Stiinta este cel mai impresionant rezultat al rationalizarii umane. Ea nu se rezuma la generalizari si explorari inductive, ci merge mai departe dând explicatii , elaborând modele si teorii predictive ce pot fi supuse unei riguroase testari obiective. Vom recurge la sursele clasice din literatura de specialitate pentru a defini stiinta si pentru ai prezenta caracteristicile.
Orice stiinta studiaza fenomenele naturii, societatii si gândirii, descopera legi si legitati noi care stau la baza schimbarii si dezvoltarii fenomenelor în scopul de a le stapâni si a le folosi în interesul progresului uman.
Dictionarul de filozofie consemneaza urmatoarea definitie a stiintei, ea fiind : ” un ansamblu veridic de cunostinte despre natura, societate si gândire.”
Cunostintele referitoare la un domeniu al realitatii se încheaga într-o stiinta, numai atunci când sunt reunite într-o teorie pe baza unor legi si principii.
Stiinta reprezinta totalitatea disciplinelor stiintifice.
Domeniul practicarii exercitiilor fizice a existat din totdeauna. Modul de practicare a fost diferit, el evoluând de la un aspect pur empiric (când se practicau acte motrice necesare existentei umane) pâna la aspectul actual de practicare, pe baze stiintifice.
Definirea domeniului de practicare a exercitiilor fizice a ridicat numeroase semne de întrebare. Astfel în anii ’60 s-a conturat si s-a constituit stiinta educatiei fizice si sportului incluzând cele doua tipuri de activitati motrice.
În ultimii ani au aparut tot mi multe denumiri ale stiintei care studiaza motricitatea umana, iar termenul de stiinta a educatiei fizice si sportului a început sa fie din ce în ce mai putin utilizat. Astfel M. Epuran a utilizat termenul de ”stiinta activitatilor corporale”, ea studiind omul în miscare si reuneste tot sistemul de cunostinte medicale, fiziologice, sociologice, psihologice, biomecanice, ergonomice care stau la baza formarii general-stiintifice a oricarui specialist.
În Franta, Parlebas vorbeste despre “stiinta activitatii motorii” iar în Canada, Landry foloseste termenii de ”stiinta activitatii fizice”. La ora actuala acestor termeni se mai adauga termenul “sport” si astfel avem “ stiinta activitatilor fizice si sportive”, denumire tot mai des utilizata în Franta si chiar în Europa. În Germania se utilizeaza denumirea de “stiinta sportului” iar în Belgia, Olanda, Cehia se foloseste tot mai des termenul de ”kinantropologie “.
O stiinta trebuie sa se fundamenteze pe o teorie rationala bazata pe o argumentare logica ,pe sistematizare, pe metode de cercetare si prospectare a domeniului.
Aparitia gândirii teoretice în domeniul practicarii exercitiilor fizice se leaga de necesitatea generalizarii experientei în domeniu, de necesitatea explicarii acestui proces si în acelasi timp de necesitatea prospectarii activitatii de educatie fizica si sport în strânsa corelatie cu evolutia vietii, cu privire la formarea si perfectionarea fiintei umane.
Daca astazi se utilizeaza tot mai des termenul de stiinta a activitatilor motrice, automat aceasta trebuie sa dispuna de o teorie proprie care studiaza fenomenul” miscare” din punctul de vedere al teoriei sistemelor pornind de la trinomul, cauza-conditie-efect. Aceasta teorie, denumita ”teoria activitatilor motrice” cuprinde un ansamblu de idei, asertiuni adevarate, organizate într-un sistem logic coerent, ce descrie si explica o realitate dinamica-motricitatea umana.
Teoria educatiei fizice si sportului trebuie sa-si gaseasca autonomia în cadrul stiintelor motricitatii si sa interpreteze cu rigurozitate anumite zone din motricitate (educatia fizica si sportul ) scotând în evidenta atât notele comune ale acestora cât si cele diferentiale. Termenul de teorie provine din grecescul “theoria” si reprezinta o categorie filosofica, care desemneaza reflectarea conceptuala cu ajutorul abstractiilor a realitatii obiective. Din punct de vedere psihologic teoria este constructie conceptuala, care uzeaza de: deductii, ipoteze, sinteza si generalizare, în vederea formularii unor principii explicative, a dezvoltarii unei doctrine.
Teoria este în strânsa corelatie cu practica, îsi are originile în aceasta si la nivel stiintific reprezinta un mod optim de dezvoltare a acesteia.
Teoria educatiei fizice si sportului poate fi definita ca fiind: ”o generalizare a practicii educatiei fizice si sportului sub forma cunostintelor stiintifice ordonate sistematic, care reflecta si dezvaluie esenta si legile aplicarii ei.
T.E.F.S. explica, sintetizeaza, informeaza si prospecteaza realitatea domeniului si tendintele sale de evolutie.
T.E.F.S. - stabileste functiile si directivele tuturor subsistemelor E.F.S. în functie de cerintele sociale.
- sintetizeaza mijloacele E.F.S.
- formuleaza :principii, norme, metode, forme de organizare procesului instructiv-educativ.
Primul autor român care a elaborat o teorie a educatiei fizice si sportului a fost Ion Siclovan, el precizeaza ca obiect de studiu al T.E.F.S.-“PERFECTIONAREA DEZVOLTARII FIZICE SI A CAPACITATII MOTRICE A OAMENILOR”
Astazi exista o viziune putin diferita , referitor la obiectul de studiu al T.E.F.S. acesta constituindu-l activitatile de educatie fizica ;relatiile dintre acestea sistemul de reglare transformare a informatiilor specifice, principiile care le genereaza si finalitatile, pe de o parte; activitatile sportive, pe de alta parte.
Functiile T.E.F.S. :
1.Functia cognitiva relevata prin:
- analiza permanenta a tuturor aspectelor domeniului
- explicatia cauzala a noutatilor si generalizarea acestora
- prezentarea idealului, functiilor, obiectivelor E.F.S. în raport cu comanda sociala
- prezentarea celor mai eficiente forme de organizare a procesului instructiv-educativ.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
