Operații Farmaceutice Generale

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Curs nr. 3

CAPITOLUL II

OPERAŢII FARMACEUTICE GENERALE

2.1. CÂNTĂRIREA

Este operaţia prin care se determină masa substanţei sau produsului cântărit. În realizarea acestui scop se utilizează balanţa şi greutăţi corespunzătoare. În ţara noastră unitatea de măsură pentru masă este gramul cu multiplii şi submultiplii săi.

2.1.1. Tipuri de balanţe utilizate în unităţile farmaceutice

A. Cumpăna de mână – pe acest tip de balanţă se cântăresc în general cantităţi mici de substanţă în funcţie de sarcina maximă admisă (0,1-100 g).

Cumpăna este compusă dintr-o pârghie suspendată într-o furcă metalică care se termină cu un inel. La extremităţile celor două braţe ale pârghiei sunt atârnate cu ajutorul a trei şnururi câte un platan.

Pe braţul stâng al pârghiei este o scală gradată prevăzută cu un cursor. Pe platanul stâng se pun greutăţile iar pe platanul drept se cântăresc substanţele pe tecturi de hârtie. În timpul cântăririi cumpăna se ţine în mâna stângă cu inelul în degetul arătător iar cu dreapta se manevrează cursorul, respectiv se face cântărirea substanţelor. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2.1.:

Figura 2.1. Cumpăna de mână

B. Balanţa de receptură – se utilizează pentru cântăriri între 10-1.000 g. Balanţa de receptură are două braţe egale de care sunt suspendate două talere. În repaus balanţa se blochează cu ajutorul unui dispozitiv, sau se aşează pe unul din talere o greutate astfel încât balanţa să fie protejată de mişcările bruşte ale aerului sau manevrări necorespunzătoare.

Punctul de echilibru este indicat de un ac fixat la mijlocul pârghiei şi care se mişcă în faţa unui cadran gradat. În acelaşi mod ca şi la cumpăna de mână greutăţile se aşează pe talerul stâng iar substanţele medicamentose, sau alte materiale de cântărit se aşează pe talerul drept. Pe talere nu se pun greutăţi şi nici materiale de cântărit decât atunci când balanţa este în poziţia închis, pentru a evita dereglările balanţei. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2.2.:

Figura 2.2. Balanţa de receptură

C. Balanţa semiautomată de tip Sibiu

Această balanţă poate cântări maximum 1 kg şi minimum 10 g, având o sensibilitate de ±1g. Acest tip de balanţă are un singur taler. Indicarea masei diferitelor materiale sau substanţe cântărite are loc pe o scală gradată de la 1 – 100 g. Pentru cântăriri peste 100g adăugarea de greutăţi a câte 100 g se realizează prin rotirea unui dispozitiv sub formă de steluţă. Acest tip de balanţă este prezentat în figura 2.3.:

Figura. 2.3. Balanţa semiautomată de tip Sibiu

D. Balanţa de precizie cu taler superior „Qwalabor”

Această balanţă poate cântări între 1g şi 1.000g cu o precizie de ±0,05g. Cântărirea se efectuează cu compensaţie de tară. În acest scop recipientul se aşează pe taler iar prin rotirea elementului de deservire (aflat în partea stângă jos sau dreapta jos) se reglează punctul 0 după care materialul supus cântăririi se introduce în recipientul tarat. Cu ajutorul elementelor de deservire de la partea superioară se stabileşte masa materialului supus cântăririi a cărui valoare se citeşte pe un geam în partea frontală a balanţei.

Observații:

curs 3-10, distilarea,filtrarea,etc.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Operatii Farmaceutice Generale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
48 pagini
Imagini extrase:
48 imagini
Nr cuvinte:
15 935 cuvinte
Nr caractere:
84 088 caractere
Marime:
1.91MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Farmacie
Predat:
la facultate
Materie:
Farmacie
Profesorului:
Apostol Victoria
Sus!