Handbal

HANDBAL

Prof. univ. dr. NICOLAE POSTOLACHE

OBIECTIVE

Handbalul este o disciplina sportiva care a figurat permanent în Planurile

învatamântului preuniversitar si universitar.

Structuri motrice ale jocului sportiv, practicat cu mingea manevrata cu mâna,

apar si în programele prescolarilor, ceea ce a facut ca selectia timpurie sa coboare

pâna catre vârsta de 6-7 ani.

Accesibilitatea sa, cât si aria larga de practicare pe toate continentele au facut

ca handbalul sa fie introdus în curricula scolara la majoritatea tarilor lumii.

Prin prevederea acestei discipline în Planul de învatamânt al Facultatii de

Educatie Fizica a Universitatii Spiru Haret, înca de la nivelul anului I, s-a urmarit

familiarizarea tuturor studentilor cu caracteristicile tehnico-tactice ale handbalului si

mai ales însusirea practica a continutului sau tehnico-tactic, atât în atac, cât si în

aparare.

Un alt obiectiv al procesului de predare-învatare si evaluare la aceasta

disciplina îl constituie cultivarea algoritmului metodic aferent însusirii tuturor

elementelor si procedeelor în concordanta cu aplicarea practica a prevederilor

Regulamentului de joc.

Se au în vedere logicul, rationalul si unitatile de învatare, astfel ca viitorul

absolvent sa poata preda, învata si evalua în scoala acest joc în concordanta cu

normele si principiile psihopedagogice ale fiecarei vârste.

Capitolul 1. SCURT ISTORIC AL JOCULUI

Un joc sportiv fara istorie?

Nu cunoastem satisfacator o ramura sportiva atâta vreme cât nu îi stim istoria.

Nimic nu se poate întelege sau explica fara istorie. Toate schimbarile petrecute în

evolutia regulilor si a jocului însusi înseamna timp si spatiu istoric. În evolutia

istorica si traditionala a handbalului ca joc si fenomen social sunt de consemnat nu

atât bogatia sau varietatea structurilor de joc, deci a bagajului motric în ansamblu,

cât aparitia si evolutia unor situatii de învatare si perfectionare: antrenamentul,

lectia de handbal (exersarea, inclusiv a partii neîndemânatice) si competitia,

întrecerea ca mijloc de evaluare si verificare periodica a celor antrenate.

Configuratia actuala a jocului de handbal dateaza din Epoca Moderna, mai

precis din a doua jumatate a secolului XIX.

2

Pare a fi un joc sportiv „fara....poveste”, adica fara o istorie precisa, cum se

exprimau într-o carte, bine scrisa, marii gazetari Calin Antonescu si Hristache

Naum (1975, p. 6-7), carte din care mai retinem ca handbalul „a fost descoperit –

ca sa zicem asa – în laborator. Adica a fost inventat în anii Primului Razboi

Mondial, de un profesor de educatie fizica din Germania, pe nume Karl Schelenz”,

care inspirat de fotbalul englez s-a gândit ca mingea poate fi jucata si cu mâna. Pe

la 1917, se jucau deja Torbal, Raffbal si Fusbalspiel – variante ale handbalului.

Dintr-o alta sursa, acest început este plasat ceva mai devreme, dar pe alte

meleaguri, respectiv în anul 1898, când profesorul danez Holger Nielsen a introdus

în lectiile sale jocul denumit Handbold. Aproximativ în aceeasi perioada aparea în

Cehoslovacia Házená, jocul ce avea sa se numeasca Handbal în 7 sau pe teren

redus (M. Cojocaru, N. Nedef,1989, p. 27).

Într-adevar, handbalul are în structura sa cam tot ce-i trebuie pentru un joc

complet, caruia nimic nu i se mai poate lua sau adauga; un joc creat în laboratorul

civilizatiei europene.

Numai ca astazi stim mai multe despre jocurile cu mingea, si ceea ce stim sigur

este ca ele nu au avut un epicentru; sunt de o vârsta cu omul, homo ludens neputând

sa traiasca fara aceasta componenta a culturii si civilizatiei.

Pâna în prezent, nici o civilizatie nu a putut afirma despre sine ca este

mostenitoarea legitima a acestui joc sau a practicilor care l-au precedat sau îi sunt

contemporane.

Structuri ale handbalului, cum ar fi pasarea, prinderea, aruncarea mingii la zid,

la colt, în triunghi, în cerc, patrat si în alte formatii, apar înca în antichitatea grecoromana.

Numeroase detalii sigure se gasesc si în tratatul medicului roman Galenus

(sec. II d. Hr.), Despre exercitiul cu mingea mica, iar pentru detalii suplimentare

recomandam Greck Athletics (London, 1925, p.108-122). Handbalul este un joc

solidar cu oina noastra, care, ca orice joc de echipa, nu a figurat nici el în

programul Jocurilor Olimpice antice. Lucru foarte curios si nelamurit satisfacator.

Trecutul îndepartat al handbalului nu-i mai sarac în evenimente reprezentative

decât fotbalul, rugbyul sau base-ball-ul.

Prin urmare, sa nu-i pretindem mai multe antecedente istorice, caci nu ni le

poate oferi. Pretinsa continuitate în istorie a unei ramuri/probe sportive pentru a

umple golurile risca sa apeleze la trasee frauduloase.

Un impuls în alcatuirea structurii actuale a acestui joc l-a provocat

descoperirea mingii din cauciuc natural, la rascrucea dintre mileniile I si II, de

catre azteci, stramosii mexicanilor de astazi. Calitatile noilor mingi – si în primul

rând aceea de a sari – au produs o adevarata revolutie în sfera ludicului: au aparut

jocuri cu mingea ce se desfasurau la înaltime, deci deasupra solului. În al doilea

rând, tarile cu o clima aspra, tarile nordice, primele care si-au amenajat hall-e (sali)

3

de sport pentru timpul nefavorabil, sunt si cele dintâi care au dat reguli pentru

desfasurarea jocurilor în spatii acoperite si restrânse.

O vreme, handbalul s-a mai desfasurat afara, în aer liber (cel în 11 jucatori),

pâna când si alte tari (europene, în primul rând) si-au amenajat sali spatioase, care

sa gazduiasca si acest joc în 7 jucatori.

Iata de ce nu ne putem pronunta cu privire la începuturile acestui joc într-o

zona sau alta, deoarece nu am cercetat îndeajuns traditiile altor tari, cum ar fi:

Ungaria, România, Cehoslovacia, ale caror echipe s-au aflat de la început între

primele cinci din lume, alaturi de cele nordice sau ale neamurilor germanice. Desi

am participat la faurirea istoriei handbalului, poate nu vom mai avea un titlu de

campioni mondiali, asa cum nu vom mai avea un Eminescu. Dar, deocamdata,

aceste valori fac parte din tezaurul vesnic al României si trebuie pastrate cu

sfintenie. Acestuia ar trebui sa i se adauge si cele sase titluri de campioni mondiali

universitari (1973,1975,1977,1981,1985,1987), precum si performanta unica de a fi

urcat pe podiumul olimpic la editiile din 1972 (München),1976 (Montreal),1980

(Moscova) si 1984 (Los Angeles).