Snowboard - Curs de Bază

SCURT ISTORIC

1996 - Shermann Popper, un surfist ahtiat încearcă să-şi extindă senzaţiile alunecării pe

placă şi în sezonul alb şi prezintă prima placă din istoria sportului, numită snurfer.

- Prototipul avea 1,20 m., asemănător surfului de apă, făcut dintr-o scândură subţire, fără canturi, fără legături, cu numai două desene pe partea superioară a plăcii, care arătau locul de poziţionare a picioarelor, legată de vârful uşor ridicat cu o sfoară, situaţie în care virajele depindeau de noroc, dar şi aşa utilizarea acesteia era spectaculoasă. Preţul, de numai 20$, a permis multora să-şi achiziţioneze respectiva placă, surfiştii mai ales considerând-o o experienţă excitantă.

1968-Primul concurs–“Snurfing contest”–considerat concurs de pionierat al Boardercross-ului de astăzi, participanţii pornind toţi odată, învingătorul fiind cel ajuns primul la sosire.

1977 – Jacke Burton Carpanter (părintele snowboardului) înfiinţează propria întreprindere “Burton Boards” în Londonderry (Vermont), având ca obiect de activitate confecţionarea Snow-urilor. El dotează snurful cu legături de schi nautice, îl botează Black Hill, dar nu foloseşte încă canturi metalice.

- După modelul lui Shermann şi Burton, considerată o afacere profitabilă, şi alţii încearcă să aducă inovaţii la construcţia plăcilor. Ca urmare, s-a născut Winterstick-ul lui Dimitri Milowich şi “banana zburătoare” a lui Bob Weler.

1980 – Începutul acestor ani aduce modificări substanţiale în ideea de construcţie a plăcii împrumutând cât mai mult din tehnologia fabricării schiurilor. Se înlocuieşte astfel simpla placă din lemn, apărând construcţia lamelată tip sandwich, cu canturi de oţel pe muchiile boardului. Legăturile erau încă moi, de tip surf, ulterior însă ele se vor perfecţiona.

1983 – În SUA are loc primul concurs compus din 3 probe: slalom, coborâre şi half-pipe.

1985 – Primul Campionat Mondial în SUA (Breckenridge), iar doi ani mai târziu, în 1987, se desfăşoară pentru prima dată Cupa Mondială. După această dată sportivii încep să se specializeze pe probe, pe de o parte probele alpine, iar pe de altă parte proba de half-pipe, cu procedee împrumutate din skateboard. De altfel, părin dimensiunile şi calităţile pretinse practicanţilor, snowboard-ul se aseamănă cu skateboard-ul. La probele alpine, în timpul competiţiilor, se putea uşor observa provenienţa (pe continente) a competitorilor, cei din Europa luând startul în clăpari de schi.

1986/1987 – Încep să apară reviste de specialitate, filme de snowboard, corolarul acestei activităţi fiind un film al companiei Fall-Line Films, în care se prezintă sărituri profesionale şi teritorii (pârtii) pentru snowboard extrem. Este perioada în care se pun bazele tehnice şi metodice ale celui mai preferat şi satisfăcător stil, Free Ride-ul (plimbarea) pentru marea masă a practicanţilor (Steve Graham şi Damien Sanders).

ECHIPAMENT

- Îmbrăcăminte în general nonconformistă, ceea ce a atras mase mari de tineri. În general echipamentul este mai lejer, din cauza gamei diverse de mişcări şi dinamicităţii acestora, dar călduros, cu strat exterior impermeabil, confecţionat dintr-un material rezistent la căzături şi frecări cu gheaţa şi zăpada;

- Hanoracul – are de regulă o croială mai lungă la spate şi prezintă întărituri mai ales spre şezută şi pe coate, zonele cele mai expuse la contactul cu solul;

- Pantalonii – sunt făcuţi din acelaşi tip de material, dar mai rezistent şi prezintă întărituri la şezută şi genunchi;

- Pe cap – se poartă cele mai ciudate fesuri;

- Mănuşile – au un rol foarte important, ele venind cel mai des în contact cu solul, chiar şi la cei avansaţi. Sunt făcute din material impermeabil, cu părţile expuse întărite cu un material mai dur: palmele care vin în contact cu canturile în timpul săriturilor şi vârfurile degetelor care se uzează cel mai rapid (pentru protecţia lor se aplică mici “capace” de cauciuc). Lungimea mănuşilor este până la mijlocul antebraţului, iar pentru protecţia împotriva zăpezii marginea superioară este prevăzută cu un elastic.

- Încălţămintea – este de două tipuri: moi şi tari. Se alege de obicei în funcţie de legătură şi placă. La o placă hard cu legătură hard se alege încălţămintea tare (tip bocanc de schi), iar la o placă soft cu legătură soft încălţămintea este moale (este combinaţia recomandată începătorilor).

- Legăturile – sunt hard şi soft, de tip cremalieră, concepute de maniera în care să nu se desfacă la căzături. Au sistem de montare în centru, cu patru şuruburi şi se pot roti într-un unghi de 360°, deci se pot regla în unghiul dorit, pentru a fi confortabile sau în funcţie de proba abordată în competiţie.

- Placa – pentru o alegere corectă luăm în calcul următorii factori:

1. Lungime;

2. Lăţime;

3. Elasticitate;

4. Muchie - arc-rază;

5. Preţ.

1. Lungimea plăcii se alege în funcţie de:

- Greutatea corporală proprie;

- Înălţimea,

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SECŢIA I.F.R.