Lectia 1 Fortele implicate în miscările corpului
Fortele implicate în miscările corpului sunt de două feluri: interne si externe
1) Fortele interne sunt reprezentate prin impulsul nervos, contractia musculară si pârghiile osteo-articulare.
a) Impulsul nervos este fenomenul ce se transmite pe traseul unui arc reflex care la rândul lui prezintă
receptori, cale aferentă, centru nervos, cale eferentă si placa motorie (sinapsa neuro-musculară) prin care se
transmite impulsul motor celulei musculare. Mecanismule care stau la baza miscărilor sunt de natură
neuromusculară, sunt acte reflexe. Un arc reflex, cel mai elementar, specific impulsului nervos motor este alcătuit
din: receptori (proprioceptori), cale aferentă (de transmitere a sensibilitătii proprioceptive), centrii nervosi
(medulari si supramedulari), căile eferente (motorii) si placa motorie (sinapsa neuromusculară) prin care se
transmite comanda motorie, efectorilor (muschii). Proprioceptorii se găsesc la nivelul tuturor organelor aparatului
locomotor ( oase, articulatii, muschi), reprezintă elementele materiale ale sensibilitătii proprioceptive, sunt deosebit
de numerosi si au functii polivalente, înregistrând modificările cele mai variate: termice, mecanice, chimice,
osmotice, inclusiv alungirea muschiului si rata acesteia. Împreună cu analizatorii vizual si acustico-vestibular aduc
o mare contributie în orientare, în modificările de pozitie si de tonus muscular, fiind indispensabili în mentinerea
echilibrului si realizarea corectă a miscărilor.
Rolul cerebelului este deosebit în aceste functii, intervenind în procesele de coordonare a miscărilor
voluntare si în păstrarea echilibrului. Tot el coordonează colaborarea armonioasă a muschilor antagonisti, sinergici
si fixatori. Sub controlul cerebelului sunt si viteza de executie, forta, amplitudinea, directia si continuitatea miscării.
Rolul scoartei cerebrale este major, la nivelul ei excitatiile proprioceptive sunt transformate în senzatii în
urma analizei si sintezei diferitelor impulsuri nervoase. La nivelul ei, se realizează legătura dintre căile aferente si
cele eferente, apare comanda motorie care va fi transmisă eferent prin:
a) sistemul piramidal (direct sau încrucisat) neuronilor motori alfa din coarnele anterioare
ale măduvei spinării si de aici muschilor, pentru miscările voluntare
b) sistemul extrapiramidal pentru miscările involuntare si automate si pentru reglarea
tonusului, comandă transmisă tot la nivelul motoneuronilor din coarnele anterioare ale măduvei
spinării. De aceea acesti neuroni motori se mai numesc si “cale finală comună” (Sherrington)
Placa motorie (sinpsa neuromusculară) este formatiunea anatomo-functională prin care impulsul nervos motor se
transmite celulei musculare prin intermediul mediatorului chimic acetilcolina.
În coarnele anterioare ale măduvei spinării, pe lângă motoneuronii alfa, există si motoneuroni gamma,
aflati în legătură cu fusurile neuromusculare prin asa numitele bucle gamma prin care se măreste reactivitatea
motoneuronilor alfa. Buclele gamma sunt interesate în toate activitătile motorii, fie ele tonice sau fazice. Prin
modificarea activitătii lor, se asigură reglarea sensibilitătii la întinderea fusurilor neuromusculare, deci se reglează
reflexul miotatic care este suportul tonusului postural.
În miscările voluntare, activitatea gamma precede activitatea alfa. Sistemul piramidal actionează într-o
primă etapă asupra motoneuronului gamma, ceea ce atrage o crestere a reactivitătii motoneuronului alfa si numai
într-o a doua fază asupra motoneuronului alfa, producând activitatea motorie.
b) Contractia musculară este a doua fortă interioară care intervine
în realizarea miscării, ca o reactie de răspuns la stimulare, prin impulsul nervos.
Motoneuronul alfa primeste toate impulsurile motorii, indiferent de originea lor si când starea de excitatie care
rezultă din această sumatie a atins un prag suficient, neuronul reactionează stereotip, trimitând un impuls motor
fibrelor musculare pe care le inervează prin terminatiile sale. Conform legii ”tot sau nimic”, fiecare fibră
musculară răspunde printr-o contractie totală si eliberează astfel, maximum de energie de care este capabilă în acel
moment. Întregul muschi se contractă cu intensităti variabile, activitate explicabilă prin două mecanisme: prin
sumatie în timp, în legătură cu frecventa cu care se succed impulsurile si prin sumatie în spatiu, în legătură cu un
număr din ce în ce mai mare de unităti motorii care intră în actiune.
Contractia musculară reprezintă o manifestare legată de schimbarea elasticitătii musculare. Ea se manifestă fie ca o
întărire a muschiului, fie ca o modificare si de tărie si de formă a acestuia. Deosebim mai multe feluri de contractii:
- contractii izometrice (statice), sunt contractii de întărire a muschiului. Ele produc - cresterea
volumului si a greutătii muschiului (deci a fortei), prin mărirea cantitătii de sarcoplasmă din fibrele
musculare si o redistribuire a nucleilor care din pozitia marginală devin centrali. Prin aceste contractii
izometrice lungimea muschiului nu se schimbă ceea ce înseamnă abolirea miscării, asigurarea echilibrului
sau a pozitiei statice.
- contractii izotonice (dinamice), sunt contractii de scurtare a muschiului si de deplasare a
segmentelor, în care se păstrează constantă tensiunea mecanică din muschi pe toată durata scurtării
lungimii muschiului. Ele produc o crestere minimă a cantitătii de sarcoplasmă, iar nucleii îsi păstrează
dispozitia marginală.
- contractii în alungire care se produc când forta care se opune depăseste forta musculară si întinde
muschiul.
4
- contractii izokinetice care se realizează cu viteză constantă (izokinetică). Toate miscările
naturale ale aparatului locomotor, precum si alte numeroase contractii obisnuite ale musculaturii umane nu
au viteză constantă, în primul rând datorită acceleratiei din faza de demarare, iar apoi datorită schimbărilor
de pozitie în pârghiile lanturilor cinematice, schimbări raportate la greutatea proprie sau la greutatea
deplasată. Contractiile izokinetice se pot realiza cu aparate speciale, mai ales pentru antrenamentele
sportive, care elimină sau limitează acceleratiile.
- contractii auxotonice în care atât viteza miscării cât si forta rezistivă variază independent, fiind
posibile nenumărate reguli empirice de legătură între ele. Majoritatea miscărilor care se desfăsoară cu
putere maximă sunt contractii auxotone. Se consideră că, practic, toate miscările de locomotie si cele
naturale ale omului sunt auxotone. Putinele exceptii sunt miscările izometrice, izokinetice, izotonice.
Din punct de vedere biomecanic, în executarea unei actiuni musculare, pe lângă muschiul care execută
miscarea (muschiul agonist) mai intervin si alte grupe musculare cu rol bine definit în sincronizarea actiunilor
musculare. Asfel, deosebim următoarele grupe musculare participante:
1. Agonistul este motorul principal, muschiul care face miscarea.
2. Antagonistul este muschiul care controlează efectuarea continuă si gradată a miscării. Ex: când
bicepsul se contractă pentru a flecta antebratul pe brat, în acelas timp se contractă si tricepsul brahial care
moderează miscarea (legea lui Sherrington).
3. Muschii de fixare sustin segmentul în pozitia cea mai utilă si conferă astfel, fortă miscării. Ex: o
aruncare nu se poate face numai cu forta antebratului ci si cu fixarea cotului si a umărului în pozitia cea
mai convenabilă.
4. Muschii neutralizatori, ce suprimă miscarea secundară a motorului principal, intervin după
terminarea miscării, ei sunt de fapt tot antagonisti.
5. Muschii nu actionează izolat, ci în lanturi musculare.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.