Prețuri și concurență

cursul 1

FUNDAMENTELE TEORETICE ALE FORMĂRII PREŢURILOR

1.1. Conceptul de preţ

Preţul constituie forma monetară cea mai complexă de măsurare a bunurilor care circulă într-o economie de piaţă.

Preţul a apărut înaintea banilor, în condiţiile schimbului direct (troc sau trampă), când a reprezentat cantitatea dintr-o marfă obţinută în schimbul altei mărfi. De îndată ce moneda a devenit instrumentul general al schimbului, preţul reprezintă cantitatea de bani ce trebuie plătită pentru procurarea unei mărfi.

Au existat 2 curente de gandire cu privire la esenta pretului

I. Unul care pune la baza pretului valoarea :

Aristotel a constatat că preţul exprimă comensurabilitatea mărfurilor în procesul schimbului, dar nu a reuşit să explice cum se poate pune semnul egalităţii între mărfuri atât de diferite din punct de vedere calitativ, nu şi-a putut explica, deci, egalitatea a două bunuri eterogene.

Şcoala clasică a economiei politice - baza obiectivă a preţului o reprezintă valoarea, preţul fiind expresia în bani a valorii, iar mărfurile care se schimbă între ele, deşi deosebite din punct de vedere calitativ, au ca element comun şi omogen valoarea creată de munca omenească.

Conform teoriei obiective a valorii-muncă, valoarea este expresia cheltuielilor sociale de muncă vie şi materializată concretizată în marfă, concepţie elaborată de W. Petty.

Adam Smith în lucrarea “Avuţia naţiunilor”, subliniază că munca este măsura reală a valorii de schimb a mărfurilor.

David Ricardo consolidează acest punct de vedere precizând că substanţa comună a tuturor mărfurilor o reprezintă valoarea-muncă.

Virgil Madgearu a arătat că, în anumite condiţii proporţia de schimb între mărfuri corespunde cheltuielilor de muncă încorporate în fiecare dintre ele.

sfârşitul secolului al XIX-lea, şcoala marginalistă, a fundamentat valoarea pe utilitatea bunurilor şi a susţinut că egalitatea preţului a două mărfuri diferite are la bază egalitatea utilităţii acestor mărfuri. O variantă a teoriei utilităţii susţine că valoarea unei mărfi este dată de utilitatea sa marginală, adică de ultima unitate de utilitate ce aparţine acelei mărfi, preţul fiind expresia în bani a acestei utilităţi.

Teoria marginalistă contemporană neagă complet existenţa valorii, indiferent care ar fi suportul acesteia. Valoarea este considerată o ficţiune creată de imaginaţia economiştilor clasici, iar preţul nu este legat de valoare. În teoria preţului fără valoare, preţul este considerat ca fiind singura categorie reală recunoscută pe piaţă; el este determinat exclusiv de dinamica cererii şi a ofertei. În această optică, preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziţionarea (cumpărarea) unor bunuri materiale şi servicii, în cadrul tranzacţiilor bilaterale pe piaţă, cantitate determinată de raportul existent în acel moment între cererea şi oferta respectivelor bunuri.

Teoria contemporană a preţului nu se limitează la cele două mari direcţii opuse: teoria preţului bazat pe valoare şi teoria preţului fără valoare. Ea surprinde şi a treia direcţie fundamentală, care îşi propune să cerceteze preţul într-un context mult mai larg prin luarea în consideraţie a unui ansamblu de factori cum ar fi: munca, cererea, oferta, utilitatea şi raritatea bunurilor, formele şi instrumentele luptei de concurenţă, mediul economic intern şi internaţional, inclusiv intervenţia administraţiei de stat în mecanismul real al formării preţurilor.

Teoriile contemporane despre natura preţului oricât ar fi de diverse şi de nuanţate, au câteva elemente comune:

-pun accent pe pragmantismul demersului teoretic încercând să ancoreze teoria în realităţile pieţei concurenţiale;

-susţin că preţurile au acelaşi conţinut, aceeaşi structură, care este dată în esenţă de cheltuielile materiale, salarii şi profit;

-consideră că mecanismul formării preţurilor este expresia acţiunii complexe a legii cererii şi a ofertei în cadrul diferitelor tipuri de piaţă concurenţială.

1.2. Modalităţi de abordare a problematicii preţurilor

Modalităţile de abordare a preţurilor pot fi privite sintetic prin prisma unor metode, dezvoltate în continuare:

1. Metoda clasică de investigare a preţurilor este specifică teoriei economice care studiază legile şi relaţiile ce au loc în sfera producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului. Conform acestei abordări la baza preţului stă valoarea.

2. Metoda de abordare a preţurilor în funcţie de cerere şi ofertă aparţine producţiei bazată pe economia de piaţă şi are două etape:

- perioada liberei concurenţe, când se consideră că producătorul se întâlneşte cu consumatorul pe o piaţă cunoscută, dar nu decizia lor este preponderentă în stabilirea nivelului preţului, ci trendul cererii şi al ofertei din momentul tranzacţiei, etapă specifică unei economii de piaţă perfectă;

- perioada capitalismului monopolist când, deşi cererea şi oferta au un rol important în stabilirea nivelului preţurilor, totuşi, nu evoluţia acestora e dominantă, ci opţiunea pentru vânzări în cantităţi mai mari şi la preţuri mai mici şi, invers. Scopul producţiei îl constituie obţinerea unui profit maxim.