Amplificatoare

2. CIRCUITE ELECTRONICE FUNDAMENTALE

2.1 Amplificatoare

2.1.1 Introducere. Generalitati

Prin amplificare întelegem procesul de marire a valorilor instantanee ale unei puteri

sau ale altei marimi, fara a modifica modul de variatie a marimii în timp si folosind energia

unor surse de alimentare.

Amplificarea electronica se obtine pe baza modificarii intensitatii unui curent de

electroni în vid sau în structura semiconductoare prin variatia unor tensiuni la electrozii de

comanda. În circuitele de amplificare se realizeaza procesul de amplificare, adica se reproduce

la iesire sub forma amplificata puterea sau o marime ce intra ca factor în expresia puterii

instantanee, folosind energia surselor de alimentare.

În acest capitol se vor studia amplificatoarele realizate cu tranzistoare unipolare (TEC

sau FET) si bipolare. Tranzistoarele sunt considerate în circuite electronice ca dispozitive

active, în sensul ca pot comanda puterea absorbita de la sursele de alimentare ca raspuns la

actiunea semnalului de intrare, asigurând sarcinii utile o putere mai mare ca aceea debitata de

sursa de semnal de la intrare.

Un amplificator poate fi considerat ca în schema bloc din figura de mai jos în

domeniul timp sau în domeniul frecventa, unde x(t) este marimea semnalului de intrare iar y(t)

este semnalul de iesire:

Factorul de amplificare (amplificarea) se introduce cu expresiile:

( ) ( ) Ä  Å = t x A t y

unde A este amplificarea si Ä este timpul de întârziere (de trecere) ale semnalului în

amplificator.

Y A X = Å

unde A este functia de transfer (factor de amplificare în complex) cu modulul si faza, de

obicei dependente de frecventa:

În legatura cu figura a treia unde se foloseste reprezenterea de cuadripol pentru amplificator,

se introduc amplificarile de tensiune, de curent si de putere:

unde U U I I 2 1 2 1 , , , sunt valorile efective ale marimilor de la iesire si intrare si ¸ ¸ 1 2 , sunt

unghiurile de faza între curenti si tensiuni.

Un amplificator cu mai multe etaje se poate considera ca fiind legarea în cascada a mai

multor amplificatoare simple, amplificarea globala fiind egala cu produsul amplificarilor.

Caracteristica de frecventa a amplificatorului reprezinta dependenta între modulul

factorului de amplificare, de obicei în tensiune, si frecventa semnalului de intrare si se obtine

experimental atacând la intrare amplificatorul cu un semnal sinusoidal de amplitudine

constanta si frecventa variabila si masurându-se tensiunea de la iesire. Modulul factorului de

amplificare rezulta din raportul valorilor efective ale celor doua tensiuni.