Morfologia Limbii Române

Previzualizare curs:

Extras din curs:

0. INTRODUCERE. NOŢIUNI DE GRAMATICĂ

0.1. Ce este gramatica ?

0.1.1. În sens foarte larg, gramatica este un sistem de organizare generală a cuvintelor unei limbi prin care se realizează comunicarea verbală. Gramatica se constituie ca un ansamblu sau cod de reguli privitoare la forma şi la modificările formale ale cuvintelor, precum şi la îmbinarea lor în enunţuri (propoziţii şi fraze). În acelaşi timp, termenul gramatică denumeşte disciplina lingvistică care studiază sistemul gramatical al limbii.

0.1.2. Domeniul gramaticii este circumscris diferit în funcţie de metodologia şi orientarea abordării gramaticale, fiind extins prin includerea în gramatică a formării cuvintelor (morfologia derivaţională), uneori, şi a fonologiei, lexicologiei sau fiind restrâns la sintaxă.

0.1.3. Ca disciplină lingvistică, gramatica a evoluat de-a lungul timpului în funcţie de concepţia şi obiectivele studiului limbii. Există mai multe tipuri de gramatici, diferite ca domeniu, concepţie şi metodologie, care pot fi sistematizate după următoarele criterii:

a) principiul stratificării şi periodicizării faptelor de limbă:

• gramatica istorică sau gramatica diacronică, interesată de problemele originii şi ale evoluţiei formelor şi categoriilor gramaticale din cele mai vechi timpuri până în prezent, bazată mai ales pe metoda comparativ-istorică de corelare a faptelor de limbă în momente succesive ale dezvoltării unei limbi;

• gramatica sincronică, preocupată de manifestările şi de tendinţele limbii actuale;

b) scopul demersului cognitiv:

• gramatica teoretică, care stabileşte principiile şi regulile de organizare şi de funcţionare a limbii, ca sistem de repere pentru cunoaşterea comunicării verbale;

• gramatica practică sau gramatica aplicată, privind manifestările concrete ale vorbirii, precum şi procesul de învăţare a limbii.

Nu se confundă cu analiza gramaticală, care este un ansamblu de procedee prin care un fapt de limbă este identificat şi caracterizat din punctul de vedere al conformităţii cu regulile gramaticii unei limbi.

c) nivelul abordării şi al prezentării faptelor de limbă:

• gramatica academică, gramatica universitară sau gramatica ştiinţifică, dedicată studiului complex şi aprofundat al structurii gramaticale al limbii cu metode riguroase, cu o terminologie adecvată;

• gramatica didactică sau şcolară, adecvată învăţării gradate a copilului; adecvate înţelegerii noţiunilor şi a regulilor gramaticale, prin metode simple,

d) obiectivele studiului gramatical al limbii:

• gramatica normativă, gramatica corectivă sau gramatica prescriptivă (numită figurat gramatica greşelilor sau gramatica erorilor), având ca scop stabilirea regulilor gramaticale de folosire corectă a limbii, fixarea normei gramaticale şi reperarea, explicarea şi corectarea abaterilor de la norma gramaticală;

• gramatica descriptivă, având ca scop prezentarea, pe cât se poate completă şi detaliată, a manifestărilor gramaticale ale limbii într-un moment istoric determinat;

e) domeniul lingvistic (limba sau limbile studiate):

• gramatica generală, inspirată de ideile raţionalismului francez din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, întruchipate de Grammmaire générale et raisonnée de Port-Royal (1660), având ca scop teoretizarea faptelor lingvistice dincolo de particularităţile limbilor naţionale, generalizarea unor concepte gramaticale care permit stabilirea principiilor comune tuturor limbilor; va fi dezvoltată creator în cadrul gramaticii moderne, structuraliste prin gramatica universală bazată pe universalii lingvistice (categorii, relaţii, tendinţe comune tuturor limbilor);

• gramatica comparată, care stabileşte asemănările şi deosebirile dintre două sau mai multe limbi; în cadrul gramaticii structurale, compararea a două limbi la diferite nivele ale organizării lor, pentru identificarea zonelor de contrast şi a celor de identitate a celor două structuri, este punctul de plecare al gramaticii contrastive.

f) metodologia studiului gramatical:

• gramatica analitică, având ca punct de plecare construcţia sintactică sau îmbinarea de cuvinte care alcătuieşte un text sau un corpus de propoziţii şi fraze dintr-o limbă, supuse unor segmentări succesive în vederea identificării şi caracterizării elementelor componente, inclusiv la nivelul formei lor (nivel paradigmatic);

• gramatica sintetică, având ca punct de plecare cuvintele unei limbi, ca unităţi de bază ale unui număr infinit de propoziţii şi fraze care pot fi generate printr-un sistem finit de reguli.

g) concepţia despre limbă:

• gramatica clasică sau gramatica tradiţională, care preia, în esenţă, conceptele şi sistematizările gramaticii latine, adaptându-le la specificul limbilor actuale;

• gramatica modernă care include:

- gramatica structurală sau structuralistă, bazată pe concepţia caracterului de sistem al limbii organizate într-o structură ale cărei elemente se identifică şi se definesc prin opoziţii specifice, precum şi a dihotomiilor: limbă – vorbire (dezvoltată de E. Coşeriu ca tip – sistem – normă –vorbire), invariantă – variantă, formă – substanţă; sintagmatic – paradigmatic, propunând noi tipuri de analiză: analiza în constituenţi imediaţi, analiza contextuală (distribuţională / distributivă şi combinatorie);

- gramatica poststructurală, care îşi propune procurarea unor modele de structurare şi de funcţionare a limbilor: gramatica generativă (generativ-transformaţională), gramatica cazului, GB (Government and Binding = guvernare şi Legare), gramatica funcţională, gramatica textului.

(Prezentarea gramaticilor structurale şi poststructurale face obiectul cursului opţional Gramatici moderne)

0. 2. Morfologie şi sintaxă

0.2.1. Gramatica are două părţi constitutive:

• morfologia, studiul cuvântului, ca formă;

• sintaxa, studiul enunţului, ca îmbinare de cuvinte.

Cele două ramuri ale gramaticii se află într-o strânsă interdependenţă: modificările de formă exprimă funcţii şi raporturi sintactice diferite, iar îmbinările de cuvinte pot contribui la realizarea unor categorii gramaticale ale unor părţi de vorbire.

Termenii morfologie (< grec. morfe „formă”) şi sintaxă (< grec. sintaxis „îmbinare”) au două sensuri, desemnând:

• forma cuvintelor care se organizează în vederea comunicării, respectiv, organizarea acestor forme într-o construcţie sau într-o structură de comunicare;

• studiul acestor manifestări ale limbii.

Reprezentând două aspecte diferite ale aceluiaşi fenomen: limba, ca mijloc de comunicare, morfologia şi sintaxa nu pot fi separate decât sub aspect didactic sau analitic. Termenul morfosintaxă, adoptat de gramatica modernă, reflectă adecvat unitatea celor două niveluri de manifestare, respectiv, de abordare a limbii.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Morfologia Limbii Romane.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
132 pagini
Imagini extrase:
136 imagini
Nr cuvinte:
42 881 cuvinte
Nr caractere:
232 845 caractere
Marime:
203.17KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Filologie
Predat:
la facultate
Materie:
Filologie
Profesorului:
Domnita Tomescu
Sus!