1. RADIOACTIVITATEA FACTOR DE RISC
AL INSTALAŢIILOR NUCLEARE
1.1 NOŢIUNI GENERALE ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ
Pe durata funcţionării defectuoase/accidentale a unei instalaţii nucleare implicând
împrăştieri radioactive, posibilele victimele pot fi iradiate (de către radiaţia emisă de
substanţele radioactive) sau contaminate – intern sau extern – prin absorbţia aerului
incărcat cu praf sau particule radioactive, a gazelor radioactive sau prin ingestia unor
alimente sau lichide contaminate. Ca urmare, se impune clarificarea câtorva noţiuni,
respectiv de “iradiere”, de “contaminare” dar şi a “radioactivităţii”.
Procesul de “iradiere” are loc atunci când materia recepţionează radiaţiii
(ionizante) generate de o sursă exterioară de radiaţii (sursă radioactivă), radiaţiii care
vor ceda materiei receptoare propria lor energie. Mai trebuie precizat faptul că,
materia receptoare (iradiată) nu devine la rândul ei radioactivă, după cum un obiect
iluminat un devine sursă de lumină.
Procesul de “contaminare” are loc atunci când particolele radioactive pătrund
într-un organism viu, sau se depun pe o suprafaţă materială. Dacă, de exemplu,
animale producătoare de lapte sau de carne mănâncă o iarbă pe care s-a depus iod
radioactiv, ele se vor contamina (intern) iar laptele şi carnea lor vor fi, de asemenea,
contaminate. În acest caz este vorba de două procese diferite de contaminare:
a. “Contaminarea externă”(este cazul ierbiii – pe care s-au depus particulele
radioactive – mâncată de vacă/oaie), atunci când particulele radioactive sunt
prezente pe suprafaţă;
b. “Contaminarea internă” (cazul animalului producător de lapte sau sacrificat
pentru carne), atunci când particolele radioactive intră în organism prin inhalare,
ingestie sau printr-o rană deschisă.
Trebuie menţionat faptul ca, dintre cele două tipuri de contaminări,
contaminarea internă este cu mult mai periculoasă deoarece este foarte difícil
de eliminat şi, în plus afectează organismul respectiv.
c. “Radioactivitatea” se poate defini ca fiind capacitatea substanţelor de a
emite – în urma unor reacţii de dezintegrare (provocate sau naturale) –
radiaţii alfa, beta sau gama (particule/cuante) purtătoare de energie.
Radioactivitatea este un fenomen natural caracterizat prin faptul că reacţiile de
dezintegrare sunt reacţii de emisie a energiei sub forma celor trei particule
menţionate mai sus, fiecare având însă energii diferite, ceea ce le conferă puteri
diferite de penetrare:
9
Capitolul 1 Petre Ştefănescu
Radioactivitatea factor de risc al instalaţiilor nucleare Reglementări şi legislaţie nucleară
- Radiaţiile alfa, respectiv nucleele de heliu, au cea mai mică energie şi pot fi
oprite de o simplă foaie de hârtie;
- Radiaţiile beta sunt electroni cu energii înalte şi pot fi oprite ceva mai greu (de
exemplu de o folie obişnuită de aluminiu);
- Radiaţiile gama sunt raze X (dar cu lungimea de undă redusă) sau unde
electromagnetice din domeniul luminii având energii înalte ceea ce le face mai
penetrante. Ca urmare, ele pot fi oprite de o folie de plumb, de de un strat mai
gros de apă, de pamânt sau beton (grosimea acestora fiind funcţie de natura
materialului !).
Dintre numeroasele aspecte care caracterizează procesul de radioactivitate, din
punctul de vedere care ne interesează, trebuie subliniate următoarele:
Energia iniţială a radiaţiilor emise descreşte, în funcţie de mediul de
propagare şi de distanţa parcursă, până când particula/cuanta este receptată
de o altă substanţă, căreia îi va transfera energia rămasă.
În cazul receptării acestor particule/cuante de către organismele vii, inclusiv
cel uman, are loc declanşarea unor efecte nocive datorită dezechilibrului
energetic produs prin acest surplus de energie.
Din punct de vedere medical, aceste particule purtătoare de energie sunt
împărţite în trei categorii:
1. Radiaţiile alfa/nuclee de heliu;
2. Radiaţiile beta/electroni;
3. Radiaţiile gama/fotoni (inclusiv razele X, care sunt radiaţii gama cu energie
foarte mică).
De-a lungul deceniilor de cercetare a radioactivităţii s-au adoptat, odată cu
aprofundarea cunoştinţelor, mai multe unităţi de măsură:
1 Curie (Ci) = 3,7´1010 dezintegrări/sec (iniţială, prea mare)
1 becquerel (Bq) = 1 dezintegrare/sec (nouă, mai practică)
- cu corespondenţa:
1 Curie (Ci) = 3,7´1010 becquerel (Bq)
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.