Istoria Educației Fizice și Sportului

Curs 1.

1.1 Izvoarele istoriei educaţiei fizice şi sportului

1.2 Exerciţiul fizic şi evoluţia acestuia în toate etapele comunei primitive

1.1 Def.: Obiectul educaţiei fizice şi sportului este reprezentat de originea, evoluţia şi diversificarea formelor de practicare a axerciţiilor fizice. În acelaşi timp cunoaşterea, interpretarea apariţiei şi dezvoltării exerciţiilor fizice constituie obiectul istoriei educaţiei fizice şi sportului.

Istoria educaţiei fizice şi sportului abordează în mod ştiinţific legile apariţiei şi dezvoltării ideilor, a formelor organizatorice, a mijloacelor şi metodelor de cultură fizică şi sport în funcţie de condiţiile politice şi sociale ale societăţii.

Izvoarele educaţiei fizice şi sportului sunt determinate din punct de vedere gnoseologic de cunoaşterea istorică şi pot fi împărţite în izvoare dircte şi izvoare indirecte.

Izvoarele indirecte sunt izvoare nescrise lipsite de semne convenţionale care reprezintă realitatea istorică (la statui, la diferite monumente, obiecte, folclor, morminte), iar izvoarele directe sunt scrise şi ele reprezintă semne convenţionale (scriere, limbaj şi fapte istorice).

1 Ivor. este reprezentat de descoperirile arheologice (sunt dispuse în peşteri şi aşezări stravechi). Imaginile reprezentate în desenele rupestre, pictograme, sculpturi, inscripţii şi basoreliefuri reliefează imagini reprezentative ale exerciţiului fizic practicat de omul primitiv. Desenele rupestre înfăţisează semnele de aruncare ale omului primitiv. Dintre picturile murale cele mai importante sunt frescele de la Beni-Hassan în care există 100 figuri care alcătuiesc chinograma mişcărilor. Sculpturile Regele Mycermas, Discobolul, Alergătoarea Dorică, şi Numitul Hosi sunt mărturii reprezentative ale practicării exerciţiului fizic din cele mai vechi timpuri. Săpăturile de la Tomis din punct de vedere arheologic şi istoric evidenţiază faptul că serbările hermice se desfăşurau pe perioada a 6 zile în palestrele şi gimnaziile din cetăţile Histria, Calattis şi Tomis.

2-lea Izvor. Epica populară aduce o serie de argumente suplimentare care evidenţiază faptul că exerciţiul fizic este tratat de literatura populară.

Ex: Balada Mihu Copilul conţine o luptă în care aruncarea buzduganului se realiza după regulile cavalereşti ale evului mediu. În Altarul Mănăstirii Putna de Vasile Alecsandri sunt evidenţiate intuiţiile trăgătorilor cu arcul. Epinikia reprezintă un volum al poetului grec pindar în care sunt 100 de ode închinate învingătorilor la jocurile olimpice antice.

3-lea Ivor. Diferite documente ale vremii. Acest izvor este semnificativ deoarece realizează trecerea în revistă a momentelor inportante din punct de vedere istoric sub aspectul documentaţiei.

a) Cronici - Cronica lui Ion Neculce

- Anul 1776 Cronicile lui Ipsilanti care menţionează pentru prima dată că la Colegiul Sf. Sava gimnastica se practica sub îndrumarea unui profesor, iar toate celelalte discipline erau predate de alt profesor.

b) Regulamente. – Cel mai important regulament datează din anul 1831 şi se numeşte Regulamentul Organic (Prima Constituţie Românească). În ceea ce priveşte exerciţiul fizic regulamentul precizează faptul că la Colegiul Sf. Sava precum şi la Şcoala Centrală din Craiova funţionau 2 profesori de gimnastică. Regulamentul elaborat de Spiru Haret (Ministrul Departamentului Instrucţiei) viza îmbunătăţirea conţinutului şi metodologiei predării gimnasticii în şcoală.

c) Legi – Prima lege (1864) Legea Instrucţiei Publice (Reforma lui Al. I. Cuza). Prin această reformă gimnastica devine obligatorie în licee.

- a 2-a lege. Legea învăţământului secundar şi superior dată de Spiru Haret în 1898 prin care gimnastica se introduce obligatoriu în programul orar 1 oră pe săptămână, iar joia şi sâmbăta se introduc obligatoriu jocurile gimnastice şi excursiile. Prin această lege se introduce examenul de capacitate pentru obţinerea titlului de maestru în vederea ocupării unei catedre de gimnastică.

- a 3-a lege. 1928 Legea Învăţământului secundar. Prin această lege termenul de gimnastică se transformă în educaţie fizică

d) Instrucţiuni şi circulare. Prin intermediul instrcţiunilor gimnastica este introdusă în şcolile primare. Circularele au fost elaborate de Spiru Haret.

• Profesorilor de sport li se recomandă să organizeze concursul de gimnastică şi să-i determine pe cei mai buni elevi să câştige şi profesorii să se respecte reciproc.

• Primarilor şi prefecţilor li se recomandă înfiinţarea de societăţi ale gimnasticii, organizarea de jocuri şi serbări locale, concursuri de tir, nataţie şi canotaj, precum şi competiţii inter-judeţene.

Începând cu a -2 a jumătate a sec. al 17-lea gimnastica devine obiect de învăţământ şi se practică sub îndrumarea unor atleţi proveniţi din circuri sau sub îndrumarea unr ofiţeri proveniţi din armată.

4-lea Izvor. Literatura medicală, pedagogică şi filozofică.

Literatura medicală: Hipocrate s-a preocupat de vindecarea bolilor. În vindecarea acestora el recunoaşte şi descrie acţiunea binefăcătoare a băilor în mare, a masajelor şi a gimnasticii.

Gallen: este un celebru medic igienist care a lucrat în preajma gladiatorilor de la Roma unde a redactat 2 lucrări reprezentative Ştiinţa igienei, Trasybul (el face legătura între gimnastică şi igienă)