Interleukina-2 Recombinată

Generalităţi

În ultimii ani, marile firme chimico-farmaceutice (Hoffman La Roche, Du Pont, SmithKline Beecham), precum şi cele specializate în utilizarea ingineriei genetice (Genentech, Biogene, Cetus) sunt foarte preocupate pentru a lansa pe piaţă interleukinele recombinate. Interesul pentru aceste substanţe este motivat de multiplele aplicaţii terapeutice care se profilează, dintre care cea mai spectaculoasă pare a fi în tratamentul cancerului şi în disfuncţiile sistemului imunitar. Deşi până în momentul de faţă eficacitatea terapeutică a interleukinelor în cancer nu a fost convingător demonstrată, rolul lor de imunomodulatori este bine fundamentat.

Prima aplicaţie încurajatoare la om, publicată de Rosenberg, descrie rezultatele obţinute pe 25 de pacienţi prezentând metastaze multiple. Astfel se estimează că după anul 2000 "piaţa" interleukinelor va rivaliza cu cea a antibioticelor.

2. Citokinele şi sistemul complex de comunicaţii intercelulare

Organismul uman este un întreg armonios alcătuit din diferite sisteme funcţionale care se influenţează şi se controlează reciproc printr-un sistem de comunicaţii intercelulare extrem de complex în vederea menţinerii în limite normale a tuturor funcţiilor lor.

Din ce în ce mai multe cercetări experimentale dovedesc că cele trei sisteme: sistemul nervos (SN), sistemul endocrin (SE) şi sistemul imunitar (SI) se găsesc într-o permanentă "informare reciprocă" prin intermediul unor neuropeptide cu rol reglator. Această triadă de sisteme foloseşte o serie de molecule de semnalizare prin intermediul cărora se realizează nu numai comunicaţiile între diferite celule aparţinând unui sistem funcţional, deci comunicaţii "intrasistem", dar şi între diferite sisteme, deci comunicaţii "intersisteme". Toţi factorii patogeni care acţionează asupra organismului viu vor acţiona în acelaşi timp şi asupra căilor sale de comunicaţii sau asupra semnalelor care circulă prin aceste căi.

Termenul de "citokine" regrupează o serie de mediatori, glicoproteine solubile care sunt implicate în efectuarea comunicării între celulele din diferite sisteme funcţionale ale organismului viu, în principal între celulele sistemului imunitar, celulele hematologice, neurologice şi endocrine. Acest grup complex de citokine cuprinde o gamă largă de glicoproteine: interleukinele (IL), interferonii (IFN), factori hematopoietici de creştere (de tipul SCF – factori de stimulare a coloniilor), factori de necroză tumorală (TNF – tumor necrosis factors), chemokine, factori antiinflamatori celulari, etc.

Citokinele pot fi clasificate şi ţinând cont de sursele celulare. Astfel limfokinele sunt produse de limfocitele T şi B, monokinele sunt citokine secretate de celule monocite.

Termenul de interleukină derivă de la faptul că aceste citokine sunt responsabile de comunicarea dintre limfocite, celule ale sistemului imunitar, iar termenul de interferoni provine de la capacitatea acestor citokine de a interfera cu infecţia virală a unei celule.

Numărul citokinelor cunoscute este foarte mare: peste 50 de specii moleculare şi numărul lor creşte în continuare. Astfel se cunosc peste 20 de tipuri de interferoni, 18 interleukine, 15 chemokine şi numeroşi factori de creştere celulară.

Prin descoperirea ulterioară a numeroase citokine, s-a dovedit că celulele sistemului imunitar, dar şi alte celule reprezintă "nodurile" unei reţele extrem de complexe de interacţiuni mediate de numeroşi factori solubili, îndeosebi de citokine.

3. Interleukinele – efectorii conexiunilor neuro-imuno-endocrine

Sistemul imun nu acţionează autonom în cadrul organismului uman. Activitatea limfocitelor, răspunsul imun în general, este controlat de o mulţime de hormoni, îndeosebi de cei hipofizari ca: hormonul de creştere (GH), hormonul tireotrop (TSH), hormonul melanocitstimulator (MSH), hormonul adrenocorticotrop (ACTH) precum şi de hormoni hipotalamici ca: ocitocina, arginin-vasopresina, endorfine, encefaline, somatostatină.

La rândul lor, limfocitele stimulate sintetizează nu numai interleukine ci şi cantităţi de hormoni propriu-zişi. Astfel au fost evidenţiaţi în limfocite: ACTH, GH, TSH, prolactină, gonadotropină corionică, β-endorfină.

Pe de altă parte toate ţesuturile, inclusiv cel limfoid sunt străbătute de fibre nervoase, iar celulele limfoide sunt capabile să recepţioneze şi să răspundă în modul lor specific la prezenţa mediatorilor sistemului nervos.

Interleukinele sunt glicoproteine sau proteine solubile produse de către diferite celule imune având rol de hormoni ai sistemului imun, cu funcţii multiple. Astfel ele iniţiază, întreţin, amplifică sau blochează activarea, creşterea, multiplicarea şi funcţiile celulelor imune. Deci interleukinele sunt adevăraţi imunomodulatori. Interleukinele au capacitatea de a întreţine un adevărat "dialog" între celulele cu rol imunitar.

Ele sunt produse de limfocitele T şi B, de macrofage, de celule endoteliale şi de multe alte tipuri de celule. De asemenea multe celule ale organismului pot deveni ţinta acţiunii interleukinelor: keratinocite, celule osoase, fibroblaşti, hepatocite, celule gliale, precursori medulari etc. În această privinţă sistemul imun rivalizează cu sistemul endocrin, interleukinele fiind adevăraţi efectori ai conexiunilor neuro-imune endocrine.