Macroeconomie

1.1. Introducere în macroeconomie

1.2. Economia naţională

1.3. Tipologia economiilor naţionale

(capitolul se studiază individual şi la seminar, din

manual Macroeconomie ed. 2011, pp. 1-14)

1.1. INTRODUCERE ÎN MACROECONOMIE

Termenul macro- indică nivelul la care studiem întregul (complexul) numit economie naţională.

- NU identificăm economia naţională cu macroeconomia !!!

Detalii – manual Macroeconomie ed. 2011, pp. 1-3.

1.2. ECONOMIA NAŢIONALĂ

Componentele oricărei economii naţionale au în vedere:

o organizare statală închegată;

o piaţă naţională proprie, corespunzătoare gradului de dezvoltare şi nivelului economico-social al ţării (resurse naturale, materiale, umane, ştiinţifice, tehnologice, financiare, de capital, militare şi altele, proprii şi atrase);

un cadru adecvat al diviziunii muncii, în raport cu specificul naţional al împărţirii economiei în sectoare, ramuri şi activităţi, dar având în vedere amploarea mondială a fenomenului;

un sistem funcţional dinamic, căruia trebuie să i se asocieze trăsături ale evoluţiei economice generale, în strânsă legătură cu participarea la schimburile internaţionale;

un organism deschis, orientat spre colaborarea cu exteriorul;

un context de organizare a structurilor economiei naţionale în mediul înconjurător (inclusiv un sistem instituţional);

o legislaţie adecvată, la parametri care să individualizeze economia în raport cu altele şi care să-i faciliteze şansa cooperării şi colaborării pe plan mondial. 

Putem vorbi de economia naţională într-un spaţiu mai larg, al unui circuit. Din punctul nostru de vedere, integrarea economiei naţionale în propriul circuit economic presupune câteva coordonate majore:

- scara de desfăşurare (vorbim despre economia naţională la nivel macro-, dar considerând valabile corelaţiile existente sub aspect micro-, între componente ce aparţin diferitelor pieţe);

- elementele spaţio-temporale – adică necesitatea respectării cadrului geografic al activităţilor şi fluxurilor economice, la diferite momente de timp;

- dinamica fenomenelor şi proceselor economice (întrucât economia naţională reprezintă un ansamblu în continuă mişcare, care conferă circuitului economic mereu alt specific.

Detalii – curs Macroeconomie ed. 2011, pp. 87-92.

A. Sistemul conturilor naţionale (SCN)

În SCN există câteva categorii specifice: conturi de producţie, de exploatare, de venituri, de utilizare a veniturilor, de capital, financiare.

Pentru fiecare cont în parte, la nivelul economiei naţionale, egalitatea:

Utilizări = Resurse (Debit = Credit sau D = C)

derivă din adevărul contabil:

Activ = Pasiv (A = P).

- Vezi OBLIGATORIU exemplele concrete din manual Macroeconomie ed. 2011, p. 92.

Termeni utili:

Bunurile şi serviciile finale sunt cele achiziţionate de ultimul utilizator (de exemplu, bunurile de consum cumpărate de indivizi şi gospodării, bunurile de capital achiziţionate de întreprinderi).

Bunurile şi serviciile intermediare sunt: semifabricatele, bunurile parţial finisate, serviciile şi alte elemente care reprezintă input-uri pentru producţia unor agenţi economici, fiind folosite în întregime în procesul respectiv.

Valoarea adăugată este sporul de valoare înregistrat de un bun, ca urmare a unui proces de transformare (în practică se utilizează conceptele valoare adăugată brută, respectiv netă, rezultate în urma producţiei).

DETALII – vezi capitolul 5 din manualul de Macroeconomie ed. 2011 !!!!!

B. Sistemul producţiei materiale (SPM)

SPM – denumit, uneori, “sistemul de balanţe al economiei naţionale” – se axează pe teoria factorilor de producţie şi pe faptul că munca depusă în cadrul activităţilor productive şi serviciilor dă naştere bunurilor economice – baza obţinerii oricăror venituri.

O mare importanţă o are, în acest context, structura economiei naţionale, bazată pe resursele de care poate dispune şi pe care le folosesc agenţii economici (în legătură cu implicaţiile progresului tehnic şi cu eforturile investiţionale necesare la nivel naţional).

Comparativ, în sistemul conturilor naţionale (SCN), indicatorii macroeconomici se calculează prin evaluarea tuturor activităţilor realizate în cadrul economiei. În schimb, în sistemul producţiei materiale (SPM) se au în vedere doar rezultatele obţinute în sfera strict corespunzătoare (fără a fi inclusă mărimea serviciilor nemateriale). 

Lipseste capitolul 9