Tehnică Farmaceutică

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Tehnica farmaceutică este ştiinţa care studiază noţiunile teoretice şi practice necesare realizării medicamentelor atât în farmacii cât şi în industria de medicamente.

Clasificarea tehnicii farmaceutice:

1. Tehnica farmaceutică industrială.

2. Tehnica preparatelor în farmacie.

Tehnica farmaceutică se ocupă cu transformarea substanţelor medicamentoase într-un produs cu o formă adecvată locului şi modului de administrare la bolnavi. Adultul standard (cel din prospecte) se consideră de 70 kilograme corp.

Medicamentele pot fi de următoarele tipuri:

1. Medicament alopat – medicina alopată.

2. Medicament homeopat – medicina homeopată.

1. Medicamentele alopate

În această categorie intră marea majoritate a produselor farmaceutice. Legea care guvernează alopatia este Contraria contrariis curantum (ceea ce este contrar) simptomelor vindecă.

2. Medicamentele homeopate

Cea de-a 2 parte se numeşte medicina homeopată. Legea care guvernează este Similia similibus curantum (ceea ce este asemănător) simptomelor vindecă. Preparatele homeopate folosesc doze infinit de mici.

Exemplu: Oscilococcinum – vaccin antigripal de tip oral.

În afară de aceste medicamente mai sunt produse cosmetice şi produse dietetice.

Formularea medicamentelor:

Formularea medicamentelor parcurge o serie de etape absolut obligatorii:

1. Verificarea dozelor (conform tabelelor).

2. Alegerea excipienţilor.

3. Elaborarea tehnicii de elaborare.

4. Optimizarea formulării şi a tehnicii de preparare.

5. Studiul aparaturii şi a ustensilelor folosite în procesul de fabricaţie.

6. Studiul stabilităţii fizico – chimice şi asigurarea conservării.

Un medicament este considerat stabil în condiţii determinate de compoziţia şi modul de preparare până când nu prezintă semne organoleptice de alterare (culoare, miros, aspect).

Preparatul este considerat activ când cantitatea principiului activ nemodificat nu coboară sub 90% din valoarea declarată şi până când în această limită de scădere a conţinutului de substanţă activă produsă de degradare nu este toxică (în prospectul medicamentului).

Conform Farmacopeei Române X termenul de valabilitate pentru produsele industriale s-a stabilit la 5 ani.

Conform Farmacopeei Române IX (anterioară) termenul de valabilitate pentru produsele industriale s-a stabilit la 3 ani.

Pentru preparatele care se execută în farmacie pentru care formula se prescrie în cantităţi mici sau se prepară la cerere, stabilitatea preparatului este redusă în timp 7 – 10 zile.

Conservarea:

Se referă la limitarea poluării microbiologice prin adaos de conservanţi potriviţi (aspirină, acid citric, vitamina C, benzoat de sodiu).

Condiţionarea medicamentelor:

Condiţionarea medicamentelor se împarte în:

- condiţionare primară;

- condiţionare secundară.

Condiţionarea secundară se realizează numai în industrie.

După Farmacopeea Română X condiţionarea se face în locuri ferite de lumină – flacoane de culoare brună, flacon opac sau flacon alb pe care se lipesc indigo, staniol, hârtie de culoare neagră. După Farmacopeea Română X flacoanele trebuie să fie bine închise şi păstrate la loc uscat (260 C, umiditate 60% relativă).

Medicamentul (O. M. S. = Organizaţia Mondială a Sănătăţii)

Medicamentul este o substanţă sau o asociere de substanţe care modifică un proces fiziologic sau patologic în beneficiul celui care îl foloseşte.

La noi în ţară medicamentul este definit ca orice substanţă sau amestec de substanţe sau produse de origine vegetală sau animală utilizate în vederea modificării sau studierii unui sistem fiziologic sau a unei stări patologice cu scopul vindecării sau diagnosticării precum şi prevenirii unor suferinţe.

Formele farmaceutice:

Formele farmaceutice sunt formele sub care substanţele active şi excipienţii sunt prelucrate pentru administrarea adecvată pe o anumită cale într-un anumit mod (comprimate; capsule; parenterale – injectabile, perfuzabile; unguente; supozitoare; drajeuri; suspensii pediatrice; ovule; pilule; aerosoli; colire).

Substanţa activă este responsabilă de efectul terapeutic.

Excipienţii sunt substanţe ajutătoare la prepararea produselor farmaceutice.

Clasificarea medicamentelor:

1. Medicamente industriale – tipizate sau specialităţi farmaceutice.

2. Medicamente oficinale – sunt cele care au monografie în Farmacopeea Română X, formulare şi definiţie bine definită şi se prepară după reguli stricte.

Exemple: Soluţia de rivanol, tinctura de iod.

3. Medicamente magistrale – se execută în farmacii, la cerere, pe baza unei reţete care este individuală.

Compoziţie:

1. Medicamente simple – alcătuite dintr-o singură substanţă activă.

2. Medicamente compuse – alcătuite din mai multe substanţe active.

Exemplu: Fervex.

Toxicitate:

1. Medicamente obişnuite = ANODINE – pot fi consumate până la câteva grame fără a produce perturbări în organism.

2. Medicamente active = EROICE – nu produc modificări fiziologice, consumate de ordinul centigramelor.

Exemple: Rivanol, Anestezină, Rezorcin.

3. Medicamente foarte puternic active = TOXICE – consumate în cantitate foarte mică produce moartea.

Medicamentele foarte puternic active se păstrează la SEPARANDA – este un loc special amenajat la farmacie sau la depozit cu etichetă şi cheie.

Medicamentele toxice se păstrează la VENENA – se ţin în dulap cu uşi duble şi cheiţă care se găseşte la farmacist.

Etichetarea substanţelor anodine se face cu cerneală neagră pe etichete albe. Pentru substanţele eroice etichetarea se face cu cerneală roşie pe etichetă albă. Pentru substanţele toxice se face cu alb pe etichetă neagră, borcanul trebuie să aibă desenul cap de mort şi atenţionarea ATENŢIE OTRAVĂ!.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Tehnica Farmaceutica
    • CURS 1.doc
    • CURS 2.doc
    • CURS 3.doc
    • CURS 4.doc
    • CURS 5.doc
    • CURS 6.doc
    • CURS 7.doc
    • CURS 8.doc
    • CURS 9.doc
    • CURSUL 10.doc
    • CURSUL 11.doc
    • CURSUL 12.doc
    • CURSUL 13.doc
    • CURSUL 14.doc
    • CURSUL 15.doc
    • CURSUL 16.doc
    • CURSUL 17.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
17 fisiere
Pagini (total):
60 pagini
Imagini extrase:
60 imagini
Nr cuvinte:
18 058 cuvinte
Nr caractere:
101 510 caractere
Marime:
170.88KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Farmacie
Predat:
la facultate
Materie:
Farmacie
Profesorului:
Carp Iulia
Sus!