Uniunea Europeană - istoric, etape ale integrării, instituții

TEMATICĂ CURS anul II ECTS 2008-2009

UNIUNEA EUROPEANĂ: istoric, etape ale integrării, instituţii

INTEGRAREA ECONOMICĂ EUROPEANĂ: instrumente microeconomice

POLITICI EUROPENE

3.1. POLITICI ORIZONTALE – politica regională, politica socială, politica fiscală, politica privind concurenţa, politica de mediu

3.2. POLITICI SECTORIALE – politica industrială, politica privind cercetarea şi tehnologia, politica energetică, politica de transport, politica agricolă, politica privind pescuitul

3.3. POLITICI PRIVIND CETĂŢENII

INTEGRAREA MONETARĂ

ROMÂNIA ŞI UE

Originile şi dezvoltarea Uniunii Europene: istoric şi etape ale integrării

Primii paşi: Planul Marshall, OCEE şi UEP

Planul Marshall: a apărut ca reacţie la condiţiile economice existente în Europa după război şi ca replică americană la ameninţarea comunistă;

George Marshall, ministru de externe al SUA a anunţat că Statele Unite vor oferi asistenţă financiară tuturor ţărilor europene “aflate la vest de Urali” dacă sunt de acord cu un program comun de reconstrucţie economică;

Congresul SUA a aprobat finanţarea Planului Marshall în aprilie 1948, după ocuparea Cehoslovaciei de către comunişti;

Din 1948 până în 1952 ajutorul financiar prin Planul Marshall a fost de 1 miliard USD, din care jumătate au mers către Marea Britanie, Franţa şi Germania de Vest

OCEE – Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană:

a fost înfiinţată în 1948 cu scopul de a împărţi ajutorul financiar american între statele membre şi avea ca obiectiv major promovarea integrării europene;

Statele membre erau Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Grecia, Austria, Portugalia, Danemarca, Irlanda, Suedia, Norvegia, Elveţia, Turcia, Islanda. Nu făceau parte Finlanda şi Spania.

Ca urmare a presiunilor SUA OCEE a decis să înlăture restricţiile cantitative asupra importurilor private, ceea ce a dus la o creştere fără precedent a fluxurilor comerciale.

Uniunea Europeană de Plăţi

După 1945, majoritatea ţărilor europene se afla în faliment, astfel încât comerţul se realiza pe baza acordurilor bilaterale, implicând adesea barterul

UEP a multilateralizat aceste afaceri bilaterale: în fiecare lună, membri UEP au adăugat deficitele şi surplusurile în conturile comerţului bilateral cu alţi membri, acestea s-au compensat între ele, astfel încât se ajungea la deficit sau surplus net în raport cu UEP pentru fiecare ţară

Ca urmare, comerţul intra-european s-a dublat în perioada 1950 – 1958;

În 1958 membrii UEP au revenit la convertibilitatea propriilor monede