, în special fonetice. La fel s-a întâmplat si cu latina de dupa perioada asa-numitei latine vulgare, în primele secole de existenta a limbilor romanice. În cazul românei, cele mai numeroase modificari fonetice (cu urmari însemnate în plan morfologic) au avut loc pâna prin sec. al VII-lea – al VIII-lea (în perioada românei comune), deci înainte de exercitarea influentei limbii slave .
În Dacia si în cele doua Moesii, latinitatea lingvistica a fost conservata cu mai multa fidelitate decât în Occident, fapt pus de unii lingvisti pe seama caracterului popular si colocvial al latinei din aceasta arie laterala a Romaniei.: „se dezvolta mult cazul vocativ, apar constructii prepozitionale emfatice ori discontinue, de felul: mi-a dat mie, ma vede pe mine, se extinde cumulul de marci gramaticale (desinente, sufixe, alternante fonetice, articol), determinarea devine redundanta în structuri de tipul omul acela bunul, si, la fel, negatia în: nu a plecat nimeni, nu vede nimic, la timpurile verbului se creeaza desinente de numar si persoana (deci inutilitatea pronumelui-subiect), apar alternante în radical ca elemente hipercaracterizatoare, se dezvolta formulele de adresare, sintaxa are caracteristici populare (coordonarea si constructiile prepozitionale în flexiunea cazuala), vocabularul a pierdut termenii citadini de felul lui pater, mater, via, villa, platea, se dezvolta sensuri populare, familiare la cuvinte ca placenta, blanditia, adjutorium, incipere etc.” .
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
