Istoria literaturii române - Blaga - paradigme ale poeziei

LUCIAN BLAGA ŞI CONTEMPORANII LUI

Lucian Blaga a debutat cu Poemele luminii şi volumul de aforisme şi reflecţii filosofice Pietre pentru templul meu, în anul 1919. Încă înainte de editare, filologul Sextil Puşcariu, profesor la Universitatea din Cernăuţi (în „Glasul Bucovinei”, nr. 49, 3/ 16 ian. 1919) a scris elogios despre tânărul poet. A urmat articolul de întâmpinare al lui N. Iorga Rânduri pentru un tânăr, în „Neamul românesc” (nr. 88, 30 apr. 1919), imediat după apariţia volumului. N. Iorga vede în tânărul poet un dar providenţial venit din Ardealul de curând alipit la trupul ţării. Textul fixează starea de receptare extrem de favorabilă de care se bucură tânărul debutant în mediile literare româneşti, de care el era însă aproape străin.

În anul următor, cele două volume sunt reeditate la Bucureşti, la Editura „Cartea Românească” şi vor fi distinse cu Premiul „Gh. Adamachi” al Academiei Române.

Debutul lui Lucian Blaga e însoţit de un succes fulminant, de tip "exploziv''', cum a fost definit. Nimeni din cei aproximativ douăzeci de semnatari de cronici şi recenzii nu-l contestă. Printre aceştia: I. Agârbiceanu, N. Davidescu, Ovid Densuşianu, D. Botez, Ion Vinea, iar ceva mai târziu Ion Breazu (1926) şi Octav Şuluţiu (1930).

Urmează însă o domolire a entuziasmului, după apariţia piesei Zamolxe. Mister păgân şi a volumului de poeme Paşii profetului, ambele publicate în anul 1921, care nu se mai bucură de o primire la fel de bună. O explicaţie ar că formula expresionistă modernă adoptată de Blaga vine in conflict cu gustul epocii, tradiţionalist, dominat încă de sămănătorism, mai ales în Ardeal.

A doua carte de poeme are parte şi de câteva reacţii negative, prin N. Iorga (poetul scrie "lucruri fără sens") şi M. Dragomirescu (Blaga poate fi judecat ca "ideolog şi literat, nu ca poet"). La fel se va întâmpla şi cu celelalte volume sau încercări teatrale din perioada 1923 - 1926. Zamolxe, deşi premiată de Universitatea din Cluj, are parte mai mult de recenzii nefavorabile. Tulburarea apelor (1923) se va juca la Craiova, dar va fi contestată de Gh. Bogdan-Duică, unul din detractorii cei mai înverşunaţi ai lui Lucian Blaga. Daria (1925) se va juca la Teatrul Naţional din Cernăuţi. Despre piesă vor scrie Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Ion Breazu, dar şi. neobositul Gh. Bogdan¬ Duică. Despre În marea trecere (1924) se publică numai vreo şase recenzii sau cronici, printre care, totuşi, cele ale lui M. Ralea, în „Viaţa românească” (poezie de "răsunet intelectual al unor influenţe moderne") şi Tudor Vianu, în „Revista română”.

Între timp Blaga suferă şi un eşec profesional, fiind respins la examenul de docenţă, la Universitatea din Cluj, poate nu fără legătură cu modul în care îi sunt receptate ultimele scrieri. Mai receptivi la creaţia lui Blaga se vor dovedi în mod constant, de aci înainte, unii scriitori, precum Ion Barbu, O. W. Cisek, Emanoil Bucuţa sau Nichifor Crainic, dar şi criticii profesionişti, de la E. Lovinescu la Pompi1iu Constantinescu, G. Călinescu, VI. Streinu.

Schimbarea atitudinii se produce după 1926, datorită criticilor importanţi ai vremii. Începând cu articolele lui Ion Breazu (Opera poetică a lui Lucian Blaga, în „Cosânzeana”, nr. 2 şi 3, ian. 1926), scrierile lui Blaga se vor afla mereu în atenţia criticii de aci încolo, până în 1944, chiar dacă autorul va trăi o perioadă departe de ţară. În tot acest interval, constată Ion Bălu, "bibliografia lui Lucian Blaga a inregistrat, anual, între o sută douăzeci şi o sută cincizeci de note, cronici, studii şi articole, ceea ce înseamnă că la fiecare două-trei zile era publicat un articol despre scriitor".

Nu e lipsit de semnificaţie că, la 29 februarie 1929, ziarul „Ultima oră” i-a dedicat

integral pagina a II-a, la iniţiativa lui Petru Comarnescu, iar la 15 februarie 1930, Octav Şuluţiu îi dedică în întregime exemplarul unic al revistei „Herald”, singura publicaţie românească de avangardă din Transilvania.

Un moment important este numărul special al revistei „Gândirea” (decembrie 1934), cu puţin timp înainte ca Lucian Blaga să împlinească vârsta de patruzeci de ani. Era de-acum un autor consacrat. Mai publicase Laudă somnului (1929) şi La cumpăna apelor (1933), dar şi Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930) şi Avram Iancu (1934), Daimonion (1930) şi eseurile care vor alcătui Trilogia cunoaşterii. Numărul „Gândirii” e unul de referinţă, destul de consistent, cu contribuţii critice de valoare, utile şi astăzi pentru exegetul operei lui Blaga. Scriu: Tudor Vianu (despre poezie), I. Brucăr (despre filosofie), Vasile Băncilă (eseistică), Emil Cioran, Dragoş Protopopescu (teatru), Nichifor Crainic. Aceste comentarii se adaugă altora, cum ar fi cele ale lui Pompiliu Constantinescu (despre Meşterul Manole), Vladimir Streinu (despre Laudă somnului) şi Şerban Cioculescu (despre La cumpăna apelor). Se contureazăastfel, imaginea unei personalităţi de primă mărime din literatura perioadei interbelice.

Primirea la Academie, în anul 1936, şi la Universitate, în 1938, urmând să îşi ia catedra în primire în 1939, confirmă receptarea în pozitivă a creaţiei poetice, filosofice şi dramatice a lui Blaga în acei ani. Poetul se afla încă departe de ţară, ca diplomat.

În anul 1938 apare prima lucrare critică de proporţii: Lucian Blaga. energie românească de Vasile Băncilă, iniţial un serial de articole, în revista „Gând românesc” de la Cluj. sale. La puţin timp, în anul 1940, apare o altă lucrare critică de anvergură, Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mitică de Constantin Fântâneru.