Metoda studierii literaturii

- alegerea subiectului sau a problematicii;

- alcătuirea unui plan iniţial al lucrării;

- stabilirea listei bibliografice;

- cercetare propriu-zisă (în bibliotecă, în laborator, pe teren);

- prima redactare;

- corectarea;

- redactarea definitivă;

- alcătuirea cuprinsului/tablei de materii;

- redactarea surselor bibliografice;

- alcătuirea anexelor.

METODA STUDIERII LITERATURI DE SPECIALITATE

ETAPE UTILIZĂRII:

I. Căutarea şi selectarea surselor de documentare:

Tipuri de surse:

- scrise, video, audio;

- publicate sau de uz intern;

- oficiale sau particulare;

Acestea trebuie identificate şi obţinut dreptul de acces la ele.

II. Utilizarea surselor de documentare:

Etapele utilizării surselor de documentare:

- lecturare (rapidă, în diagonală, activă, explorativă);

- realizarea fişelor de lectură: în acestea se notează cu precizie şi rigurozitate informaţiile preluate. Textele preluate ca atare din sursele bibliografice, se trec între ghilimele, acestea pot fi de maxim patru rânduri.

Model: „ ” ²³

²³ apud Metodologia cercetării ştiinţifice, Rădulescu Mihaela, Editura DP; Bucureşti, 2006. p.23

Sau „ ” [35]

La bibliografie în dreptul nr. 35 vom găsi sursa citată.

Sau „ ” Atanasiu, 2006, (dacă sunt mai mulţi autori cu acest nume se poate trece şi iniţiala prenumelui; în cazul unei autoare se poate trece prenumele întreg).

III. Tipuri de documente utilizate:

- documente primare: cărţi, reviste periodice, lucrări colective.

Cărţile care tratează de obicei un singur subiect se numesc monografii. O carte este clasificată după mai multe sisteme:

ISBN = număr standard internaţional al cărţii (International Standard Book Number)

ISSN = număr internaţional pentru publicaţii în serie (Internaţional Standard Serial Number)

CZU = Clasificarea zecimală universală (specifică tezelor de doctorat):

- documente secundare: cataloagele cu surse bibliografice ; reviste de rezumate, Internet.

IV. Stocarea datelor extrase – arhivare prin elaborarea fişelor de lectură (pe hârtie sau în format electronic). Pe fişe se va nota sursa bibliografică cu stricteţe, ideea desprinsă, adnotări de genul „a se confrunta cu ideea desprinsă din ”, citate, pagina, reflecţii personale.

NORME PRIVIND REDACTAREA BIBLIOGRAFIEI

Exceptând lucrările de popularizare, bibliografia este o parte componentă a lucrărilor cu caracter ştiinţific. Bibliografia trebuie să fie ataşată lucrării chiar şi în situaţia că editurile, din lipsă de spaţiu sau alte considerente nu o publică şi fac menţiunea că aceasta este la dispoziţia celor interesaţi în cadrul redacţiei.

Bibliografia are ca scop orientarea cititorului, sprijinirea afirmaţiilor autorului, să scoată în evidenţă rezultatele obţinute de unii cercetători. În alcătuirea bibliografiei trebuie să se respecte o serie de principii deontologice în sensul că trebuie menţionate toate lucrările la care se face referire în text, cele de la care se împrumută ilustraţii (tabele, grafice fotografii etc.), dar în acelaşi timp facem menţiunea că nu poate fi inclusă nici o operă care nu a fost consultată.

Înainte de a prezenta principalele modalităţi de alcătuire a unei bibliografii, considerăm că este util a face cunoscute elementele de bază care o compun.

- Pentru carte: autorul, titlul, subtitlul (dacă este cazul), ediţia, volumul, locul apariţiei, editura, anul publicării.

- Pentru un articol: autorul, titlul articolului, numele periodicului (culegerii), locul apariţiei, anul publicării, volumul, numărul revistei şi data numărului respectiv, paginile între care se găseşte.