Managementul achizițiilor publice

1. Analiza activitătii clientilor pe baza bilantului

Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al

situatiei economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta,

analiza economico-financiară se bazează pe documentele de sinteză contabilă (bilantul

contabil si raportul de gestiune, contul de profit si pierdere, raportări contabile periodice etc.),

pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate, precum si pe analiza fluxului de

lichidităti (cash-flow-ului) pentru perioada următoare.

1.1. Componentele analizei situatiilor financiare

Analiza economico-financiară a activitătii clientilor contine:

a) analiza bilantului, care presupune:

- examinarea bilantului si a situatiilor financiare. Bilantul societătilor comerciale este

supus auditării si certificarii de către firme de audit sau societăti comerciale de expertiză

contabilă, în conditiile stabilite de Ministerul Finantelor Publice. În acelasi mod se stabilesc

si conditiile privind verificarea si certificarea bilanturilor regiilor autonome.

- analiza imobilizărilor corporale si necorporale si a surselor de acoperire a acestora;

- analiza decontărilor, datoriilor si obligatiilor fată de terti;

- analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele

circulante care fac obiectul creditării.

b) analiza veniturilor, cheltuielilor si contului de profit si pierdere, care presupune:

- analiza rezultatelor activitătii si a profitului obtinut;

- analiza repartizării profitului net;

- analiza pierderilor înregistrate si recuperarea lor.

c) analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, oferă posibilitatea unei mai bune

întelegeri, la nivelul fiecărei activităti (exploatare, investitii, financiară), a modului în care au

fost generate fondurile (sursele) si utilizarea acestora, precum si impactul asupra

disponibilitătilor bănesti ale agentului economic, la sfârsitul perioadei analizate.

d) analiza fluxului de lichidităti pe perioada următoare, presupune ca pe baza rezultatelor

obtinute anterior si a portofoliului de contracte de aprovizionare si desfacere, a programului

de productie si a variatiei stocurilor etc. să se evalueze si să se prognozeze:

- posibilitătile clientului de a genera în viitor lichidităti;

- capacitatea clientului de a-si onora obligatiile de plată viitoare.

1.2. Principiile analizei bilantului

Documentul oficial de gestiune a patrimoniului unui agent economic îl constituie

bilantul, care trebuie să dea o imagine fidelă, clară si completă a patrimoniului, a situatiei

financiare si a rezultatelor obtinute.

Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor

obtinute, ofiterii de credite vor urmări ca agentii economici să respecte regulile privind

evaluarea patrimoniului si celelalte norme si principii contabile, dupa cum urmeaza:

a) principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de

activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, tinând

cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfăsurarea activitătii

exercitiului curent sau anterior.

Acest principiu are ca scop evitarea riscurilor de transfer în viitor a incertitudinilor

prezente si nu permite decât luarea în considerare a beneficiilor realizate, cu excluderea unor

câstiguri potentiale cum sunt cele pe titluri sau imobilizari si, dimpotrivă, pierderile sunt luate

în considerare imediat ce devin probabile, chiar dacă nu vor fi cunoscute decât după

închiderea exercitiului.

De la acest principiu există derogări în ceea ce priveste operatiunile de piată, atunci

cand sunt evaluate la pretul pietei, astfel:

- luarea în considerare a rezultatelor nerealizate pe titlurile de tranzactie;

- neprovizionarea minus-valorilor latente pe titlurile de investitii;

- luarea în considerare în anumite conditii, a rezultatelor potentiale privind instrumentele

financiare la termen;

- înregistrarea la pretul de piată a operatiunilor în devize.

b) principiul permanentei metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor

si normelor privind evaluarea, înregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor

patrimoniale si a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informatiilor contabile.

Schimbarea metodelor nu poate fi decât exceptională, caz în care aceasta trebuie

descrisă si justificată în anexa la bilant, iar incidentele contabile trebuie să fie evaluate. De

asemenea, schimbarea metodei trebuie să fie mentionată în raportul de gestiune si în raportul

cenzorilor.

c) principiul continuitătii activitatii, potrivit căruia se presupune ca agentul economic

îsi continuă în mod normal functionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de

lichidare sau de reducere sensibilă a activitătii.

d) principiul independentei exercitiului, care presupune delimitarea în timp a

veniturilor si cheltuielilor aferente activitătii, pe măsura angajării acestora si trecerii lor la

rezultatul exercitiului la care se referă.

Rezultatul exercitiului trebuie să cuprinda, în virtutea acestui principiu, toate

veniturile si cheltuielile care se raportează la acest exercitiu, pe măsură ce sunt angajate si nu

pe bază de încasări si plăti. Astfel, dobânzile sunt contabilizate la rezultate pe baza dobânzilor

scurse (prorata temporis), iar, din punct de vedere tehnic, acest scop este atins prin utilizarea

conturilor de creante si datorii atasate sau a conturilor de regularizare.

e) principiul intangibilitătii bilantului, potrivit căruia bilantul de deschidere a unui

exercitiu trebuie să corespundă cu bilantul de închidere a exercitiului precedent.

Acest principiu interzice înregistrarea directă a veniturilor sau a cheltuielilor în

conturile de capitaluri proprii; ele trebuie să tranziteze prin contul de rezultate, cu exceptia

incidentelor datorate schimbării metodelor impuse de reglementarea contabilă sau fiscală.

f) principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ si de pasiv trebuie să

fie evaluate si înregistrate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ si cele

de pasiv ale bilantului, precum si între veniturile si cheltuielile din contul de rezultate.

g) principiul nominalismului sau costului istoric, potrivit căruia costul istoric la care

un activ sau un pasiv a intrat în patrimoniu si a fost înregistrat în contabilitate trebuie să fie

mentinut.

Acest principiu comportă derogări în ceea ce priveste operatiunile în devize, titlurile

de tranzactie si instrumentele financiare la termen, precum si alte elemente bilantiere care pot

face obiectul unor reevaluări periodice la pretul de piată.

h) principiul regularitătii, sinceritătii si imaginii fidele, care are drept scop furnizarea

de informatii clare, precise si complete asupra patrimoniului, situatiei financiare, rezultatului,

operatiunilor si riscurilor asumate. Acest principiu îsi găseste aplicarea atât în bilant si în

contul de rezultate, cât si în anexele la acestea.

i) principiul pragului de importantă semnificativă, potrivit căruia toate informatiile de

importantă semnificativă trebuie să figureze în documentele comunicate tertilor. În schimb,

informatiile nesemnificative pot fi omise. Acest principiu îsi găseste aplicarea în bilant unde

anumite sub-posturi din bilant si din contul de rezultate pot fi regrupate (dar niciodată

posturile însele, cu exceptia celor în care nu figurează nici o valoare). La fel, în bilant si în

contul de rezultate se pot adăuga sub-posturi, dacă este cazul, iar informatiile care prezintă o

importantă semnificativă sunt înscrise în anexele la bilant.