Curs - Lucian Blaga

I. Autorul şi opera sa (1895 - 1961)

S-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm, lângă Sebeş - Alba. Era al nouălea copil, ultimul, al preotului ortodox Isidor Blaga şi al Anei (n. Moga) de origine aromână. Bunicul dinspre tată, Simion Blaga, a fost, de asemenea, preot, iar familia mamei a dat şi ea, de-a lungul vremurilor, câţiva preoţi şi un episcop al Sibiului. Deşi preot, tatăl lui Blaga avea lecturi filosofice germane, în special Kant, şi, spirit întreprinzător, era preocupat de noutăţile tehnice şi de exploataţia modernă a pământului în agricultură. Unchiul poetului, Iosif Blaga, a fost profesor de liceu (preda disciplinele filosofice), fiind cunoscut ca autor al unei apreciate lucrări de estetică a teatrului, Teoria dramei, de curând reeditată.

Studiile primare (1902 - 1906) le-a făcut în Lancrăm şi la şcoala germană din Sebeş, urmate de Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov (1906 - 1914), unde era profesor şi fratele cel mai mare, Liviu, la "Şcoala Reală". Alţi doi fraţi, Liciniu şi Longin, erau, de asemenea, elevi în Braşov, în timp ce Lionel studia dreptul la Budapesta (toţi fraţii Blaga au nume "convergente" care încep cu aceeaşi literă "L"). Moartea neaşteptată a tatălui (1908) îl determină să facă în particular anul III, dar, din alte motive, şi ultimele două clase de liceu. Ca şi la şcoala primară, a fost un elev strălucit, clasificat mereu printre primii în clasă. Pasiunea pentru lecturile serioase o datorează descoperirii unui fragment din Faust, într-un număr mai vechi al revistei Convorbiri literare. Tot în această revistă citeşte din textele filosofice ale lui Vasile Conta, care-i trezesc gustul pentru metafizică. O vreme, lecturile literare îi sunt orientate de Aron Cotruş, mai mare cu patru ani, elev la acelaşi liceu. În anul 1910, e cuprins "din nou de un val liric", cum scrie în Hronicul şi cântecul vârstelor. Debutează cu un poem în Tribuna din Arad, urmat de un altul, însă e refuzat politicos de Luceafărul din Sibiu, care-i reproşa preferinţa pentru versul liber. Marcat de acest eşec, lasă de-o parte preocupările literare, şi se îndreaptă/ e atras irezistibil spre filosofie. Rareori mai scrie versuri şi numai ocazional, pe care apoi le dă foc. Îi citeşte, în schimb, cu febrilitate pe Kant, Platon, Spinoza, Schopenhauer, pe naturalistul Haeckel (Enigmele lumii, o carte de popularizare), şi scrie un eseu filosofic despre vis, pornind de la studiul lui Vaschide. Îl descoperă singur pe Bergson (prima dată în timpul excursiei în Italia, în aprilie 1911, apoi la Braşov), a cărui lectură îi produce o adevărată revelaţie. Un văr de-al doilea, Simion Laşiţă, mai în vârstă, petrecuse vreo şapte ani la Jena, frecventând cursuri de filosofie la Universitate, unde îl cunoaşte pe Rudolf Eucken. Cînd revine în Lancrăm, aduce o bogată bibliotecă filosofică, din care se va înfrupta cu asiduitate şi tânărul Blaga. Scrie în Hronic: "M-am aruncat ca un incendiu asupra cărţilor lui Simion. El îşi manifesta cu o mişcătoare amabilitate bucuria că putea să mi le împrumute. În fiecare săptămână mă duceam până la Lancrăm să-mi aduc altele şi altele. Metafizica devenea tot mai mult viciul meu fără leac, demonică patimă. Dincolo de orice rezerve kantiene, începeam să-mi alcătuiesc noi criterii de apreciere a creaţiilor metafizice în calitatea lor de creaţii ca atare şi intram în robia lor cu un sentiment de sacră beţie." (p. 96) Debutul filosofic va fi un eseu despre intuiţia bergsoniană, în Românul din Arad (1914), semnând, din prudenţă, cu psudonimul Ion Albu. Era elev la liceu şi încă nu uitase ce păţise cu Luceafărul. În acelaşi an îşi trece bacalaureatul, remarcându-se îndeosebi cu răspunsurile date la proba de fizică şi matematică. Tînărul absolvent era la curent cu ultimele noutăţi ştiinţifice în teoria relativităţii a lui Einstein şi matematicile moderne noneuclidiene. Cu numai câteva luni înainte elaborase un studiu original despre "număr" şi "judecăţile matematice", încercând să dea o nouă soluţie teoriei kantiene, alta decât acelea oferite de Stuart Mill şi Henri Poincaré. Din păcate, articolul, trimis unei redacţii, s-a pierdut. Poate că unele idei şi sugestii de aici le va fi dezvoltat mai târziu în Experimentul şi spiritul matematic, lucrare scrisă în anii '50, publicată postum.

Proaspăt bacalaureat, intenţiona să studieze filosofia în Germania, la Jena. Începe însă războiul şi, după ce optase în ultima clipă pentru Viena, renunţă, pe moment, la filosofie. Se înscrie la Seminarul teologic din Sibiu, mai mult pentru a scăpa de front, dar şi din cauza sănătăţii şubrede. Familia voia să-l protejeze. Doi fraţi mai mari, Lionel şi Longin, sunt înrolaţi imediat. Liciniu se afla la Constanţa, apoi la Bucureşti, unde-şi face studiile de farmacist şi se înrolează în armata română. Liviu se îmbolnăvise grav puţin mai înainte şi va muri peste doi ani. În afara cursurilor de teologie, pe care le frecventează intermitent, în această perioadă (1914 - 1917), scrie şi publică aforisme, reflecţii şi eseuri filosofice în Românul, Convorbiri literare, Pagini literare. Descoperă scrierile lui Nietzsche, îndeosebi Also sprach Zarathustra, a cărui lectură va lăsa urme adânci în opera sa. În timpul unei călătorii prelungite la Viena descoperă mişcarea expresionistă, îndeosebi din manifestele artiştilor plastici. Îl citeşte pe Rilke. Întâlnirea cu Cornelia Brediceanu, viitoarea soţie, îl readuce la poezie, odată cu îndemnul la lectura simboliştilor francezi, ca şi necunoscuţi lui Blaga până în acel moment. Din iubirea şi corespondenţa celor doi se vor naşte Poemele luminii.