Electrotehnică

Previzualizare curs:

Extras din curs:

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Importanţa studierii câmpului electromagnetic

Evoluţia societăţii moderne nu poate fi concepută fără utilizarea pe scară largă a energiei electromagnetice în toate ramurile economiei, în sectorul social, cultural şi în cel casnic.

Dealtfel, producţia şi consumul specific, raportat pe cap de locuitor, de energie electrică reprezintă un indice de evaluare a nivelului de civilizaţie ( tehnic şi social) atins.

În perioada actuală, datorită rezervelor naturale limitate, accentual cad pe dezvoltarea durabilă a societăţii; în acest sens, utilizarea eficientă a energiilor ( inclusiv electromagnetică) şi asigurarea calităţii mediului joacă un rol esenţial.

Fig. 1. Spectrul frecvenţelor şi a lungimilor de undă ale undelor electromagnetice

Figura 1 ilustrează spectrul de frecvenţe utilizat pe scară largă de instalaţiile electrice şi electronice din epoca modernă. Domeniul frecvenţelor aplicaţiilor tehnice s-a extins continuu, de la frecvenţe de ordinul Hz până la ordinul GHz, corespunzând la lungimi de undă de la 106m la 10-1 m.

Atât mediul socio-profesional cât şi cel casnic, este invadat de instalaţii electrotehnice şi electronice de mică şi medie putere, mai ales la categoriile de populaţie cu ocupaţii şi preocupări în sau conexe informaticii, telefoniei, instalaţiilor/sistemelor electrice din industrie şi economie.

Civilizaţia modernă este caracterizată de o creştere explozivă a utilizatorilor de energie electrică precum şi de o puternică dezvoltare a aplicaţiilor în domeniul transmiterii informaţiei pe suport electromagnetic. Aceasta a condus gradat la apariţia a numeroase probleme legate de expunerea mediului biologic la influenţa câmpului electromagnetic.

După cum bine se ştie, creşterea eficientei energetice are o contribuţie majora la realizarea siguranţei alimentarii, dezvoltării durabile si competitivităţii, la economisirea surselor energetice primare si la reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera. In acest sens, Comisia Europeana a propus un set complet de masuri in vederea instituirii unei noi politici energetice europene menite sa combată schimbările climatice si sa stimuleze securitatea si competitivitatea sectorului energetic al UE. Una din aceste masuri vizează îmbunătăţirea eficientei energetice pana la 20% in perioada 2008-2020.

Strategiile şi măsurile de politică energetică adoptate în UE pleacă de la ideea că piaţa oferă o gamă largă de produse, care realizează acelaşi serviciu, cu consumuri de energie mult diferite între ele. Dorind să cumpere un anumit produs, cumpărătorul primeşte de la prima privire informaţia privind preţul. Pentru a putea lua o decizie finală corectă, el trebuie însă informat şi asupra consumului de energie şi educat pentru a prelucra şi interpreta această informaţie. Piaţa nutrebuie astfel doar studiată ci şi formată, educată pentru a stimula realizarea obiectivelor strategice pe termen lung (în particular realizarea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă).

Revoluţia industrială din secolul al XIX-lea şi dezvoltarea explozivă a industriilor mari consumatoare de resurse din secolul următor s-au făcut cu costuri şi consecinţe neprevăzute într-o primă fază, desconsiderate în urmatoarea etapă şi pentru care “preţul” trebuie plătit acum şi în viitor.

În 1994 G. H. Bruntland afirma că « este pur şi simplu imposibil ca lumea, ca un întreg, să poată susţine nivelul vest-european de consum pentru toţi». La acel moment se recunoştea că “ satisfacerea nevoilor a 7 miliarde de oameni, la nivelul consumului de energie şi resurse al UE, va conduce la nevoia a mai mult decât rezervele unei planete», insistând pentru promovarea conceptului «Dezvoltării Durabile (DD)», concept pe care îl definise în 1987: «activităţile prin care societatea prezentă îşi satisface propriile necesităţi fără a compromite sau pune în pericol posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi».

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • C1.doc
  • C2.doc
  • C3.doc
  • C4.doc
  • C5.doc
  • C6.doc
  • C7.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
7 fisiere
Pagini (total):
52 pagini
Imagini extrase:
52 imagini
Nr cuvinte:
14 563 cuvinte
Nr caractere:
80 632 caractere
Marime:
849.59KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Electrotehnică
Predat:
la facultate
Materie:
Electrotehnică
Sus!