Politici de dezvoltare regională în UE

2.1. Coeziunea economică şi socială

Pe fondul creşterii interdependenţelor dintre state, asigurarea unui grad cât mai înalt de coeziune economică poate conduce, pe termen lung, la obţinerea de beneficii economice pentru toţi cei implicaţi.

Coeziunea poate fi definită ca reprezentând acea proprietate a elementelor constitutive ale unui sistem, care asigură coerenţa şi unitatea ansamblului şi permite funcţionarea şi perpetuarea sistemului.

Se disting patru niveluri la care poate fi surprinsă coeziunea: economic, social, cultural şi politic.

Coeziunea economică reprezintă suportul atingerii obiectivului general urmărit de fiecare naţiune, cel al creşterii bunăstării. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat războiului, cunoscuţi şi sub numele de „cei treizeci de ani glorioşi”, au fost urmaţi de alţi douăzeci de ani de creştere încetinită, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de creştere să fie reluat. Specialiştii în istorie economică subliniază rolul esenţial jucat în secolul al XX-lea de inovare, instituţii şi investiţii.

Coeziunea socială reprezintă un element important în dezvoltarea unui sistem economic. Necesitatea atingerii coeziunii economice a fost conştientizată încă din perioada revoluţiei industriale (secolul al XIX-lea), atunci când problemele de ordin social s-au dovedit a reprezenta preţul plătit de societate pentru progresul tehnologic dobândit. Deoarece aceste probleme afectau mai ales anumite categorii sociale, fie cele mai vulnerabile (femei, copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice etc.), fie cele mai expuse modificărilor din economie (persoane necalificate sau slab calificate, categorii confruntate cu şomaj structural etc.), a devenit tot mai evidentă necesitatea unei politici distincte, destinată reducerii disparităţii dintre indivizi, regiuni sau state. Asemenea intervenţii au impus şi remodelarea sistemelor fiscale şi bugetare, tocmai din dorinţa de a face faţă cheltuielilor în creştere necesitate de susţinerea categoriilor sociale afectate.

Coeziunea culturală reprezintă o a treia trăsătură caracteristică societăţilor industriale avansate în care se evidenţiază o intensitate în creştere a comunicării şi răspândirea sistemelor de valori culturale comune, procese favorizate atât de progresul tehnologic cât şi de dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale. Coeziunea culturală s-a produs nu numai în interiorul graniţelor şi culturilor proprii, prin consolidarea identităţilor naţionale (identificate prin steaguri, embleme-steme, imnuri, sărbători sau ritualuri naţionale), dar şi în afara acestor graniţe, sub forma curentelor vestimentare, creaţiilor artistice (în domeniul teatrului, filmului, muzicii), literare, a cluburilor şi /sau asociaţiilor cu idei, principii, valori comune etc. În plus, dezvoltarea sistemelor de educaţie şi a mijloacelor de comunicare în masă a facilitat răspândirea anumitor valori în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, contribuind la realizarea unei anumite coeziuni culturale.

Coeziunea politică o trăsătură specifică evoluţiilor politice din ultimele secole, evidentă însă mai ales în ultimele decenii pe fondul revoluţiei din tehnologie şi comunicaţii, a reprezentat-o formalizarea normelor şi instituţiilor internaţionale (identificabilă printr-o serie de elemente obiective legate de uniformitatea instituţională şi legislativă specifică). Numeroasele mişcări (religioase, politice, civile, profesionale etc.) la care statele din Europa, dar şi din afara Europei, au fost martore, mai ales începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au avut ca principal obiectiv consolidarea coeziunii politice atât în plan intern, cât şi internaţional. La nivel internaţional, urmărirea unor interese şi scopuri comune au condus la formarea de alianţe, organizaţii şi alte categorii de entităţi, cu un grad mai ridicat sau mai redus de coeziune politică.

La nivelul Uniunii Europene, termenului de coeziune i s-a atribuit un înţeles mult mai restrâns, acela de coeziune economică şi socială. Pentru societatea europeană, coeziunea rămâne un pilon important, reprezentând obiectivul acţiunilor întreprinse în domeniul dezvoltării regionale.

Politica de coeziune economică şi socială reprezintă o sumă de intervenţii la nivel comunitar, incluzând atât politica de dezvoltare regională (orientată, în principal, către reducerea disparităţilor teritoriale, regenerarea zonelor industriale în declin), anumite aspecte ale politicii sociale (precum combaterea şomajului pe termen lung, sprijinirea procesului educaţional şi de formare continuă), precum şi o parte a PAC (asistenţa acordată dezvoltării rurale).

Conceptul de coeziune economică şi socială derivă din cel de convergenţă reală, în sensul că obiectivele convergenţei nominale nu pot fi atinse decât în condiţiile în care condiţiile de manifestare ale ofertei nu sunt divergente. Cu alte cuvinte, conceptul de CES face trecerea către noţiunea de convergenţă reală. Un asemenea concept a devenit o realitate în procesul integrării europene abia la finele anilor 80.

Cea mai importantă componentă a Politicii de coeziune economică şi socială o reprezintă, evident, politica de dezvoltare regională (PDR).

Politica de dezvoltare regională include un ansamblu de măsuri planificate şi promovate de către autorităţile administraţiei public locale şi centrale, în parteneriat cu diferiţi actori economici, în vederea asigurării unei creşteri economice şi sociale dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului local şi regional.

Altfel spus, Politica de dezvoltare regională include toate acele măsuri, acţiuni care pot influenţa în mod semnificativ dezvoltarea unei regiuni. Obiectivul principal al Politicii de dezvoltare regională îl reprezintă realizarea unei cât mai eficiente şi echitabile repartiţii inter şi intraregionale în cadrul activităţilor şi a rezultatelor acestora. Obiectivele specifice, la rândul lor, includ: reducerea şomajului, creşterea nivelului de trai, atragerea investitorilor străini, îmbunătăţirea infrastructurii, echilibrarea şanselor şi a condiţiilor sociale între mediul urban şi rural etc.

Momente definitorii în evoluţia Politicii de coeziune economică şi socială

• Deşi Tratatul de la Roma menţiona în preambul său necesitatea reducerii discrepanţelor regionale , el nu făcea trimitere, în acest scop, şi la diferite mecanisme redistributive.